Dorinel Munteanu a fost extrem de mulţumit după victoria dramatică cu Farul Constanţa. Telles a marcat singurul gol al meciului în prelungirile partidei de la Ovidiu.
Pentru Oţelul Galaţi a fost prima victorie după o serie de 10 meciuri consecutive fără victorie. Antrenorul Oţelului a spus că victoria este meritată.
Dorinel Munteanu s-a dezlănţuit după ce l-a învins pe Hagi
„Azi am făcut o partidă bună, atât în prima, cât și în a doua repriză. Adversarul nostru a avut un portar în zi de grație, a avut niște intervenții fabuloase. Din punctul meu de vedere, victoria noastră, chiar dacă a venit pe final, este incontestabilă. Știam că au o posesie bună, cu jucători valoroși, știam că sunt foarte eficienți în preajma careului de 16 metri, dar nu le-am dat posibilitatea să fie periculoși.
Victoria noastră vine după o perioadă mai puțin bună, nu una de criză. Am spus tot timpul că la echipa mea nu este criză, ci este unitate, este caracter. Doar așa puteam ieși din această situație mai puțin bună, prin a demonstra tuturor că suntem o echipă unită.
Nu mă gândesc decât la următorul meci, cel cu FCSB. Le dau trei zile libere băieților, tensiunea s-a acumulat în grupul nostru, vreau să se detensioneze și vom pregăti jocul cu FCSB. Putem vorbi despre alte obiective în iarnă. Respectăm ceea ce face FCSB în Europa, dar suntem adversari în campionat, jucăm acasă, sperăm ca acest meci să aducă lumea pe stadion. Vom vedea cine va câștiga. Fiecare și-a spus părerea în meci, am avut un dialog cu el, dar își apără fiecare echipa, interesul, dar respectul rămâne tot timpul„, a spus Dorinel Munteanu la digisport.ro, după Farul – Oţelul Galaţi 0-1.
Oţelul Galaţi a învins-o dramatic pe Farul Constanţa, cu scorul de 1-0 (0-0), vineri seara, în deplasare, la Ovidiu, într-un meci din etapa a 17-a a Ligii 1 de fotbal.
Unicul gol al partidei a fost înscris de Samuel Teles (90+5), după ce portarul Alexandru Buzbuchi respinsese şutul lui Alexandru Mihai Pop din marginea careului. În cea mai mare parte a timpului cele două echipe s-au anulat reciproc, însă Farul nu a avut niciun şut pe poartă. Oţelul a mai avut o şansă bună pe final, dar Teles a tras pe lângă poartă (90+1).
Farul era neînvinsă de trei etape (două victorii şi un egal). Farul venea după nouă etape fără victorie, în care înregistrase cinci egaluri şi patru eşecuri.
În tur, scorul a fost egal, 0-0.
- „Cea mai proastă repriză făcută vreodată” Gică Hagi nu s-a ferit de cuvinte după înfrângerea cu Oţelul: „Doare, v-am zis că e un an greu”
- Imaginile deznădejdii! Cum a fost surprins Gică Hagi după ce Farul a fost învinsă în prelungiri de Oţelul lui Dorinel Munteanu!
- Farul Constanţa – Oţelul Galaţi 0-1. Telles a dat lovitura la ultima fază a meciului. Dorinel l-a învins dramatic pe Hagi