Jannik Sinner a primit trofeul liderului de sfârşit de an din ierarhia mondială

De Dan Roșu
Publicat: 12.11.2024, 9:21

Jannik Sinner, cu un trofeu

Jannik Sinner, cu trofeul primit pentru locul 1 mondial ocupat la finalul lui 2024 - Profimedia Images

Jannik Sinner a primit trofeul rezervat numărului unu mondial din tenisul profesionist masculin, atribuit la final de an de Asociaţia Tenismenilor Profesionişti (ATP), luni seară, în cadrul Turneului Campionilor de la Torino, informează AFP.

Reclamă

„Este un club foarte exclusivist, au existat doar 29 de numere unu mondiale în istorie. Când eram copil, nu credeam niciodată că voi ajunge atât de sus, dar încetul cu încetul, am ajuns acolo muncind mult”, a spus italianul.

Reclamă

Jannik Sinner, locul 1 mondial la final de an

„Cel mai important lucru este să ai oameni în jurul tău cu care să te simţi bine şi în acest domeniu am fost norocos”, a continuat el.

Sinner, câştigător al primelor sale două titluri de Grand Slam (Australian Open şi US Open) şi a unui număr total de şapte turnee în 2024, s-a asigurat de la jumătatea lunii octombrie şi după calificarea sa în finala turneului Masters 1.000 de la Shanghai că va încheia anul în fruntea clasamentului ATP.

Sinner a scris istorie pentru Italia

El este primul jucător italian care intră în posesia acestui prestigios trofeu.

Originar din Alto Adige, regiune de limbă germană de la graniţa cu Austria, Sinner a avut un avans de peste 3.000 de puncte înaintea Turneului Campionilor faţă de principalul său urmăritor, germanul Alexander Zverev.

Italianul, învingător duminică în primul său meci de la această competiţie, împotriva australianului Alex De Minaur, îi succede sârbului Novak Djokovic, care a încheiat anul de opt ori, un record, în fruntea ierarhiei mondiale.

Boris Becker, reacţie după ce Sinner a terminat anul pe locul 1 mondial

Fostul număr unu mondial german Boris Becker, prezent la ceremonia de luni, a asigurat că nu a fost „cu adevărat surprins” să-l vadă pe Sinner în fruntea clasamentului ATP.

„Cu siguranţă există Alcaraz şi alţii, dar Jannik va fi numărul unu mondial pentru mult timp”, a conchis Becker, care a petrecut douăsprezece săptămâni în fruntea clasamentului ATP, în timp ce Sinner are deja 23 de săptămâni.

Însă italianul s-a trezit la sfârşitul sezonului în centrul unei furtuni care l-ar putea priva de tenis în 2025 şi poate chiar mai mult, şi care a atras resentimentele multor jucător.

Testat pozitiv pentru clostebol, un steroid anabolizant, în luna martie, el a fost exonerat de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA), înainte ca Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA), să facă recurs la finele lunii septembrie, cerând suspendarea lui Sinner pentru o perioadă cuprins între un an şi doi ani.

Reclamă
Recomandări
  • Cupa Mondială 2025 la tenis de masă e live în AntenaPLAY (14-20 aprilie)
  • Marele Premiu al Arabiei Saudite este live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
  • Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



    *după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

    Citește și:
    13:21

    Virgil van Dijk a semnat prelungirea contractului cu Liverpool

    13:14

    Athletic Bilbao – Rangers LIVE SCORE (22:00). Ianis Hagi, duel decisiv pentru semifinalele Europa League. Meciurile serii

    13:08

    Ronnie O’Sullivan – Ali Carter, în primul tur de la Campionatul Mondial. Tabloul complet de la Crucible

    12:46

    EXCLUSIVCând intră buldozerele pe stadionul din Ştefan cel Mare. Momentul aşteptat de toţi fanii lui Dinamo

    12:36

    Începe lupta pentru Cupa Stanley! Care sunt echipele calificate în play-off-ul NHL și cum arată prima rundă

    12:32

    Reacţia antrenorului lui Zhejiang, după ce decizia fostului club al lui Aaron Boupendza a şocat pe toată lumea

    1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestats 2 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 3 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 4 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 5 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas 6 Răzvan Lucescu semnează cu noua echipă! Anunţul momentului despre antrenorul româns