Fanii lui Dinamo, show total înaintea meciului cu CFR Cluj! Imagini spectaculoase în faţa hotelului “câinilor”

Viviana Moraru Publicat: 23 februarie 2024, 10:05

Comentarii
Fanii lui Dinamo, show total înaintea meciului cu CFR Cluj! Imagini spectaculoase în faţa hotelului câinilor

Fanii lui Dinamo au făcut spectacol, înaintea meciului cu CFR Cluj/ Colaj Radio Dinamo

Fanii lui Dinamo au făcut show total, înaintea meciului cu CFR Cluj. Suporterii au venit în faţa hotelului la care sunt cazaţi “câinii”, au aprins torţe şi au cântat, totul pentru ca jucătorii lui Zeljko Kopic să producă surpriza şi să-l învingă pe Adrian Mutu.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Dinamo traversează o perioadă bună, după ce a obţinut două victorii consecutive. “Câinii” au scăpat de ultimul loc şi se vor duela cu CFR Cluj, în această rundă. Partida din Gruia se va desfăşura astăzi, de la ora 20:00, şi va fi în format live text, pe AS.ro.

Fanii lui Dinamo, show total înaintea meciului cu CFR Cluj

Cu o seară înaintea duelului cu CFR Cluj, aproximativ 100 de fani ai lui Dinamo s-au adunat în faţa hotelului la care sunt cazaţi “câinii”. Aceştia au creat o atmosferă incendiară, după ce au aprins torţe şi fumigene, şi au cântat mai multe cântece de galerie.

Jucătorii lui Zeljko Kopic nu au rămas indiferenţi, şi au coborât din camerele lor de hotel pentru a lua parte la show-ul oferit de fanii. Aceştia au stat pe vorbă cu suporterii, după ce pe parcursul zilei au luat parte şi la o sesiune de autografe.

Dinamo se va bucura de susţinerea fanilor şi în timpul meciului cu CFR Cluj. Clujenii le-au pus la dispoziţie “câinilor” 900 de bilete în peluză, iar toate acestea au fost vândute pentru duelul “de foc” cu formaţia lui Adrian Mutu. De asemenea, suporterii din peluza Cătălin Hîldan au anunţat că fanii lui Dinamo vor putea cumpăra bilete şi în sectoarele complementare peluzei.

Reclamă
Reclamă

Şi suporterii celor de la U Cluj, “fraţi” cu cei ai lui Dinamo, şi-au anunţat prezenţa la duelul “câinilor” cu CFR Cluj. Nu mai puţin de 2000 de fani ai alb-roşilor sunt aşteptaţi la meci.

Zeljko Kopic a readus speranţa la formaţia din Ştefan cel Mare, după cele două victorii consecutive obţinute de Dinamo. “Câinii” au marcat cinci goluri, în partidele cu Farul şi Oţelul, şi au un moral excelent înaintea confruntării cu CFR Cluj.

De asemenea, Dinamo este la cinci puncte distanţă de locul care asigură salvarea de la retrogradare, loc ocupat în acest moment de către Voluntari.

Reclamă

Adrian Mutu e convins că nu va fi înjurat de fanii dinamovişti

Adrian Mutu e convins că nu va fi înjurat de fanii dinamovişti, având în vedere trecutul său la echipa din Ştefan cel Mare. Mutu a antrenat în Liga 1 pe Rapid, una din marile rivale ale dinamoviştilor.

„Nu ar avea de ce să mă primească în altfel decât bine (n.r. fanii lui Dinamo). Am fost la Dinamo, am câștigat cu Dinamo. M-aș bucura pentru ei să se salveze de la retrogradare. Fotbalul românesc are nevoie de Dinamo, dar de o Dinamo puternică pentru a anima și mai mult fotbalul nostru.

Mă bucur că au revenit în Liga 1. Dinamo are o forță colectivă. Sunt jucători care pot face diferența în față, de aceea trebuie să fim foarte atenți. Întotdeauna când am jucat contra lui Dinamo a fost un meci special și așa va fi și mâine-seară. Asta nu schimbă cu nimic. Sunt profesionist și îmi fac treaba. Sper să câștig.

Există întotdeauna presiunea rezultatului. Trebuie să ținem aproape de FCSB și Rapid. De aceea avem această presiune a rezultatului. Contează și jocul rezultatelor. Cu cât distanța este mai mică, atunci când intri în play-off șansele cresc.

Era o distanță considerabilă între noi și FCSB. Ei și Rapid au primele șanse fiind primii în clasament”, a spus Mutu înaintea meciului cu Dinamo.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine ar trebui să fie titular în poarta României la barajul cu Turcia?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
9:38

Victor Piţurcă a făcut praf un jucător de la FCSB, după ce a văzut lotul lui Mircea Lucescu: “Cum să te încrezi în el?”

9:12

Gică Popescu şi-a ales scenariul preferat pentru Turcia – România: “Ar fi minunat”

9:05

Turcii iau de sus naţionala României, înainte de baraj: “Cea mai slabă. Românii sunt conştienţi şi ei de asta”

8:46

FRF, informaţii pentru fanii tricolorilor care vor fi prezenţi la Turcia – România

8:35

Gică Hagi a plecat la Istanbul pentru Turcia – România: “Avem talent la fel ca ei”. Cum putem câştiga meciul

8:30

Decizia incredibilă luată de Liverpool în legătură cu Mo Salah! Anunţul lui Fabrizio Romano

1 Mircea Lucescu l-a scos din lot înainte de Turcia – România. Ce explicaţii i-a dat: “O decizie comună” 2 “Cedez clubul!” O echipă de tradiţie din Liga 1 caută patron: se vinde “gratis” 3 Transferul cerut de Gigi Becali care l-a făcut pe Mihai Stoica să ameninţe cu demisia la FCSB: “Râde lumea de noi” 4 Dinamo, anunţ decisiv despre transferul lui Vladislav Blănuță 5 Decizia de ultim moment luată de Mircea Lucescu, după ce Ionuț Radu a aterizat în România 6 Gazzetta dello Sport a dat verdictul: cu ce scor se termină Turcia – România
Citește și