CTP a făcut un anunț radical după ce Simona Halep a fost eliminată de la Roland Garros 2022. Jucătoarea noastră a fost învinsă de Qinwen Zheng, scor 6-2, 2-6, 1-6 și a părăsit Grand Slam-ul de la Paris pe care l-a câștigat în 2018.
Cristian Tudor Popescu a analizat jocul modest al Simonei Halep din meciul cu Qinwen Zheng, din turul al doilea de la Roland Garros 2022.
CTP, anunț radical după ce Simona Halep a fost eliminată de la Roland Garros 2022
Jurnalistul spune că „Simo” a revenit la „tenisul ei vechi”, iar din acest motiv „nu mai poate emite pretenții” să ajungă pe primele locuri din clasamentul WTA.
În același timp, CTP a fost impresionat de Qinwen Zheng, tânăra de 19 ani aflată la cel de-al doilea Grand Slam al carierei.
„Cu tristețe am văzut acest meci. Oricum, nu-mi puneam mari speranțe. Pentru că am văzut-o pe Zheng cum a jucat în turul precedent și, mai îngrijorător, am văzut-o pe Simona cum a jucat la Paris cu Schunk. Halep a revenit la jocul ei conservator, de siguranță, pe care îl știm de ani și ani, și care nu o mai ajută în acest moment, nu mai poate ajunge nici măcar în sferturi la un turneu important cu un asemenea joc.
Paradoxal, e și ceva bun în faptul că a pierdut acum, în turul 2. Dacă nu mă înșel, urma un joc cu Ostapenko. Și nu mai vreau să văd un meci cu Ostapenko. Recent, Simona a pierdut un meci cu Ostapenko exact ca pe cel din 2017, din finala de la Roland Garros! Așa că mai bine că n-am văzut-o jucând iar cu Ostapenko, nu cred că avea șanse.
CTP, dezamăgit după ce Simona Halep a pierdut meciul cu Qinwen Zheng: „Nu cred că mai poate rezista nici în primele 30 de jucătoare”
Primul set a fost mai degrabă pierdut de Zheng decât câștigat de Simona. Halep n-a făcut mare lucru, a jucat de pe fundul terenului, stânga, dreapta, așteptând să greșească adversara, ceea ce s-a întâmplat în primul set, când Zheng a greșit mult neforțat.
Apoi, chinezoaica a jucat tactic foarte inteligent, a lovit tot timpul cu spin, a ridicat mingea, în special cu forehandul, iar Simona a lovit multe mingi de deasupra umărului, în special pe rever, asta a fost secvența de bază începând cu setul 2. Zheng lovea cu dreapta inversă, se ferea de rever, trimitea pe reverul Simonei o minge tare, lovită, cu efect, mingea sărea sus, iar Simona, după 1-2-3-4 puncte, ceda.
Cel mai trist lucru e că a revenit la tenisul ei vechi. Zheng joacă alt tenis, e agresivă, ați văzut-o de câte ori a riscat, a făcut și multe greșeli neforțate, dar a reușit și mai multe lovituri câștigătoare, așa se câștigă azi în tenis. Cu tenisul Simonei, nu poți să emiți pretenții mai sus de locul 50-60. Nu cred că mai poate rezista nici în primele 30 de jucătoare.
Nu înțeleg, pentru că am văzut câteva jocuri abordate altfel cu Mouratoglou la început, am văzut că poate juca și mai agresiv, că lua inițiativă. Din păcate, a fost doar un foc de paie. Având în vedere tot ce s-a întâmplat în ultimele meciuri, nu cred că Simona își mai poate schimba jocul. Poate să mai joace, firește, poți să rămâi așa în primele 50 de jucătoare din lume, dar întoarcerea în TOP 10 e foarte departe.”, a spus Cristian Tudor Popescu, pentru digisport.ro.
Simona Halep, contraperformanţă egalată după 7 ani la Roland Garros 2022
Simona Halep, contraperformanţă egalată după 7 ani la Roland Garros 2022. Cap de serie numărul 19, jucătoarea noastră a fost învinsă la Roland Garros 2022 cu scorul de 2-6, 6-2, 6-1, de jucătoarea chineză Qinwen Zheng, locul 74 WTA, în turul al doilea al turneului de la Roland Garros.
Simona Halep a cedat nervos în meciul cu Qinwen Zheng. Jucătoarea din România a pierdut 7 game-uri la rând și a avut o reacție incredibilă. „Simo” s-a ghemuit la pământ, cu ochii închiși, în încercarea disperată de a-și reveni.
Sportiva de 19 din China a reuşit o întoarcere fabuloasă de scor. A reuşit să o elimine pe jucătoarea nostră la a doua participare la un Grand Slam din cariera sa. A fost prima dată când campioana română părăseşte în această fază openul francez, din 2015 încoace.
Calificarea în turul al doilea este recompensată cu un premiu de 86.000 de euro şi cu 70 de puncte WTA.
Simona Halep a câştigat turneul de la Roland Garros în 2018 şi a fost finalistă în 2014 şi 2017. Anul trecut, Halep nu a participat la French Open, fiind accidentată. În 2020, acesta a părăsit turneul în optimi.
- CTP, anunț radical după ce Simona Halep a fost eliminată de la Roland Garros 2022: „A revenit la tenisul ei vechi!
- Bosnia – România (7 iunie, 21:45, Antena 1) şi România – Finlanda (11 iunie, 21:45, Antena 1)
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
- „A fost o muncă incredibilă!” Carlos Alcaraz, prima reacție după ce a câștigat finala Roland Garros!
- „E incredibil! Va fi în Hall of Fame!” Alexander Zverev, discurs superb la adresa lui Carlos Alcaraz după finala Ronald Garros!
- Carlos Alcaraz a câștigat finala de la Roland Garros 2024! Victorie fabuloasă în fața lui Alexander Zverev, în set decisiv!