Novak Djokovic a primit o întrebare extrem de intrigantă după ce a fost eliminat de Jannik Sinner din semifinalele de la Wimbledon, scor 4-6, 4-6, 4-6. Un jurnalist a vrut să afle de la Nole dacă are de gând să mai joace la All England Club și în 2027, ținând cont că atunci va avea vârsta de 40 de ani.
Novak Djokovic a fost eliminat din semifinalele turneului de la Wimbledon, după ce a fost învins în minimum de seturi de Jannik Sinner cu un triplu 4-6. Nole își ia „adio” astfel de la turneul pe care l-a câștigat de șapte ori și unde spera să egaleze recordul de opt trofee al lui Roger Federer.
Djokovic vrea să revină la Wimbledon și la anul
După meciul fără istoric care a durat două ore și 21 de minute, Djokovic s-a dus la conferința de presă, unde un jurnalist a vrut să afle dacă va reveni și la ediția din 2027 a Grand Slam-ului londonez.
Întrebarea a venit în contextul în care se vorbește din ce în ce mai mult despre momentul retragerii al lui Nole, care are 39 de ani, dar care vânează în continuare titlul 25 de Grand Slam-uri. În prezent, Djokovic are 24 de astfel de trofee și e la egalitate cu Margaret Court.
Djokovic a răspuns afirmativ la curiozitatea omului din presă, dar nu a oferit o certitudine în acest sens.
Reporter: Nivelul e atât de ridicat zilele astea. Intenționezi să revii la anul, când vei avea 40 de ani?
Djokovic: Mi-ar plăcea. Măcar o dată. Să vedem.
Novak Djokovic says he hopes to play Wimbledon at least one more time. He says Jannik Sinner was a level or more better than him at Wimbledon
“The level is so high these days. Do you intend to come back next year when you’re 40?”
Novak: “I’d like to. At least one more time.… pic.twitter.com/LdlxpIiLIs
— The Tennis Letter (@TheTennisLetter) July 10, 2026
Ce a spus Djokovic despre meciul propriu-zis cu Sinner
În ceea ce privește meciul propriu-zis contra lui Sinner, Djokovic a recunoscut că nu a avut nicio șansă în fața liderului mondial, care se va lupta pentru al cincilea său titlu de Grand Slam.
„Am fost doar cu un pas și jumătate în spate la fiecare lovitură. Atât de simplu. A fost la un nivel mai bun decât mine. Nu am fost îndeajuns de precis, nu am reacționat îndeajuns de bine, nu am fost îndeajuns de echilibrat să joc împotriva lui.
Asta a fost. Nu prea am avut ce să fac pe teren. A fost o victorie la pas bună, nu prea am avut ce să fac„, a mai spus Nole.
- Mesajul publicat de Simona Halep, la 7 ani de la triumful istoric de la Wimbledon
- „Alcaraz și Sinner nu pot rămâne de neatins”. Mats Wilander a dat verdictul despre Zverev după finala Wimbledon
- Jannik Sinner, discurs de mare campion după triumful de la Wimbledon: „Nu iau niciodată lucrurile de-a gata”
- Jannik Sinner este campion la Wimbledon! Italianul l-a învins pe Zverev, cel care a avut o singură minge de break tot meciul
- Linda Noskova e noua campioană de la Wimbledon! A început să plângă după triumful carierei


































