Wimbledon 2023 | Novak Djokovic l-a depăşit pe Roger Federer! Record impresionant stabilit de sârb în primul tur

Alex Masgras Publicat: 3 iulie 2023, 20:52

Comentarii
Wimbledon 2023 | Novak Djokovic l-a depăşit pe Roger Federer! Record impresionant stabilit de sârb în primul tur

Novak Djokovic, în primul tur de la Wimbledon 2023 / Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Wimbledon 2023 | Novak Djokovic l-a depăşit pe Roger Federer! Sârbul a debutat cu victorie la ediţia din acest an a turneului de pe iarba londoneză, acolo unde are şapte titluri în palmares.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Novak Djokovic l-a învins în primul tur pe Pedro Cachin, scor 6-3, 6-3, 7-6(4), într-un meci care a fost întrerupt de ploaie.

Wimbledon 2023 | Novak Djokovic l-a depăşit pe Roger Federer! Record impresionant stabilit de sârb în primul tur

Chiar dacă pauza cauzată de ploaie a fost una lungă, Djokovic nu a avut probleme şi a reuşit să obţină calificarea în turul secund de la Wimbledon. Pentru sârb, aceasta este a 66-a victorie consecutivă într-un tur inaugural al unui turneu de Grand Slam. Ultima oară când a pierdut în primul tur al unui turneu major se întâmpla în 2006, la Australian Open, când a fost învins de Paul Goldstein în patru seturi.

Sârbul a stabilit astfel un nou record în era Open, după ce l-a depăşit pe Roger Federer, cel care avea 65 de victorii consecutive în primul tur al turneelor majore. Elveţianul a reuşit acest lucru în perioada 2003-2021.

La ediţia din acest an, Novak Djokovic va căuta să îl egaleze pe Roger Federer în ceea ce priveşte titlurile la Wimbledon. Marele campion elveţian, retras oficial din activitate în toamna anului 2022, are în palmares opt titluri la All England Club, în timp ce Novak Djokovic are şapte. Sârbul s-a impus pe iarba londoneză în ultimele patru ediţii şi este mare favorit şi în acest an.

Reclamă
Reclamă

Topul jucătorilor cu cele mai multe victorii consecutive în primul tur la turneele de Grand Slam:

  • 1. Novak Djokovic – 66 (2006-2023)
  • 2. Roger Federer – 65 (2003-2021)
  • 3. David Ferrer 47 – (2005-2017)
  • 4. Andy Murray – 38 (2008-2018)
  • 5. Ivan Lendl – 36 (1981-1992)
  • 6. Rafael Nadal – 34 (2003-2013)

Wimbledon 2023 | Novak Djokovic continuă să îşi surprindă adversarii cu statistica incredibilă! Medvedev: „Nu ştiu cum reuşeşte”

Din 70 de turnee de Grand Slam în care a jucat, Novak Djokovic a ajuns în 34 de finale şi a reuşit să se impună de 23 de ori, fiind cel mai de succes jucător din istoria tenisului masculin în ceea ce priveşte turneele de Grand Slam.

Daniil Medvedev, cel care are în palmares un titlu de Grand Slam câştigat chiar după o finală cu Novak Djokovic, în 2021, la US Open, a vorbit despre realizările sârbului înaintea turneului de la Wimbledon:

Reclamă

„Nu ştiu cum face asta. Dacă am văzut bine, Novak e aproape la 50%. Cred că am văzut că a jucat la 70 de turnee majore şi în 35 (n.r. a fost în 34) a fost în finală. Nu ştiu cum este posibil. El nu are zile proaste? De fapt are, la fel ca toată lumea, dar şi în zilele proaste reuşeşte să îşi învingă adversarul.

E cu adevărat greu că e vorba de unu versus unu. Amândoi vor să câştige. Nu ştiu cum o face. De aceea, pentru mine, el este cel mai mare din istorie. Dar e discutabil, bineînţeles”, a declarat Daniil Medvedev, potrivit tennismajors.com.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Mai are nevoie FCSB de transferuri, după eliminarea din Conference League?
Loading ... Loading ...
Citește și:
9:39

Jucătoarea care o admira pe Simona Halep e noul star din WTA! Parcurs fabulos la Washington

9:09

Xabi Alonso, marcat de aventura de la Real Madrid: „Am o cicatrice, dar se vindecă”

9:03

Ilie Dumitrescu nu s-a ferit! Marea problemă de la FCSB: „Nu trebuie să iasă Gigi Becali să ne confirme”

8:37

Florin Tănase, reacţie acidă după ce a fost întrebat de Marius Baciu: „Ce relaţie? Am soţie”

8:15

Basarab Panduru a distrus un jucător de la FCSB, după remiza cu Farul: „Nici când era slab nu era atât de slab”

8:14

10 milioane de euro la FCSB! Anunţul făcut de Gigi Becali: „Nu am mai făcut asta până acum”

1 „Mizerie în baie, păr pe chiuvetă…” Simona Halep, implicată într-un imens scandal 2 Oficial. Meciul CFR Cluj – U Cluj a fost amânat. Când a fost reprogramat de LPF 3 Oficial. FCSB a transferat un nou portar. Mutare surpriză făcută de Gigi Becali 4 VideoFCSB, aproape de un nou transfer important! Jucătorul e la București și Becali îl așteaptă la negocieri 5 Jovo Lukic pleacă de la U Cluj pentru o sumă record! 6 OUT! Becali l-a executat în direct pe jucătorul de la FCSB: „Ăsta nu-i fotbalist. Îl dau gratis!”
Citește și