Naomi Osaka s-a retras de la Roland Garros 2021! „Mă simţeam vulnerabilă şi anxioasă”. Ana Bogdan merge direct în turul al 3-lea

De Alexandru Ivan
Publicat: 31.05.2021, 21:25
Actualizat: 31.05.2021, 23:21

Naomi Osaka s-a retras de la Roland Garros

profimediaimages

Naomi Osaka s-a retras de la Roland Garros

Naomi Osaka s-a retras de la Roland Garros. Jucătoarea din Japonia a făcut anunțul în urmă cu puțin timp.

Reclamă

Naomi Osaka s-a retras de la Roland Garros

„Salutare tuturor! Nu este o situație pe care mi-am imaginat-o sau am intenționat să o creez acum câteva zile. Cred că, acum, cel mai bun lucru pentru turneu, pentru ceilalți jucători și bunăstarea mea este să mă retrag, astfel încât toată lumea să se poată concentra asupra tenisului care se desfășoară la Paris.

Reclamă

Nu am vrut niciodată să atrag atenția și accept că nu am ales momentul ideal de a transmite acest mesaj, iar acesta ar fi putut fi mai clar. Aici, la Paris, mă simțeam deja vulnerabilă și anxioasă, așa că îmi voi lua timp departe de teren acum”, a anunțat Osaka, citată de Eurosport.ro. 

Ana Bogdan, în turul 3 la Roland Garros

Prin abandonul lui Naomi Osaka, Ana Bogdan va juca direct în turul al 3-lea de la Roland Garros. Ea ar fi trebuit să o înfrunte pe niponă.

Ana Bogdan a obţinut prima victorie românească la Roland Garros 2021! Ana Bogdan, locul 102 WTA, s-a calificat, duminică, în turul al doilea al turneului de la Roland Garros, egalându-şi cea mai bună performanţă înregistrată la această competiţie, pe care a mai înregistrat-o în 2018 şi 2020.

Bogdan a învins-o, în turul I cu scorul de 6-1, 6-3, pe Elisabetta Cocciaretto, locul 113 WTA, prezentă pe tabloul principal ca lucky loser, după un meci de 66 de minute.

Naomi Osaka a fost amendată după ce a învins-o pe Patricia Ţig în runda inaugurală de la Roland Garros. Organizatorii turneului din Franţa au anunţat că nipona a primit o sancţiune de 15.000 de dolari pentru că nu şi-a onorat obligaţiile contractuale legate de mass-media.

Naomi Osaka, amendată la Roland Garros

„Întotdeauna am simţit că oamenii nu ţin cont de sănătatea mintală a sportivilor şi o simt cu atât mai mult în conferinţele de presă la care iau parte sau asist. Ni se pun întrebări pe care le-am auzit deja de multe ori sau întrebări care ne pun la îndoială şi nu mă voi prezenta în faţa oamenilor care vor să insinueze în mine îndoială.

Pur şi simplu nu mă voi pune la dispoziia oamenilor care se îndoiesc de mine. Am urmărit numeroase clipuri cu sportivi care au cedat după o înfrângere în sala de presă şi ştiu că şi tu ai făcut-o. Cred că întreaga situaţie loveşte o persoană aflată la pământ şi nu înţeleg raţionamentul din spatele acesteia.

Dacă organizaţiile cred că pot continua să spună <vorbeşte cu presa sau vei fi amendat> şi continuă să ignore sănătatea mintală a sportivilor, atunci trebuie să râd, Sper că suma considerabilă pe care o primesc ca amendă pentru acest lucru va merge către o organizaţie caritabilă de sănătate mintală”, a explicat japoneza, într-o lungă postare pe reţelele de socializare, înainte de startul competiţiei.

Reclamă
Recomandări

Cine ia titlul în La Liga în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Citește și:
15:14

EXCLUSIVReacţia lui Alexandru Tudorie, din China, după moartea lui Aaron Boupendza: „Toată lumea este şocată aici”

14:56

Cosmin Olăroiu şi-a aflat adversara din finala Ligii Campionilor Asiei 2

14:48

VIDEOLando Norris, apărat de oficialii McLaren după acuzațiile care i-au fost aduse: „A făcut o treabă excelentă”

14:22

Preşedintele Gabonului, mesaj după moartea lui Aaron Boupendza

14:11

Rapid, primul mesaj după moartea lui Aaron Boupendza: „Va rămâne mereu în amintirea noastră”

13:58

„Iese soarele și pe strada noastră”. Dinamo, reacție oficială după ce a fost semnat contractul pentru noul stadion

1 Alexandru Cicâldău a câştigat procesul! Suma uriaşă pe care o are de primit de la Konyaspors 2 Mirel Rădoi, reacţie furibundă după egalul cu FCSB: „Îmi iau sacoul şi mă duc în lojă. Nu aştept un punct”s 3 EXCLUSIVLovitură pentru Mirel Rădoi! Ştefan Baiaram forţează transferul de la Universitatea Craiovas 4 „Când? La încălzire?” Florin Tănase a făcut show după 0-0 cu Universitatea Craiova. A făcut praf arbitrajuls 5 S-a decis viitorul lui Denis Alibec! Atacantul Farului va semna contractul: „Se va găsi o soluţie”s 6 Ce a spus Cristi Chivu despre Dennis Man, după ce românul a atins de 4 ori mingea în meciul cu Fiorentinas