Închide meniul

CM 2022 | Cristiano Ronaldo nu s-a putut abține! Ce i-a spus lui Piers Morgan, după golul “fantomă” din Portugalia – Uruguay 2-0

Cosmin Cioboată Publicat: 29 noiembrie 2022, 12:02

Comentarii
CM 2022 | Cristiano Ronaldo nu s-a putut abține! Ce i-a spus lui Piers Morgan, după golul fantomă din Portugalia – Uruguay 2-0

Cristiano Ronaldo este căpitanul naționalei Portugaliei / Profimedia

Cristiano Ronaldo nu s-a putut abține și l-a contactat pe Piers Morgan, cel care i-a luat interviul “exploziv” din presa britanică, în care starul portughez a dat de pământ cu conducerea lui Manchester United. În urma interviului publicat în The Sun, CR7 s-a despărțit de clubul de pe Old Trafford, iar în prezent se află fără angajament.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Portugalia a învins Uruguay cu 2-0, în runda a doua din faza grupelor, și s-a calificat matematic în optimile Cupei Mondiale din Qatar.

CM 2022 | Cristiano Ronaldo nu s-a putut abține! Ce i-a spus lui Piers Morgan, după Portugalia – Uruguay 2-0

Bruno Fernandes a marcat o “dublă” în fața sud-americanilor. La primul gol, din minutul 54, Cristiano Ronaldo a părut că a fost ultimul care a atins mingea, dar arbitrii i-au atribuit reușita lui Bruno.

https://twitter.com/realfutebolnews/status/1597329775680712704?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1597329775680712704%7Ctwgr%5E647d3831f3e121ca2b2f47178ccbbc7c282c13e7%7Ctwcon%5Es1_&ref_url=https%3A%2F%2Fas.ro%2Ffotbal%2Fcampionatul-mondial-2022%2Fcm-2022-a-fost-golul-tau-sau-al-lui-cristiano-ronaldo-raspunsul-lui-bruno-fernandes-dupa-controversa-din-portugalia-uruguay-2-0-240106.html

Cristiano Ronaldo s-a bucurat ca și când el ar fi fost marcatorul golului. Chiar și după fluierul de final, căpitanul lusitanilor a fost surprins de camerele TV în timp ce le explica coechipierilor că a atins mingea cu capul, la centrarea expediată de Bruno Fernandes.

Reclamă
Reclamă

Piers Morgan a ținut să lămurească această controversă și a făcut public mesajul pe care i l-a transmis Cristiano Ronaldo, după victoria Portugaliei de la Cupa Mondială.

CR7 l-a asigurat pe jurnalistul din Marea Britanie că a “șters” mingea cu capul.

Reclamă

“Ronaldo mi-a confirmat că a atins mingea cu capul. Chiar și Bruno (n.r. – Fernandes) este de acord”, a scris Piers Morgan, pe contul de Twitter.

Într-adevăr, Bruno Fernandes a avut aceeași părere ca și Cristiano:

„Am sărbătorit golul ca și cum ar fi fost al lui Cristiano. Mi s-a părut că a atins mingea. Obiectivul meu era să îi centrez. Indiferent cum ar fi, suntem fericiți pentru victorie”, a declarat Bruno Fernandes, după Portugalia – Uruguay 2-0.

Ce a spus Cristiano Ronaldo, după meciul Portugalia – Uruguay 2-0

Cristiano Ronaldo a oferit prima reacție după meciul Portugalia – Uruguay 2-0, în urma căruia lusitanii și-au asigurat calificarea în optimile Cupei Mondiale din Qatar 2022.

“Suntem în optimile de finală ale Cupei Mondiale! Super treabă, echipă! Ne-am afirmat puterea și calitatea în fața unui adversar puternic. Să mergem! Suntem în luptă și visul nostru este încă viu! Hai, Portugalia!”, a scris Cristiano Ronaldo, după meci, pe Instagram.

Selecţionata Portugaliei s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, după ce a învins echipa Uruguayului cu scorul de 2-0, luni seara, pe Lusail Stadium din Al Daayen, într-un meci din Grupa H.

Lusitanii au dominat jocul şi au reuşit să se impună prin golurile marcate de Bruno Fernandes (54, 90+3 – penalty) în faţa unei echipe care a dezamăgit din nou, fiind departe de vremurile de glorie în care obţinea titlul mondial (1930, 1950) sau se clasa aproape de podium (locul 4 – 2010).

Seleccao şi-a creat prima ocazie în min. 3, când William Carvalho a reluat din voleu de la 15 metri, dar peste poartă. Uruguayul a replicat prin Gimenez (12), cu lovitură de cap peste poartă.

Joao Felix (16) a încercat un şut de la 16 metri, dar a fost blocat de Gimenez. Uruguayenii au avut cea mai mare ocazie a primei reprize, prin Bentancur (32), o acţiune personală, însă mijlocaşul lui Tottenham, rămas singur cu portarul, a fost blocat de Diogo Costa.

Până la pauză, Cristiano Ronaldo (37) s-a remarcat o singură dată, dar Rochet a blocat reluarea starului portughez din poziţie incomodă şi uşor dezechilibrat.

După pauză, Joao Felix (52) a ameninţat poarta lui Rochet, dar a şutat doar în plasa laterală.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine câștigă Marele Premiu al Australiei, prima cursă din noul sezon de F1?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
23:32
“Poate e «ultimul tren» pentru titlu”. AC Milan, pusă sub presiune înainte de derby-ul cu Interul lui Chivu
23:17
Meme Stoica, reacţie imediată după ce s-a spus că FCSB a ratat transferul lui Carlos Mora din “lipsă de interes”
22:58
Real Madrid, gest superb la meciul cu echipa lui Ionuț Radu. Cum au apărut jucătorii înainte de start
22:53
Benfica, interes pentru Ianis Hagi. Detalii despre transferul care îi putea schimba cariera
22:48
LIVE SCORECelta Vigo – Real Madrid 1-1. Ionuţ Radu, duel “galactic”. Portarul român, fără replică la golul „los blancos”
22:39
Ianis Zicu trage un semnal de alarmă, după Csikszereda – Farul 1-0: „E mult de vorbit”
1 Fiul lui Ion Ţiriac s-a întors din Dubai, dar nu singur. Lângă cine a fost surprins în avion 2 Gigi Becali transferă “patru titulari”! A făcut primul “11” la FCSB, iar Târnovanu se întoarce în echipa de start! 3 Virgil Ghiţă, transfer de 3 milioane de euro! Lovitura totală dată de român. Ce salariu va avea 4 Atacant surpriză convocat de Mircea Lucescu la naţionala României. A marcat cu AC Milan şi Fiorentina 5 FotoMarius Constantin sparge lemne în tricoul Universităţii Craiova. Imaginile postate de soţia mai tânără cu 15 ani 6 FotoCelebra milionară nu a avut milă de românii care au cerut bani de bilete de la stat după ce au revenit din zona de război
Citește și