Rafael Nadal, prima reacție după eliminarea istorică de la Monte Carlo. "Regele zgurii" și-a pierdut magia: "Serviciul meu a fost groaznic"

De Alexandru Ivan
Publicat: 17.04.2021, 7:42

Rafael Nadal, în sferturi la Roland Garros

profimediaimages

Rafael Nadal, în sferturi la Roland Garros

Rafael Nadal a rămas fără cuvinte după eliminarea de la Monte Carlo, scor 2-6, 6-4, 2-6. Spaniolul are 11 titluri pe zgura din Hexagon, pe când Rublev a ajuns pentru prima dată în careul de ași al competiției.

Reclamă

„Când întâlnești un jucător grozav ca el, iar tu nu joci bine, ar trebui să pierzi, nu? E un meci simplu de analizat. Am avut probleme mari la serviciu, nu știu exact de ce, pentru că la antrenament am servit foarte bine. Azi am simțit că serviciul meu a fost un dezastru”, a spus Rafael Nadal, la conferința de presă de vineri. 

Reclamă

Rafael Nadal, după eliminarea de la Monte Carlo

2 ore și 33 de minute a durat meciul dintre Nadal și Rublev. Cel supranumit „Regele zgurii” a echilibrat situația în actul secund, după ce pierduse primul set, dar a cedat de tot în decisiv.

„Am luptat, acesta e singurul lucru pozitiv de luat după ziua de azi. E adevărat că am avut destule motive să mă plâng, dar nu am făcut asta. Am urlat de câteva ori după câteva lovituri de rever ratate, obosisem să fac atâtea greșeli. E o zi pe care vreau s-o uit rapid”, a mai spus Rafel Nadal. 

Nadal reușise să treacă de argentinianul Federico Delbonis (locul 87 ATP) și bulgarul Grigor Dimitrov (locul 17 ATP) în drumul spre sferturi. De cealaltă parte, Rublev i-a mai eliminat pe Salvatore Caruso (locul 89 ATP) și Roberto Bautista Agut (locul 11 ATP).

În semifinale, Rublev îl va întâlni pe norvegianul Casper Ruud (22 de ani, 27 ATP). Pe cealaltă jumătate de tablou se vor duela grecul Stefanos Tsitsipas și britanicul Daniel Evans. Niciunul dintre cei 4 sportivi nu are în palmares un titlu de Masters 1000. 

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
22:08

VideoCosmin Olăroiu s-a bucurat alături de jucătorii lui, după calificarea în finala Ligii Campionilor Asiei 2

21:58

LIVE SCOREAston Villa – PSG şi Borussia – Barcelona se joacă ACUM. Spectacol în sferturile Ligii

21:33

Marius Şumudică a dezvăluit ce i-a spus, de fapt, lui Elias Charalambous: „Se bat cap în cap toate lucrurile”

21:25

Andreea Cotruţa, o medalie de aur şi două de argint la Campionatele Europene. Rezultate remarcabile pentru româncă

21:22

VideoAl Sharjah, echipa lui Cosmin Olăroiu, a întors dramatic soarta semifinalei Ligii Campionilor Asiei 2

21:00

VIDEOAl Sharjah – Al Taawon 2-0. Echipa lui Cosmin Olăroiu s-a calificat dramatic în finala Ligii Campionilor Asiei 2

1 Dinamo forţează transferul unui jucător din Liga 1. Noua ţintă a lui Zeljko Kopics 2 Adrian Şut a semnat cu o nouă firmă de impresariat şi a fost prezentat oficial: „Bun-venit”s 3 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 4 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 5 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 6 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls