Simona Halep poate câştiga sume record la Wimbledon, în acest an. Organizatorii celui de-al treilea turneu de Grand Slam al anului au anunţat că premiile pentru sportivii participanţi s-au mărit considerabil.
Simona Halep va participa la Wimbledon, turneu pe care l-a câştigat în 2019. Premiile din acest an s-au mărit considerbil, Grand Slam-ul urmând să debuteze pe 27 iunie. Creşterea premiilor vine în urma deciziei organizatorilor de a nu acorda puncte în acest an la Wimbledon.
Simona Halep se pregăteşte de Wimbledon
Simona Halep a început pregătirea pentru sezonul de iarbă din acest an. Românca va evolua la turneul de la Birmingham, în perioada 11-19 iunie, unde este a 4-a favorită a competiţiei.
La Wimbledon, Halep va reveni după un an de absenţă. În 2021, Simona nu a putut evolua pe iarba londoneză din cauza accidentării care a ţinut-o departe de teren luni bune. Anul acesta, organizatorii vor oferi premii record. În contextul în care nu se vor acorda puncte, premiile mărite reprezintă o consolarea din partea organizatorilor.
Decizia de a nu se acorda puncte în acest sezon vine în urma faptului că sportivii din Rusia şi Belarus nu vor fi acceptaţi pe tabloul principal. Aceştia sunt excluşi din cauza războiului dintre Ucraina şi Rusia.
Astfel, la turneul de la All England Club se vor pune la bătaie premii în valoare de 40,3 milioane de lire sterline. Doar pentru simpla prezenţă în primul tur al turneului, sportivii vor fi recompensaţi cu 50.000 de lire sterline.
Totodată, nici sportivii care vor evolua în calificări nu au fost uitaţi. Aceştia vor primi 11.000 de lire sterline, dacă vor pierde în primul tur preliminar. În privinţa acestora, premiile s-au mărit considerabil, cu 26% faţă de ediţia precedentă, conform eurosport.ro.
Simona Halep s-a antrenat în scaun cu rotile
Simona Halep se antrenează la academia lui Patrick Mouratoglou, înainte de a debuta în sezonul de iarbă. Românca a fost surprinsă într-un scaun cu rotile, dedicat tenismenilor care evoluează în acest circuit. Aceasta a schimbat câteva lovituri cu antrenorul său, Patrick Mouratoglou, şi el tot în scaun cu rotile.
