Închide meniul

Două românce vor juca în prima zi la Australian Open 2023! Programul anunțat de organizatori

Alexandru Ivan Publicat: 13 ianuarie 2023, 17:04

Comentarii
Două românce vor juca în prima zi la Australian Open 2023! Programul anunțat de organizatori

Jaqueline Cristian, în timpul unui meci / Profimedia

Două românce vor juca în prima zi la Australian Open 2023, primul turneu de Grand Slam al anului. Organizatorii au anunțat programul din prima zi de la Antipozi.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Jaqueline Cristian, locul 143 WTA, şi Ana Bogdan, numărul 61 mondial, vor evolua, luni, în primul tur la turneul de Grand Slam Australian Open, potrivit programului anunţat de organizatori.

Două românce vor juca în prima zi la Australian Open 2023

Cristian o va întâlni pe favorita 3, americanca Jessica Pegula, în primul meci al zilei de luni pe Margaret Court Arena, de la ora 02.00.

ausopen.com

Ana Bogdan va juca împotriva sportivei din Ungaria Anna Bondar, în al treilea meci de pe terenul 8, după o confruntare de simplu feminin şi una de simplu masculin.

ausopen.com

Pe tabloul principal la Australian Open mai sunt trei românce: Sorana Cîrstea, Patricia Ţig şi Irina Begu. Programul lor nu a fost încă anunțat.

Reclamă
Reclamă

Irina Begu, favorita numărul 27, se va duela în primul tur cu chinezoaica Saisai Zheng. Sorana Cîrstea, ocupanta locului 43, se va duela în primul meci de la Antipozi cu Yulia Putintseva. Patricia Ţig, de pe locul 790 WTA, o va întâlni pe ocupanta poziţiei 23, Shuai Zhang.

Cele mai tari meciuri din prima zi de la Australian Open 2023

Bianca Andreescu – Marie Bouzkova

Anna Kalinskaya – Danielle Collins

Reclamă

Marta Kostyuk – Amanda Anisimova

Emma Răducanu – Tamara Korpatsch

Sofia Kenin – Victoria Azarenka

Dayana Yastremska – Jelena Ostapenko

Caty McNally – Paula Badosa

Elisabetta Cocciaretto – Elena Rybakina

Jule Niemeier – Iga Swiatek

Anna Blinkova – Madison Keys

Australian Open 2023 are loc în perioada 16-29 ianuarie. Anul trecut, turneul a fost câștigat de Ashleigh Barty, care între timp s-a retras din activitate. La băieți, campionul en-titre este Rafael Nadal.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Reușește FCSB să se califice în play-off?
Loading ... Loading ...
Citește și:
17:42
Cristi Chivu vrea fundaș din Serie A! Mutarea ar costa 20 de milioane de euro
17:24
FotoMohamed Salah a revenit la Liverpool! Cum a reacţionat Anfield când egipteanul a intrat pe teren
17:23
Nota primită de Denis Drăguș în Rizespor – Eyupspor 3-0. Valentin Mihăilă, rezervă neutilizată
16:49
Florin Gardoș, revenire de senzație în fotbalul românesc! Fostul jucător de la FCSB a semnat
16:30
Revoltă în India după vizita lui Lionel Messi! Siguranţa argentinianului a fost pusă în pericol
16:27
Dinamo, transfer de titlu în Liga 1! Vârful de două milioane de euro dorit de „câini”
1 FotoImagini rare cu Cristi Chivu şi familia. Cum a fost surprins la petrecerea de Crăciun a lui Inter 2 Gigi Becali, dat pe spate după FCSB – Feyenoord 4-3: “Şi-au scos banii pe tot anul! Îi prelungesc contractul” 3 Au venit notele după FCSB – Feyenoord 4-3. Cine a fost cel mai bun jucător al roș-albaștrilor 4 Sorin Cârţu a făcut praf un jucător al Universităţii Craiova după eşecul cu Sparta Praga: “Nu pot accepta” 5 Gigi Becali a anunţat un nou transfer la FCSB. Jucătorul din Liga 1 care semnează: “E la noi” 6 “Am dat o maşină cadou şi un apartament”. Gigi Becali, dezvăluiri incredibile după victoria FCSB-ului cu Feyenoord
Citește și