Închide meniul

Reacţia WTA după ce Iga Swiatek a fost depistată pozitiv cu trimetazidină!

Bogdan Stănescu Publicat: 28 noiembrie 2024, 17:46

Comentarii
Reacţia WTA după ce Iga Swiatek a fost depistată pozitiv cu trimetazidină!

Iga Swiatek / Profimedia Images

WTA a emis un comunicat după ce Iga Swiatek a fost depistată pozitiv cu trimetazidină. Fostul lider WTA şi-a recunoscut vinovăţia şi a primit o pedeapsă de numai o lună, după un acord cu WTA.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

La fel ca în cazul lui Jannik Sinner, nu s-a aflat despre testarea pozitivă a jucătoarei poloneze decât după ce cazul s-a încheiat şi am avut şi o decizie a ITIA.

WTA, avertisment pentru tenismene: “Chiar și expunerea neintenționată poate avea consecințe semnificative”

WTA recunoaște decizia Asociației Internaționale de Integritate a Tenisului (ITIA) – care administrează Programul Antidoping de Tenis (TADP) – de a acorda o suspendare de o lună lui Iga Swiatek, în urma identificării unui medicament reglementat contaminat (melatonină) ca sursa testului ei pozitiv pentru substanța interzisă Trimetazidină.

WTA o sprijină pe deplin pe Iga în această perioadă dificilă. Iga a demonstrat în mod constant un angajament puternic față de fair-play și susținerea principiilor sportului curat, iar acest incident nefericit evidențiază provocările cu care se confruntă sportivii în navigarea utilizării medicamentelor și suplimentelor.

WTA rămâne fermă în sprijinul nostru pentru un sport curat și procesele riguroase care protejează integritatea competiției. De asemenea, subliniem că sportivii trebuie să ia toate măsurile de precauție pentru a verifica siguranța și conformitatea tuturor produselor pe care le folosesc, deoarece chiar și expunerea neintenționată la substanțe interzise poate avea consecințe semnificative.

Reclamă
Reclamă

Vom continua să lucrăm îndeaproape cu sportivii noștri pentru a le oferi educație și resurse care să le permită să ia decizii informate și să mențină cele mai înalte standarde de integritate în sportul nostru”, a transmis WTA, într-un comunicat postat pe site-ul oficial.

„Am fost şocată” Prima reacţie a polonezei Iga Swiatek, după ce a fost suspendată pentru dopaj! Explicaţiile oferite de fostul lider mondial

Iga Swiatek a oferit o primă reacţie în cazul ei de dopaj, care a şocat tenisul mondial. Cazul polonezei vine după ce liderul ATP, Jannik Sinner, a fost şi el depistat pozitiv, la două teste, cu o substanţă interzisă, clostebol.

Swiatek a fost testată pozitiv cu trimetazidină. Ea a primit o pedeapsă de numai o lună după un acord cu ITIA.

Reclamă

Bună tuturor. Vreau să discut despre un subiect dificil, unul despre care nu am fost capabilă să discut în ultimele două luni și jumătate. Într-un final, sper ca acest video să explice tot. Vreau să fiu transparentă cu voi și vreau să înțelegeți ce s-a întâmplat cu mine recent.

Pe 12 septembrie am aflat că testul meu anti-doping, prelevat pe 12 august, adică înainte de turneul de la Cincinnati, a fost pozitiv. A fost o lovitură pentru mine. Am fost șocată și întreaga situație m-a făcut anxioasă. La început nu am putut înțelege cum e posibil și de unde vine.

„Am reacționat instant și am cooperat cu ITIA”

Testul a arătat o doză mică de trimetazidină, o substanță de care nu am mai auzit anterior. Cred că nici nu știam că există, nu am folosit-o niciodată și cred că nici cei din jurul meu. Așa că am un sentiment de incorectitudine și ultimele săptămâni au fost haotice. Am reacționat instant și am cooperat cu ITIA.

Concentrația, care e extrem de mică, a arătat că un supliment a fost contaminat, sau unele medicamente pe care le-am luat au conținut această substanță. De aceea ne-am concentrat pe a testa toate suplimentele nutriționale și medicamentele pe care le iau. Testele au arătat că melatonina pe care o iau de mult timp, lotul de medicamente pe care îl aveam la mine înainte de turneul de la Cincinnati a fost contaminat în timpul producției.

