Irina Begu – Iga Swiatek 1-6, 0-6. Irina Begu a fost eliminată în turul al treilea de la Wimbledon 2021 de Iga Swiatek.
Irina Begu – Iga Swiatek 1-6, 0-6
Jucătoarea Irina Begu, locul 79 WTA, a fost eliminată, vineri, în turul trei la turneul de Grand Slam de la Wimbledon.
Românca a fost învinsă de favorita 7, poloneza Iga Swiatek (9 WTA), scor 6-1, 6-0, în 55 de minute. Irina Begu a obţinut pentru parcursul la simplu la Wimbledon un premiu de 115.000 de lire sterline şi 130 de puncte.
Update: Irina Begu nu a avut nicio şansă în faţa polonezei Iga Swiatek.
Update: Iga Swiatek a câştigat primul set fără probleme: 6-1.
Update: Început furtunos pentru Swiatek! O conduce cu 4-0 pe Begu.
Update: A început partida!
Irina Begu – Iga Swiatek, în turul al treilea de la Wimbledon
Irina Begu (79 WTA) o întâlnește acum pe poloneza Iga Swiatek (20 de ani, 9 WTA), în turul al treilea de la Wimbledon. Irina Begu, locul 79 WTA, s-a calificat, miercuri, în turul trei la turneul de grand slam de la Wimbledon, trecând în runda secundă de croata Petra Martic (30 WTA şi cap de serie 26).
Irina Begu şi Iga Swiatek, campioana din 2020 de la Roland Garros, se întâlnesc pentru prima dată în carieră. În optimi, câştigătoarea va juca cu învingătoarea dintre Ons Jabeur (24 WTA) şi Garbine Muguruza (12 WTA).
Prin accederea în turul trei, Irina Begu şi-a asigurat un premiu de 115.000 de lire sterline şi 130 de puncte.
- Irina Begu – Iga Swiatek 1-6, 0-6
- Begu a părăsit competiţia în turul al treilea
- Ecuador - Germania e live pe Antena 1 şi AntenaPLAY, joi, de la ora 23:00
- Curacao - Coasta de Fildeş e live pe Antena 3 CNN şi AntenaPLAY, joi, de la ora 23:00
- Serena Williams poate reveni în tenis la 44 de ani! A primit wild card de la Wimbledon, în proba de simplu
- Decizia luată de şefii de la Wimbledon în privinţa lui Stan Wawrinka
- Revenire de senzație! Serena și Venus Williams vor juca în proba de dublu de la Wimbledon
- Carlos Alcaraz s-a retras de la Wimbledon! Anunț devastator făcut de dublul-campion de la All England Club
- Carlos Alcaraz, sfătuit de Alex Corretja după finala pierdută la Wimbledon: “Toate au consecințe”































