Ora de start a meciului Simona Halep – Danka Kovinic
Simona Halep va evolua în turul al treilea cu Danka Kovinic din Muntenegru, locul 98 WTA. Confruntarea va avea loc sâmbătă, nu înainte de ora 3.30 (ora României).
Cele două jucătoare s-au mai întâlnit o dată, în 2016, la Bucureşti, în sferturi, când românca s-a impus cu scorul de 6-4, 6-2
„Nu îmi mai aduc aminte despre meciul cu ea, o să mă uit mâine la el, orice meci e greu la nivelul acesta, mai ales la un Grand Slam”, a spus Simona Halep.
Simona Halep a fost finalistă în 2018 la Melbourne Park, fiind întrecută în ultimul act de Carlone Wozniacki, scor 7-6 (2), 3-6, 6-4. La ediţia din 2021, românca a fost eliminată în sferturi de Serena Williams, cu 6-3, 6-3.
Tot sâmbătă, după ora 12:00 (ora României), va avea loc confruntarea Sorana Cîrstea – Anastasia Pavlyuchenkova. Meciul se va disputa pe ”Rod Laver Arena”, cel mai important teren de la Melbourne.
Simona Halep a dat răspunsul fără să stea pe gânduri la întrebarea: „Vrei să mai câştigi un Grand Slam sau să revii pe locul 1?”
Simona Halep a făcut o partidă perfectă în faţa jucătoarei din Brazilia, Beatriz Haddad Maia, pe care a învins-o în două seturi, scor 6-2, 6-0. Simona Halep a predat o adevărată lecţie de tenis şi este văzută, deja, printre favoritele la câştigarea titlului.
Simona Halep a fost pusă să aleagă de Mats Wilander între câştigarea unui nou turneu de Grand Slam şi revenirea pe primul loc în clasament. Simona Halep a răspuns fără să stea pe gânduri.
„Prefer Grand Slam-ul, sunt departe de locul 1. Voi munci mult„, a spus Simona Halep la Eurosport, care a vorbit şi despre evoluţia din acest start de sezon.
„Am lucrat foarte mult în presezon. Am simţit terenul, am jucat cel mai bun tenis al meu astăzi. Nu e atât de diferit. Tenisul e prioritatea mea. Văd lucrurile diferit. Nu a fost uşoară perioada de lock-down, dar acum viaţa e frumoasă. Mă simt bine şi vreau să mă bucur de tenis. Sunt motivată, câteodată mă şi enervez. Sunt calmă şi încerc să mă concentrez. Prefer Grand Slam-ul, sunt departe de locul 1. Voi munci mult„, a spus Simona Halep.
- Ora de start a meciului Simona Halep – Danka Kovinic
- Când joacă Sorana Cîrstea
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- All-Star Game 2026 e live în AntenaPLAY luni, 16 februarie, de la 00:00
- Carlos Alcaraz rămâne lider ATP după Australian Open 2026! Pe ce loc a urcat Novak Djokovic
- Carlos Alcaraz, copleșit după ce a rescris istoria la Australian Open: “Lumea nu știe. Un carusel emoțional”
- Djokovic s-a “înclinat” în fața lui Alcaraz după finala Australian Open: “Ce faci e istoric”. Mesaj pentru Nadal
- Carlos Alcaraz e campion la Australian Open! Ibericul l-a învins pe Djokovic și a intrat în istoria tenisului
- Omul care a jucat cel mai lung meci din istorie, verdict pentru finala Djokovic – Alcaraz de la Australian Open
































