S-au adeverit toate surprizele anunțate de AS.ro în echipa de start din România – Finlanda. Octavian Popescu, titular în premieră

De Cosmin Cioboată
Publicat: 11.06.2022, 21:02

Octavian Popescu, la naționala României

S-au adeverit toate surprizele pregătite de Edi Iordănescu

Octavian Popescu, la naționala României / Profimedia

S-au adeverit toate surprizele pregătite de Edi Iordănescu, în echipa de start din România – Finlanda, din Liga Națiunilor, anunțate de AS.ro încă de la începutul zilei de sâmbătă. Octavian Popescu a fost trimis titular în premieră la naționala nostră.

Reclamă

Marius Marin, Deian Sorescu și Octavian Popescu sunt surprizele lui Edi Iordănesc din primul „11” al României pentru meciul cu Finlanda. Duelul din Liga Națiunilor este în această seară, de la ora 21.45, în direct pe Antena 1 și Antena Play.

Reclamă

S-au adeverit toate surprizele anunțate de AS.ro în echipa de start din România – Finlanda

Față de partida cu Bosnia, pierdută cu 0-1, din echipa de start a „tricolorilor” au dispărut Adrian Rus, Cristi Manea, Mario Camora, Răzvan Marin și Alexandru Maxim. În locul lor au fost trimiși Nicușor Bancu, Darius Olaru, Deian Sorescu, Andrei Rațiu și Octavian Popescu.

Iordănescu Jr. a apelat la un sistem 4-3-3, după ce în partida cu Bosnia a folosit o așezare 5-3-1-1.

Echipa de start a României:

Rezerve: Moldovan, Aioani – Camora, Hanca, Crețu, Maxim, Mihăilă, Rus, R. Marin, Tănase, Ștefănescu, Mitriță.

Octavian Popescu, titular în premieră la naționala României

Meciul cu Finlanda, din Giulești, va reprezenta o premieră pentru Octavian Popescu. Atacantul FCSB-ului va începe ca titular, după ce în primele sale 3 apariții la naționala României a fost aruncat în luptă pe finalul partidelor.

Tavi Popescu a jucat 28 de minute în meciul cu Grecia, scor 0-1, 10 minute în partida cu Israel, scor 2-2 și 16 minute în duelul cu Bosnia, scor 0-1. În meciul cu Muntenegru, din prima etapă a grupei din Liga Națiunilor, puștiul de la FCSB a fost lăsat pe bancă de Edi Iordănescu.

Jucătorul de 19 ani a avut un sezon promițător la FCSB, reușind să înscrie 10 goluri și să ofere 4 assist-uri în 38 de apariții, în toate competițiile.

Nicușor Bancu, singurul „supraviețuitor” din primul „11” de la ultimul România – Finlanda

Nicușor Bancu este singurul jucător din primul „11” al României, din această seară, care a fost folosit titular și la ultimul duel cu Finlanda, din 2018. În partida respectivă, câștigată cu 2-0 de „tricolorii” lui Cosmin Contra, Bancu a fost integralist.

Cum arăta echipa de start a României din 2018:

Pe parcursul meciului amical disputat la Ploiești, pe teren au mai fost introduși Bogdan Lobonț, Gicu Grozav, Dennis Man, George Pușcaș, Alexandru Chipciu și Alin Toșca.

Hai, România! În fiecare zi. Ce meciuri transmite Antena 1 din luna iunie

Antena 1 a cumpărat drepturile pentru meciurile echipei naţionale de fotbal a României pentru următorii 6 ani. Primele partide sunt programate în luna iunie, când echipa antrenată de Edi Iordănescu dispută partidele din Nations League, într-o grupă cu Bosnia, Finlanda şi Muntenegru.

Două meciuri în luna iunie şi unul în luna septembrie din grupa 3 a Ligii B UEFA Nations League sunt programate pe Antena 1, duelurile de foc cu Bosnia în deplasare şi întâlnirea tur-retur cu Finlanda.

Programul partidelor din Nations League transmise de Antena 1:

Cele mai tari meciuri ale naționalei României vor fi în direct pe Antena 1. Edi Iordănescu are ca obiectiv clasarea pe unul dintre primele două locuri în grupă și calificarea selecționatei noastre la EURO 2024.

Reclamă
Recomandări

Va fi Juri Cisotti titular de bază la FCSB?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

15:59

„Nu sunt salvator” Leo Grozavu, primele declaraţii după ce a preluat-o pe FC Botoşani. Antrenorul a ajuns în cantonamentul din Antalya

15:23

Tragedie în lumea motociclismului! Nepotul pilotului Collin Veijer s-a stins din viaţă la doar 7 ani, după un accident teribil

15:10

WTA a publicat noul clasament! Pe ce locuri se află Simona Halep şi Sorana Cîrstea la început de 2025

14:35

EXCLUSIVGigi Becali a sunat un rival din Liga 1 şi i-a propus doi jucători de la FCSB! A primit răspunsul pe loc: „E diferenţă de salarii”

14:27

„Nu sunt matur, sau ce?” Vladislav Blănuţă a dezvăluit adevăratul motiv pentru care a refuzat-o pe FCSB: „Nu mi-a fost teamă”

13:51

Ce ofertă „insultătoare” a primit Liverpool de la Real Madrid. Trent Alexander-Arnold a ajuns subiect de glume după derby-ul cu United

1 FotoVăduva lui Helmut Duckadam, mesaj şi gest emoţionant pentru regretatul „Erou de la Sevilla”, la început de ans 2 Darius Olaru, la Genoa! Anunţul presei italienes 3 Vasile Mogoş a semnat cu Dinamo! „Câinii” au realizat al doilea transfer al ierniis 4 Gicu Grozav forţează plecarea de la Petrolul! Echipa din Liga 1 la care ar putea ajunges 5 EXCLUSIVAnunţul făcut de Dinamo după ce „câinii roşii” au reuşit transferul sfârşitului de an din Românias 6 Programul sezonului 2025 de Formula 1! Marele Premiu al Australiei va fi primul Grand Prix al anuluis

Zodii care își găsesc puterea în 2025. Nativii care se simt încrezători în forțele proprii

4 zodii își descoperă scopul în 2025. Află dacă te numeri printre ele

Citește și