Florin Manea, anunț despre viitorul lui Radu Drăgușin: „Se transferă doar prin ziare”

Daniel Işvanca Publicat: 23 iunie 2026, 17:07

Comentarii
Florin Manea, anunț despre viitorul lui Radu Drăgușin: Se transferă doar prin ziare”

Radu Drăgușin / Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Radu Drăgușin a revenit la echipa națională în acest final de sezon, iar stoperul român va vedea din vară ce opțiune are pentru viitorul său. Agentul jucătorului a transmis că va avea o discuție cu oficialii lui Tottenham, dar și cu antrenorul Roberto De Zerbi.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

În același timp, Florin Manea a comentat și numeroasele zvonuri care au apărut cu privire la un potențial transfer al lui Radu Drăgușin în Serie A.

Radu Drăgușin nu va pleca în Serie A

Florin Manea a vorbit despre viitorul lui Radu Drăgușin, după ce s-a tot zvonit că stoperul român va forța un transfer în Serie A, acolo unde ar fi dorit de mai multe formații importante.

„Nu am vorbit până acum cu Radu. Aștept să vină din vacanță, acum pe 28 sau 29. O să vorbim. Reunirea are loc pe 10 iulie și vedem ce va fi. Deocamdată, nu am nicio ofertă concretă pentru el. Nu este adevărat nimic din ceea ce s-a scris. Am citit și de Roma, de Juventus.

Eu nu am contact cu nimeni la momentul actual, se transferă doar prin ziare. Mă sună prietenii și se iau de mine că nu le spun nimic, dar ei citesc în presă. Sunt simple speculații, așa cum se întâmplă de regulă în perioadele de mercato”, a declarat Florin Manea, potrivit digisport.ro.

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

E Denis Drăguş soluţia perfectă pentru atacul FCSB?
Loading ... Loading ...
Citește și:
19:08

Andrei Nicolescu a anunţat un nou transfer la Dinamo: „Peste nivelul Ligii 1”

18:53

Vorbește 5 limbi, vine din Serie A și a fost cucerit de Rapid … pe Instagram: „Am intrat pe profil și mi-a plăcut!”

18:29

Decizia luată de Sabău în privinţa lui Alibec după absenţa atacantului din duelul cu FCSB

18:06

VIDEO | Gol senzaţional marcat de Luis Diaz în amicalul dintre Bayern şi Aston Villa

17:40

Se anunță un nou transfer de peste 100 de milioane! Liverpool și PSG, negocieri avansate

17:34

Dream team la Barcelona! Cum ar arăta primul 11 după transferul lui Rodri

1 Rodri a ales între Barcelona şi Real Madrid. Anunţul momentului în Spania 2 Adi Chică-Roşă s-a transferat în Liga 1. Cu ce echipă a bătut palma 3 EXCLUSIV„Bomba anului” Bănel Nicoliță a anunțat mutarea cu care Gigi Becali va da lovitura la FCSB: „Cinci campionate la rând” 4 Ce au făcut Elias Charalambous şi Mihai Pintilii la meciul de debut 5 „E istorie”. Antonio Folha, OUT de la CFR Cluj după dezastrul cu Tromso. Varga a numit posibilii înlocuitori 6 Transfer la Dinamo. Jucător de naţională, acord pentru trei ani!
Citește și