Cristian Tudor Popescu, după ce Simona Halep a „distrus-o” pe Badosa în optimile de finală de la Wimbledon , scor 6-1, 6-2. CTP a spus că Simona Halep a câştigat meciul încă de la început, din punct de vedere psihic.
Mai mult, Cristian Tudor Popescu a mai spus că Badosa a fost năucită şi că aştepta doar să se termine meciul.
Cristian Tudor Popescu, după ce Simona Halep a „distrus-o” pe Badosa
„N-am mai văzut de mult un meci câștigat psihic încă de la început. Spanioloaica venea de pe poziția ei de numărul 4 mondial, dar având un complex față de Simona, pe care l-a și anunțat. Este o greșeală să anunți asta. De pe această poziție a început pe cai mari, dând tare, sperând să o încalece.
De la Simona au venit răspunsuri foarte bune. Simona nu s-a dus în spatele terenului și a rămas avansată, iar la 1-1 a reușit un passing shoot de rever în cross, pe lângă Badosa, și în acel moment am văzut pe chipul Badosei că Simona i-a intrat în cap. Apoi a încercat să blufeze, dar s-a văzut că este măcinată de frică, fapt care a determinat-o să facă un număr enorm de greșeli neforțate în setul 1.
Apoi, în setul 2, a domolit jocul, a încercat să țină mingea în teren, ca să vadă ce face Simona. Aici m-a bucurat cel mai mult. Simona nu s-a apucat de un joc de uzură. Atunci ea a luat inițiativa, a început să schimbe prima, în raliu. Badosa s-a plimbat năucită pe teren, aștepta să piardă. Asta a fost istoria meciului”, a spus Cristian Tudor Popescu la orangesport.ro.
Simona Halep – Amanda Anisimova, în sferturi la Wimbledon 2022. „Simo” conduce la duelurile directe
Simona Halep – Amanda Anisimova este duelul din sferturile Wimbledon 2022. Va fi a patra întâlnire directă dintre cele două, românca având un avantaj de 2-1.
Simona Halep s-a calificat în sferturi la Wimbledon, după o victorie superbă în faţa Paulei Badosa, ocupanta locului 4 WTA. Românca s-a impus în doar 59 de minute, cu scorul de 6-1, 6-2.
Amanda Anisimova s-a calificat în această fază a turneului, după ce a învins-o pe Harmony Tan, scor 6-2, 6-3. Simona Halep se va afla la a patra întâlnire cu Amanda Anisimova, ultima având loc chiar în acest sezon de iarbă. „Simo” s-a impus la Bad Homburg luna trecută, cu scorul de 6-2, 6-1.
Precedentele două întâlniri au avut loc la Roland Garros, în ani consecutivi. În 2019, din postura de campioană en-titre, halep era învinsă surprinzător de Anisimova în sferturi, scor 6-2, 6-4. Anul următor, românca şi-a luat revanşa în turul trei al Openului Francez, cedând un singur game, 6-0, 6-1.
Simona Halep – Paula Badosa 6-1, 6-2 | „Simo”, prestaţie de vis la Wimbledon 2022
Campioană la Wimbledon în 2019, Simona Halep s-a calificat în sferturi la Wimbledon 2022, după o victorie spectaculoasă. „Simo” a învins-o pe Paula Badosa în doar 59 de minute de joc.
Simona Halep a învins-o pentru a doua oară pe Paula Badosa, din tot atâte întâlniri. În patru meciuri disputate până în prezent la Wimbleodn 2022, „Simo” nu a cedat set, învingându-le pe Muchova, Flipkens, Frech şi Badosa.
Simona Halep vrea să fie din nou „regină” la Wimbledon: „E o plăcere! Terenul este deosebit!”
Simona Halep vrea să fie din nou „regină” la Wimbledon. Campioana noastră s-a simţit excelent în confruntarea cu Paula Badosa, pe care a câştigat-o în doar 59 de minute. „Simo” este deja cu gândul la următorul meci din sferturile de finală.
„Am mai învins-o odată! Le mulţumesc acestor spectatori minunaţi care mă susţin. E o plăcere să revin aici. Sunt mulţumită de cum joc în acest turneu.
Abia aştept următorul meci şi să joc la fel de bine ca astăzi. E special pentru mine să mă întorc. Am fost mai emoţionată ieri decât astăzi. E un teren deosebit!”, a declarat Simona Halep, potrivit Eurosport.
- Cristian Tudor Popescu, după ce Simona Halep a „distrus-o” pe Badosa
- Simona Halep va juca cu Amanda Anisimova în sferturile de finală de la Wimbledon
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY