Reacţia lui Steven Gerrard, după primul titlu câştigat de Liverpool în ultimii 30 de ani. Cuvinte URIAŞE pentru Klopp
De Antena Sport
Publicat: 26.06.2020, 10:02
Printre cei care au reacţionat după triumful istoric al celor de la Liverpool a fost şi Steven Gerrard, legendarul fost jucător de pe Anfield şi actual antrenor al lui Ianis Hagi la Glasgow Rangers.
„Felicitări Liverpool pentru câștigarea Premier League. O performanță incredibilă din partea unui grup de jucători fantastici, conduși de un manager de clasă mondială. În cele din urmă, acest titlu este și al fanilor care așteaptă de 30 de ani un campionat. Trofeul e al lor în primul rând! Să înceapă petrecerea„, a scris Gerrard pe Instagram.
Steven Gerrard nu a câştigat niciodată titlul cu Liverpool
Steven Gerrad este considerat cel mai mare jucător din istoria „cormoranilor”, deşi nu a câştigat niciodată titlul. A jucat 18 ani la formaţia de pe Anfield şi are în palmares multe alte trofee. Gerrard a jucat 453 de meciuri, a marcat 101 goluri, şi a câştigat Cupa și Supercupa Angliei în 2001 și 2006, Cupa Ligii în 2001, 2003 și 2012, Cupa UEFA în 2001, UEFA Champions League în 2005, Supercupa Europei în 2001 și 2005.
Jurgen Klopp a adus primul titlu pentru Liverpool, după 30 de ani de aşteptare
Liverpool a câştigat titlul în Premier League după o pauză de 30 de ani. În cele 7 etape rămase nu mai poate fi ajunsă de Manchester City, care a pierdut cu Chelsea, scor 1-2.
La 12 luni după ce au devenit campionii Europei, jucătorii lui Jurgen Klopp au obţinut şi cel mai râvnit trofeu. Din cauza pandemiei nu se pot bucura pe străzi, aşa cum au făcut-o după ce au câştigat UEFA Champions League.
- Liverpool a câştigat titlul după o pauză de 30 de ani
- Mesajul lui Steven Gerrard
- Cormoranii, campioni cu 7 etape înainte de finalul campionatului
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY