Alex Chipciu, decizie finală în privinţa viitorului lui! Cu ce echipă a început negocierile, după ce a fost pe lista FCSB-ului

De Viviana Moraru
Publicat: 6.01.2025, 16:24

Alex Chipciu

Alex Chipciu, în timpul unui meci/ Profimedia

Alex Chipciu a luat decizia finală în privinţa viitorului lui, după ce a fost şi pe lista FCSB-ului, în precedentele două perioade de mercato. Internaţionalul român a recunoscut că a început negocierile cu U Cluj, pentru prelungirea contractului.

Reclamă

Alex Chipciu a intrat în ultimele şase luni de contract cu cei de la U Cluj. Ajuns la 35 de ani, fundaşul vrea să continue sub comanda lui Ioan Ovidiu Sabău.

Reclamă

Alex Chipciu, decizie finală în privinţa viitorului lui | Vrea să continue la U Cluj

Alex Chipciu a transmis că s-a ataşat de U Cluj şi nu s-ar mai vedea la o altă echipă din Liga 1, până la finalul carierei. Acesta a dezvăluit că a purtat deja o primă discuţie cu directorul sportiv al clujenilor, pentru prelungirea contractului.

Totodată, Chipciu a recunoscut că în trecut şi-ar fi dorit să revină la FCSB, însă în acest moment, nu se mai pune problema să mai plece de la formaţia pregătită de Ioan Ovidiu Sabău.

„Nu am semnat nimic. Am vorbit ieri cu Gabi, directorul nostru sportiv. A fost o discuție ok, prima discuție. M-a chemat înainte de meciul cu Sepsi, dar eram prea ocupat cu acel meci și perioada respectivă. Oricum, nu am vorbit cu altcineva. Vedem zilele următoare.

Nu aș mai pleca. M-am simțit bine aici, am o vârstă. În altă țară, clar exclus. Și în altă parte, în SuperLigă, deja m-am atașat prea tare de club și de ce se întâmplă aici.

Clar, în trecut, acum un an sau doi, FCSB ar fi fost singura echipă unde probabil m-aș mai fi dus, dar nu s-a întâmplat. Cum asta este singura soluție pe care o vreau, rămân aici.

Contează și orașul. Fetele mele sunt la școală în Cluj, au prieteni, colegi. Și eu m-am împrietenit cu multă lume din Cluj. A contat foarte mult și partea asta, și cum m-am simțit aici”, a declarat Alex Chipciu.

Alex Chipciu, dat peste cap de un jucător din naţionala României

Alex Chipciu a făcut o analiză, pe posturi, a jucătorilor naţionalei României. Veteranul liderului U Cluj a scos în evidenţă un tricolor înainte de startul preliminariilor World Cup. Turneul final din 2026 va fi transmis exclusiv de Antena 1.

Chipciu i-a făcut o descriere surprinzătoare lui Radu Drăguşin. „E un monstru!”, a spus fundaşul stânga al ardelenilor despre jucătorul lui Tottenham. Acelaşi lucru l-a spus şi despre un alt internaţional român, Andrei Raţiu.

Extremele de acum cred că au un plus față de celelalte generații pe care le-am prins eu la națională. Uite, profilul lui Man n-am mai văzut niciodată la echipa națională. Mai sunt Mihăilă, Coman, Ianis Hagi, Mitriță…

Apoi, avem mijlocași foarte buni: Marius Marin, Răzvan Marin, Stanciu. Aleargă continuu, dau goluri, șutează bine. E o echipă bună. Drăgușin e monstru ca fundaș central, ce naiba! Rațiu, la fel”, a declarat Alex Chipciu pentru gsp.ro.

Reclamă
Recomandări
  • Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
  • Panathinaikos - PAOK, meci din play-off-ul Superligii Greciei, e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 19:00
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    0:01

    Nota primită de Ianis Hagi după Rangers – Bilbao 0-0. Verdictul specialiștilor după meciul arbitrat de Istvan Kovacs

    0:01

    Rangers – Bilbao 0-0. Ianis Hagi a fost arbitrat de Istvan Kovacs. Rezultatele serii din Europa și Conference League

    23:56 10 apr.

    Istvan Kovacs, protagonist în Rangers-Bilbao! După eliminare, a acordat şi un penalty. Totul, după consultarea VAR

    23:20 10 apr.

    EXCLUSIVNoi dezvăluiri despre ruptura de la echipa națională! Mesaj pentru Mircea Lucescu: „Sunt câțiva.. Se dau loviți”

    23:00 10 apr.

    „A fost extrem de dur!” Istvan Kovacs, criticat la scenă deschisă. Reacţiile scoţienilor după eliminarea lui Propper

    22:36 10 apr.

    S-a stins din viaţă Leo Beenhakker! Gică Hagi, marcat de decesul fostului său antrenor: „Rămas bun, mister”

    1 Foto„Mi-a fost rușine!” Trauma prin care a trecut o cunoscută jurnalistă: „Mi-am scos aproape toate hainele”s 2 Dinamo forţează transferul unui jucător din Liga 1. Noua ţintă a lui Zeljko Kopics 3 Adrian Şut a semnat cu o nouă firmă de impresariat şi a fost prezentat oficial: „Bun-venit”s 4 Marius Şumudică, „săgeţi” către FCSB după derby-ul câştigat cu Dinamo. „Credeţi că domnul Şucu are nevoie de asta?”s 5 Gigi Becali a intrat în direct şi şi-a făcut praf jucătorii după FCSB – U Cluj 1-0: „E pericol pentru noi! Facem curăţenie la vară”s 6 „Poate se ajunge la retrogradări” Mihai Stoica îl somează pe Sorin Cârţu. Răspuns dur la acuzaţiile preşedintelui Craioveis