Radu Drăguşin, mândru că a fost titular în premieră la naţionala României: „Mi s-a făcut pielea de găină!”. Discurs emoţionant

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 26.03.2023, 9:00

Radu Drăguşin, mândru că a fost titular în premieră la naţionala României

Radu Drăguşin, în timpul interviului / AntenaSport

Radu Drăguşin s-a declarat mândru că a fost titular în premieră la naţionala României. Fundaşul central în vârstă de 21 de ani a impresionat la debutul tricolorilor în campania de calificare la EURO 2024. A fost integralist în Andorra – România, scor 0-2, meci care a fost transmis LIVE de Antena 1 şi AntenaPLAY.

Reclamă

În lipsa căpitanului Vlad Chiricheş, care a acuzat probleme medicale, Drăguşin a fost trimis pe teren încă din primul minut de Edi Iordănescu. Jucătorul care a avut evoluţii extrem de apreciate la Genoa nu le-a dat nicio şansă adversarilor nici în Andorra.

Reclamă

Radu Drăguşin, mândru că a fost titular în premieră la naţionala României

Vizibil emoţionat la finalul partidei, Drăguşin a ţinut să precizeze că este mândru că i-a cântat imnul şi că a îmbrăcat din nou tricoul naţionalei României.

Cu siguranţă a fost o seară specială pentru mine. Prima oară titular, sunt foarte fericit şi datorită acestui rezultat pozitiv. Am început cu bine această campanie şi suntem foarte încrezători. Eu o să dau totul pe teren şi rămâne la decizia selecţionerului (n.r. dacă va rămâne titular).

Per total ne-am făcut treaba foarte bine, am luat cele 3 puncte acasă şi mergem mai departe. A fost o atmosferă foarte bună pentru noi, ne-a dat un stimul în plus. Le mulţumesc tuturor celor care au venit din România să ne suţină.

(Reporter: Emoţionat la imn din postura de titular pentru prima dată?) A fost o piele de găină pe care mi-am dorit să o simt cât mai repede. A fost un moment foarte special pentru mine. De când am început să vin la naţionalele României, de la U15 până acum, a fost un moment pe care l-am aşteptat foarte mult. Am muncit foarte mult pentru acest moment şi m-am bucurat pe deplin. Eu nu comentez decizia altora (n.r. de a refuza să vină la naţionala României), eu ştiu că vreau să vin aici cu toată inima şi o să dau totul pe teren.

Bineînţeles (n.r. dacă şi-a dorit de la început să vină la echipa naţională a României). De mic cred că este visul oricărui român care joacă fotbal în faţa blocului. Este o mândrie şi o responsabilitate foarte mare (n.r. să îmbrace tricoul naţionalei) pe care trebuie să ştii să o gestionezi. Este un grup foarte unit, dornic să facă performanţe şi să ducem România la EURO„, a declarat Radu Drăguşin după România – Andorra 0-2.

Denis Alibec a trimis mingea în poarta adversă în minutul 30, dar golul a fost anulat pe motiv de ofsaid. Bucuria a venit 5 minute mai târziu însă, atunci când Dennis Man a deschis scorul cu o lovitură de cap. Olimpiu Moruțan i-a oferit pasa decisivă.

Lovitura de grație a fost dată imediat după pauză, în minutul 49. Răzvan Marin l-a lansat excelent pe Denis Alibec, iar atacantul României a înscris fără emoții, scăpat singur cu portarul advers. „Tricolorii” au mai ratat câteva ocazii importante prin Dennis Man și Tavi Popescu, însă scorul final a rămas 2-0.

Grație acestei victorii, România se clasează pe locul 2 în Grupa I, în spatele Elveției. Primele 2 locuri din grupă merg direct la Campionatul European din 2024, găzduit de Germania.

Denis Alibec: „Dacă o ținem pe drumul acesta, vom fi la EURO”

Denis Alibec susține că România ar fi putut marca mai mult în duelul cu Andorra. Atacantul de la Farul își dorește victorie și în partida următoare a „tricolorilor”, cu Belarus, de pe teren propriu. Alibec a transmis și un mesaj pentru fanii români, care au făcut spectacol în tribunele arenei din Andorra.

Trei puncte foarte importante pentru noi, cu siguranță puteam să marcăm mai mult și să jucăm mai bine. Important este că am reușit să câștigăm și să nu primim gol, mergem acasă să luăm cele trei puncte.

A fost primul meci, am avut câteva emoții, dar totuși meritam să marcăm mai mult. S-a văzut unitatea noastră, am început să fim o familie aici la națională, ceea ce este foarte important, cred că dacă o ținem pe drumul acesta, vom fi la EURO.

Important e că am câștigat, nu contează cine marchează. Asta vorbeam și înainte de meci, să câștigăm, și chiar nu contează cine marchează.

Ne-am simțit ca acasă, le mulțumim suporterilor că au venit în număr atât de mare alături de noi, cum o fac întotdeauna. Sperăm să fim alături de ei, să le demonstrăm că jucăm pentru țara noastră.

Cu Belarus ne-am propus să luăm cele trei puncte, asta e cel mai important, după vom vedea câte goluri le vom da”, a declarat Denis Alibec, după Andorra – România 0-2.

Reclamă
Recomandări

Va rămâne Radu Drăguşin titular la Tottenham după ce revin Romero şi Van de Ven?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

11:36

Cum l-a descris Mircea Lucescu pe Dan Şucu! „Sfatul” pe care selecţionerul l-a dat italienilor

11:28

VIDEOAlex Nedeljkovic, primul portar din istoria NHL cu gol şi assist în acelaşi meci! Ce record impresionant mai deţine jucătorul lui Penguins

10:54

Aaron Boupendza a primit interzis la Rapid! Ce decizie a luat Marius Şumudică, după ce atacantul s-a întors în Bucureşti

10:50

„Are o problemă” Titularul de la FCSB, pus la zid după remiza cu FC Hermannstadt: „Pentru asta a fost adus”

10:40

Gael Monfils a produs surpriza la Australian Open, la 38 de ani! Victorie cu locul 4 mondial

10:32

„A fost de 10!” Ce l-a cucerit pe Ilie Dumitrescu, în FCSB – Hermannstadt 1-1! Detaliul remarcat

1 Un alt milionar român a devenit patron în Serie A! E oficial: „Suntem încântați să anunțăm achiziția”s 2 Dinamo, gata să transfere un fundaş central! Fotbalistul este la un pas să semneze cu „câinii” lui Zeljko Kopics 3 U Cluj pregătește un transfer de titlu! Lovitura pe care o dă liderul Ligii 1 după ce i-a prelungit contractul lui Alex Chipcius 4 A picat transferul lui Daniel Popa de la FCSB la Botoşanis 5 4 echipe din Liga 1 au interzis la transferuri! A început perioada de mercato din Românias 6 Recordul istoric stabilit de Novak Djokovic după calificarea în turul 3 de la Australian Open 2025. Victorie şi pentru Carlos Alcarazs

Cele mai bune zodii pentru bunici. Nativii care își venerează nepoții

Tristețea se încheie pentru trei zodii pe data de 18 ianuarie 2025. Cine sunt nativii sfătuiți să primească cu deschidere fericirea în viața lor

Citește și