Ioan Andone crede că Edi Iordănescu poate construi o echipă a României capabilă să se califice din nou la turneele finale. Andone a avut şi un mesaj atât pentru selecţioner, cât şi pentru jucători.
Ioan Andone crede că Edi Iordănescu trebuie, în primul rând, să creeze un grup unit la echipa naţională.
Ioan Andone, mesaj pentru Edi Iordănescu şi jucătorii naţionalei
“Edi poate să facă lucruri bune, apar jucători. Să facă un grup bun şi să îi reînveţe să se califice, să-i reînveţe să câştige. Acum te califici din 20 în 20 de ani, e un lucru grav pentru fotbalul românesc. Edi are filosofia lui, îl are şi pa tatăl lui care îi poate da un sfat. Când vii la naţională trebuie să dai totul. Trebuie să le transmită jucătorilor că sunt o generaţie bună şi că pot să ajungă să îi cunoască lumea nu doar aşa, pe internet”, a spus Ioan Andone în exclusivitate la Antena Sport.
Ioan Andone e sigur că Florin Tănase, unul dintre tricolori, poate face faţă în campionatele de top
Andone este sigur că Tănase ar face față cu brio în Spania sau Italia. Tănase a fost foarte aproape de a pleca de la FCSB și în perioadele trecute de transfer, fiind dorit de cluburi importante din lume. Andone îl vede pe căpitanul celor de la FCSB un jucător pe care Becali poate lua câteva milioane de euro. Trebuie spus că golgheterul Ligii 1 are o clauză de reziliere de 3.000.000 de euro.
Ioan Andone e sigură că Tănase s-ar descurca fără probleme la echipe bune din Spania sau Italia.
”Tănase este pregătit pentru un club bun. Este pregătit să facă pasul către un club mare din vest. Nu mă refer aici la Real, Barcelona, Bayern, Manchester City, dar ar putea juca la un club bun din Europa. La Valencia, Villarreal, ar juca, s-ar bate pentru postul de titular fără probleme. Tănase are un nivel foarte bun. Are peste 200 de meciuri în Liga 1.
El e un jucător pregătit să joace afară, la un club bun din vest. Cred că se poate vinde pe milioane. Că or fi cinci, că or fi 10, că or fi șapte, sau trei. Ar putea să joace în Spania, sau în Italia. Chiar în Italia. Are calitate să joace acolo, Tănase aleargă mult, face și faza de apărare. Ăsta e un jucător pregătit să joace în străinătate”, a spus Ioan Andone pentru AntenaSport.
Golgheterul la zi al Ligii 1, Tănase poate deveni, pentru al doilea sezon consecutiv, cel mai bun marcator din campionat. Căpitanul celor de la FCSB ar putea intra astfel într-o galerie selectă de jucători. Sezonul precedent, Tănase a ieșit golgheter cu 24 de reușite, iar acum are 19 goluri și mai sunt trei etape de disputat.
