Larisa tocmai s-a operat la glezna care a împiedicat-o să se bată pentru medalie la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în finala de la bârnă. E deja a 7-a operaţie pentru campioana noastră.
Larisa Iordache se gândeşte la retragere
„A şaptea operaţie… e ciudat, pentru că numărul 7 este numărul norocos al lui tata„, a găsit putere să glumească medaliata cu bronz de la Jocurile Olimpice din 2012, de la Londra.
După atâtea ghinioane, Larisa se gândeşte serios să se retragă. Totuşi, nu lasă gimnastica de tot. Vrea să se facă antrenoare!
„Cred că mă voi descurca. Făcând gimnastică 20 de ani, n-ai cum să nu te descurci să dai o indicaţie„, a reacţionat multipla campioană europeană.
Larisa tocmai încheie cel mai greu an din viaţa ei. Visează la un 2022 fără ghinioane!
„Abia aştept să treacă anul ăsta. Nu ştiu ce an va veni, dar cu siguranţă anul acesta m-a pregătit pentru tot ce urmează. Am rezistat, sunt super tare!„, a mai spus Larisa Iordache.