Roger Federer vrea ca Alcaraz să doboare la Australian Open recordul lui Rafael Nadal: “Ar fi o nebunie”

Andrei Nicolae Publicat: 15 ianuarie 2026, 13:12

Comentarii
Roger Federer vrea ca Alcaraz să doboare la Australian Open recordul lui Rafael Nadal: Ar fi o nebunie

Roger Federer și Carlos Alcaraz, asistând împreună la un meci / Profimedia

Fostul star al tenisului mondial, elveţianul Roger Federer, susţine tentativa lui Carlos Alcaraz de a câştiga turneul Australian Open şi de a deveni cel mai tânăr jucător din toate timpurile care s-a impus în cele patru turnee de Grand Slam, scrie DPA.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Alcaraz, 22 de ani, are deja în palmares câte două succese la Roland Garros, Wimbledon şi US Open, dar la Australian Open nu a trecut mai departe de sferturi până acum. Recordul pentru Career Grand Slam e deținut de Rafael Nadal, care a reușit performanța respectivă la 24 de ani și 101 zile după ce s-a impus la US Open 2010.

Federer vrea să îl vadă pe Alcaraz campion la Australian Open

Federer avea 27 de ani când a câştigat în sfârşit primul şi singurul său titlu la Roland Garros, care s-a adăugat victoriilor de la Australian Open (6), Wimbledon (8) şi US Open (5):

Aceste lucruri sunt dificile, dar la vârsta lui fragedă, să poată finaliza toate Grand Slam-urile ar fi o nebunie.

Să vedem dacă este capabil să facă o nebunie săptămâna aceasta şi sper să o facă, pentru că pentru joc ar fi un moment incredibil de special, dar mai sunt încă o sută şi ceva de jucători care spun: «Nu suntem de acord cu aceste planuri», aşa că vor face tot posibilul să-l oprească“.

Reclamă
Reclamă

Ce a spus Federer despre rivalitatea dintre Sinner și Alcaraz

Elveţianul, care s-a retras în septembrie 2022, a urmărit de la distanţa triumful noilor staruri, Carlos Alcaraz şi Jannik Sinner. Cei doi şi-au împărţit ultimele opt titluri majore între ei, iar la US Open au devenit primii jucători din era open care au disputat trei finale de mare șlem succesive.

Rivalitatea dintre Alcaraz şi Sinner cred că este una grozavă, ei joacă un tenis incredibil. Acea finală de la Roland Garros a fost ireală, nu că (n.r. sportul) ar fi avut nevoie de ea, dar a fost minunat că am avut-o, pentru că simt că pentru o clipă lumea sportului a stat pe loc şi s-a uitat la Paris şi la ce se întâmpla în acel epic set cinci.

A fost unul dintre cele mai mari meciuri pe care le-am avut vreodată în sportul nostru. Cred că e bine că încă trăim din acel impuls şi apoi ei l-au susţinut jucând unul împotriva celuilalt în toate celelalte finale. M-am antrenat puţin cu amândoi şi sunt nişte jucători incredibili la minge. Evident, mai sunt multe de făcut şi sper doar să nu se accidenteze”, a spus Federer.

Reclamă

Federer, de şase ori câştigător al turneului Australian Open, se află din nou la Melbourne, pentru prima dată de la ultima sa apariţie pe teren în 2020. El va fi atracţia principală când va merge la Rod Laver Arena, sâmbătă, pentru ceremonia de deschidere a turneului, alături de Andre Agassi, Patrick Rafter şi Lleyton Hewitt, care vor participa, de asemenea, la un meci demonstrativ.

Sursa: Agerpres.ro

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine va câştiga titlul în Premier League, în acest sezon?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
14:33

Sorana Cîrstea, eliminată de Coco Gauff la Madrid! Românca a fost aproape de o victorie uriaşă

14:28

Sabastian Sawe, nou record mondial la maraton. Performanţă uriaşă la Londra

14:19

Programul României la Campionatul Mondial Divizia I/B! Meciurile tricolorilor de la Shenzhen sunt LIVE în AntenaPLAY

14:08

Lovitura momentului în fotbalul românesc! 10 milioane de euro pentru CFR Cluj

13:12

VIDEOScenografie senzaţională pentru Andre-Pierre Gignac din partea fanilor lui Tigres

13:07

Sorana Cîrstea nu a mai rezistat! Românca, deranjată de echipa lui Coco Gauff la Madrid: “Cheamă supervizorul”

1 VIDEONebunie totală în Anglia! Au promovat în minutul 90+13, după ce fanii adverşi au sărbătorit pe teren cu 8 minute mai devreme 2 Anunţul lui Gigi Becali despre viitorul antrenor al FCSB-ului: “Bat palma cu el şi mă ţin de cuvânt” 3 Salariu de 30.000 de euro pentru Daniel Pancu. Antrenorul e gata să semneze: “E un fenomen” 4 Scandal între Alex Chipciu şi un fost angajat de la CFR Cluj: “Ai uitat când v-am împărțit prima mea de 3.000 de euro?” 5 Acuzaţii grave după CFR Cluj – U Cluj 1-0: “Cred că din cască i-au spus! Cum se poate aşa ceva?” 6 Mesajul postat de Elias Charalambous, după ce Gigi Becali a anunţat că-l aşteaptă la FCSB: “Caracterul face diferenţa”
Citește și