Messi şi Mbappe au egalat un record uriaş al lui Florin Răducioiu la Cupa Mondială, în finala nebună din Qatar. Doar ei 3 au reuşit aşa ceva în istorie
De Valentin Pîrcălabu
Publicat: 21.12.2022, 21:05
Messi şi Mbappe au egalat un record uriaş al lui Florin Răducioiu la Cupa Mondială. Fostul internaţional român era singurul jucător din lume care reuşise să marcheze în primele 90 de minute, în prelungiri, dar şi la penalty-uri în acelaşi meci.
Până la finala Cupei Mondiale din Qatar, Florin Răducioiu era singurul jucător de lume care reuşise o asemenea performanţă. La Mondialul de vis din 1994, Florin Răducioiu a marcat în sfertul de finală cu Suedia atât în primele 90 de minute, cât şi în prelungiri şi la penalty-uri.
Messi şi Mbappe au egalat un record uriaş al lui Florin Răducioiu la Cupa Mondială
Florin Răducioiu a marcat cu Suedia în minutele 88 și 101. Messi şi Mbappe au reuşit aceeaşi performanţă în finala de vis din Qatar. Până la urmă, Argentina s-a impus şi a devenit campioană mondială.
Florin Răducioiu, mesaj dur pentru Emiliano Martinez
Florin Răducioiu a avut un mesaj dur pentru Emiliano Martinez, cel care a făcut un gest scandalos după finala Campionatului mondial.
„E inadmisibil, rușinos din punctul meu de vedere. El încearcă să facă o glumă după, dar… e reprobabil, din păcate pentru el”, a spus Răducioiu la orangesport.ro.
Emiliano Martinez, explicaţii incredibile pentru gestul scandalos de la premiere
Emiliano Martinez, explicaţii incredibile pentru gestul scandalos de la premiere. Portarul Argentinei a făcut un gest obscen imediat după ce a primit premiul pentru cel mai bun portar de la Campionatul Mondial. Argentina a devenit campioană mondială după ce a învins Franţa la loviturile de departajere. Emiliano Martinez a fost unui dintre eroii sud-americanilor, însă la final a făcut un gest care a stârnit revoltă.
Ulterior, portarul Argentinei a explicat că a recurs la acel gest pentru că a fost huiduit de fanii francezi.
„Am făcut-o pentru că m-au huiduit francezii. Aroganțele astea nu merg cu mine”, a spus Emiliano Martinez.
Argentina a învins-o la lovituri de departajare pe Franţa
Argentina – Franța 3-3 (4-2 d.l.d). Argentina este câştigătoarea Campionatului Mondial din 2022. Lionel Messi a câştigat singurul trofeu care îi mai lipsea după ce a reuşit o “dublă” de senzaţie în finala cu Franţa, decisă la lovituri de departajare.
Angel Di Maria a impresionat în startul finalei. Fotbalistul lui Juventus a fost de neoprit de fundaşii lui Didier Deschamps. În minutul 22, Angel “Di Magia” a scos un penalty, după ce a fost faultat de Dembele. Lionel Messi a executat de la 11 metri şi a deschis scorul pe Lusail Iconic Stadium.
Di Maria nu s-a oprit şi a reuşit să îşi treacă şi el numele pe tabelă, până la pauză. A finalizat un contraatac “fulger” al Argentinei. Servit ideal de Mac Allister, extrema stânga nu i-a dat nicio şansă lui Lloris.
Când fanii Franţei îşi pierduseră orice speranţă s-a făcut remarcat Kylian Mbappe. Kolo Muani a fost faultat în careu de Otamendi, iar starul lui PSG a redus din diferenţă, în minutul 80. La faza imediat următoare, Mbappe a restabilit egalitatea. Kylian a înscris superb, în minutul 81, şi a trimis meciul în prelungiri.
În minutul 109, Messi a dus-o din nou pe Argentina în avantaj. Golul a fost validat cu VAR şi s-a declanşat sărbătoarea în rândul fanilor “pumelor”. Mbappe nu a fost de acord şi a reuşit hat-trick-ul în minutul 117.
Meciul fabulos s-a decis, în cele din urmă, la lovituri de departajare. Messi şi Mbappe au marcat de la 11 metri. Coman şi Tchouameni au ratat şi au făcut-o pe Argentina campioană mondială.
- Messi şi Mbappe au egalat un record uriaş al lui Florin Răducioiu la Cupa Mondială
- Ce record uriaş deţinea românul
- PAOK - Panathinaikos e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 20:00
- Boavista - Sporting e live în AntenaPLAY, duminică, de la ora 22:30