EXCLUSIV

Gabriela Ruse, după parcursul de la Roland Garros: “Acum se pune problema de cât de sus pot să ajung”

Publicat: 31 mai 2025, 15:32

Comentarii
Gabriela Ruse, după parcursul de la Roland Garros: Acum se pune problema de cât de sus pot să ajung

Gabriela Ruse, în timpul unui meci la Roland Garros/ Profimedia

Gabriela Ruse a tras concluziile, după parcursul său de la Roland Garros. Românca de pe locul 80 WTA a fost eliminată în turul secund de Paula Badosa, scor 6-3, 4-6, 4-6.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Gabriela Ruse a transmis că s-a simţit excelent, deoarece nu a mai fost nevoită să joace în calificări la turneul de Grand Slam de la Paris.

Gabriel Ruse, după parcursul de la Roland Garros

Totodată, Ruse a declarat că a căpătat multă încredere după nivelul de joc prestat în duelul cu Badosa. Aceasta este foarte optimistă înainte de restul sezonului, fiind convins că poate ajunge şi mai sus în clasamentul WTA.

“Am muncit foarte mult ca să ajung pe tablou. Parcă nu se mai terminau turneele la care trebuia să joc calificări. M-am bucurat extrem de mult, am simţit că acolo mi-e locul. Am simţit că acolo e locul meu şi am arătat că valoarea mea e acolo, s-a văzut şi în primul meci, adversara a avut victorii importante în ultimele luni.

Meciurile de calificări sunt foarte grele, toate lumea îşi doreşte să ajungă pe tablou. Efortul e mare, joci în fiecare zi.

Reclamă
Reclamă

Chiar dacă la US Open am avut minge de meci, în meciul de aici am simţit că am dominat-o total. Inclusiv la statistică, am văzut că la absolut tot am dominat-o. Am fost puţin frustrant. Antrenorul mi-a zis că atunci când voi câştiga meciul cu Badosa de aici, de la US Open, cel cu Keys de la Australian Open, o să fiu Top 10. Până atunci e important să câştig meciurile şi să iau pas cu pas. Am fost foarte constantă, asta s-a văzut.

(Te hrăneşti din meciul cu Badosa, ai luat un set) 100%. Acum nu se mai pune problema de câte seturi iau, se pune problema de cât de sus pot să ajung. Am văzut că a declarat şi prietena şi colega mea Jaqueline că se poate, acelaşi lucru îl pot spune şi eu. Am început să credem că se poate mai sus. Chiar şi noi, nişte fete modeste din România, care n-am avut nu ştiu ce condiţii, am reuşit şi vom reuşi să fim din ce în ce mai bune”, a declarat Gabriela Ruse, pentru AntenaSport.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine va câştiga titlul în Premier League, în acest sezon?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
23:58

Record absolut în UEFA Champions League! Nu s-a mai întâmplat niciodată în istorie așa ceva

23:57

PSG – Bayern 5-4. Victorie fantastică pentru deținătoarea trofeului! Urmează un retur de foc la Munchen

23:11

Jucătorii lui Bayern fac scandal! De ce a fost dat penalty, deși mingea nu l-a lovit direct în mână pe Davies

22:49

Diego Maradona, selecționerul: costume stil „Goodfellas”, două ceasuri și o promisiune „nebună”

22:39

Veste uriaşă dată de Radu Miruță pentru Steaua. Ce companii private se implică să ducă echipa în Liga 1

22:38

Harry Kane a scris istorie în PSG – Bayern! Atacantul englez, bornă unică în istoria UEFA Champions League

1 Antrenorul care i-a spus “Da” lui Gigi Becali şi e gata să semneze cu FCSB: “E deja la Bucureşti” 2 Gigi Becali, ultimele detalii despre noul antrenor de la FCSB: “El e norocosul” 3 Florin Tănase a numit antrenorul pe care îl vrea la FCSB: “A avut rezultate incredibile” 4 Radu Drăguşin pleacă în Germania. Şi-a dat acordul pentru un transfer de 20 de milioane de euro! 5 Vestea pe care o așteptau toți fanii Interului! Decizia luată de Procuratură, în scandalul cu arbitraje 6 Transfer de ultimă oră anunțat de Gigi Becali! Pe cine aduce la FCSB
Citește și