Am fost șocată să aud asta, dar totul s-a clarificat, iar localizarea sursei e cheia în aceste cazuri”, a transmis Iga Swiatek, într-un clip video postat pe InstaStory.

Şoc în tenisul mondial: Iga Swiatek, suspendată pentru dopaj! Anunţul ITIA

Iga Swiatek a fost suspendată pentru o lună pentru dopaj, după o înţelegere cu ITIA. Fostul lider mondial, în prezent pe locul 2 WTA, a fost testată pozitiv cu trimetazidină.

Swiatek a pledat vinovată în acest caz, obţinând astfel o pedeapsă redusă. ITIA a explicat că substanţa s-a regăsit în corpul jucătoarei poloneze după ce aceasta a consumat din greşeală un produs.

Jucătoarea poloneză Iga Swiatek a acceptat o suspendare de o lună, în acord cu programul anti-doping din tenis”, a anunţat ITIA pe contul de X.

ITIA a precizat că Iga Swiatek a fost testată pozitiv în luna august a acestui an. Pe 12 septembrie i s-a interzis să participe în turnee, dar interdicţia i s-a ridicat pe 4 octombrie.

Iga Swiatek ar mai avea de ispăşit doar 8 zile de pedeapsă, având în vedere că se ia în calcul şi perioada în care poloneza a fost suspendată provizoriu.

Iga Swiatek a luat melatonină

ITIA a explicat că substanţa interzisă s-ar fi regăsit în corpul jucătoarei poloneze după ce ea a luat melatonină, care este folosită pentru reglarea somnului. Poloneza a confirmat şi ea după explicaţiile ITIA că foloseşte constant melatonina, având în vedere diferenţele de fus orar cu care se confruntă prin participarea la turnee în afara Europei, în SUA, Asia sau Australia.

Swiatek a apelat la melatonină pentru a combate decalajul de fus orar. Ea a contestat suspendarea iniţială, în termenul regulamentar, de 10 zile, şi a câştigat apelul. Acesta ar fi fost motivul pentru care cazul nu a fost dezvăluit publicului.

În perioada suspendării, Swiatek nu a putut evolua la turneele Korea Open, China Open şi Wuhan Open. Jucătoarea poloneză va pierde premiul în bani de la Cincinnati Open. La acel turneu Swiatek a ajuns până în semifinale.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Ce pronostic dai pentru România - Canada?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
23:34 3 sept.
Kurt Zouma a devenit cel mai scump jucător din Liga 1! Cine se află în spatele starului de 10.000.000 de euro
23:33 3 sept.
Reacţia lui Neluţu Varga, după ce a realizat unul dintre cele mai tari transferuri din istoria Ligii 1
23:11 3 sept.
Kurt Zouma, anunţat oficial de CFR Cluj! “Luaţi o pauză de la Insula”! Lovitura verii în fotbalul românesc
23:02 3 sept.
Gigi Becali a auzit câți bani trebuie să ofere pentru transferul lui Louis Munteanu și a răbufnit: “Sunt nebun?”
22:55 3 sept.
Motivul pentru care Gigi Becali exclude transferul unui jucător de la CFR Cluj!
22:42 3 sept.
Motivul pentru care Adrian Rus nu a ajuns la FCSB! Gigi Becali a spus cine s-a opus transferului
1 Lovitură de proporţii pentru Adrian Mititelu. Cât va încasa după transferul lui Blănuţă, făcut în ultima secundă 2 Presa din Turcia a reacționat, după ce Ianis Hagi și-a găsit echipă: „Una dintre cele mai impresionante mutări” 3 Ianis Hagi, acord total cu noua echipă. Noul coleg a confirmat mutarea: “S-a făcut transferul” 4 “Telenovela” transferului lui Ianis Hagi se apropie de final. A ajuns în Turcia şi e gata să semneze 5 Veste cruntă pentru un fotbalist de la Dinamo! Zeljko Kopic l-a anunțat să-și caute echipă 6 Întăriri pentru Costel Gâlcă la Rapid. Victor Angelescu a confirmat un nou transfer: “Am discutat cu Dan Şucu”
Citește și