Marcel Cerdan, iubitul lui Edith Piaf, campionul mondial de la ”mijlocie”, decedat la 33 de ani

De Cătălin Oprișan
Publicat: 27.10.2021, 13:17
Actualizat: 28.10.2021, 0:30

Marcel Cerdan se apucase de boxul profesionist în 1934. De fel, era din Algeria, dar cei neiubitori de geografie îl alintau, în Franța, unde se aciuase, ”Bombardierul marocan”. Trecuse în finala titlului mondial la ”mijlocie” de Tony Zale, era jupân peste Omenire.

Reclamă

Cu marea Edith Piaf, ”Vrabia”, s-a găsit în 1946. Ea era iubita lui Yves Montand, el avea doi copilași și al treilea pe drum. Dacă știau că greșesc? Da, știau! Și-au cumpărat un cuibușor de nebunii, la Bois de Boulogne. Jurnaliștii închideau ochii, pentru că era campionul lor…

”Cel mai bun amant din lume”, sufletul ei, avusese un turneu amical, la Troyes. Ea se afla pe tărâm american, în turneu. L-a rugat să vină acolo, la New York. Boxerul nu iubea avioanele, prefera vaporul, chiar dacă știa că în călătorie există riscul de a i se lungi urechile.

La aeroport, pentru că era prea din scurt, impresarul Joe Longman n-a mai găsit bilete. A aflat doi tineri, ce abia se căsătoriseră, le-a plătit în plus și oamenii și-au cedat locul. Pe 26 octombrie 1949, s-a produs tragedia. În accident au pierit 37 de pasageri și 11 oameni din echipaj. Niciun supraviețuitor! Edith Piaf nu și-a mai rvenit, niciodată. I-a compus ”L’hymne a l’amour”…

Reclamă
Recomandări

Se califică FCSB în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

0:40

FotoNadia Comăneci, imagini colosale la Jocurile Olimpice 2024, alături de Rafael Nadal, Serena Williams şi Carl Lewis

0:35

Vlad Chiricheş i-a răspuns lui Gigi Becali, după FCSB – Oţelul 0-2: „Crede că joc la mişto! Poate nu e ce vrea patronul mereu!”

0:33

Gigi Becali, ofertă uriaşă pentru Louis Munteanu: „M-am enervat şi mai fac transferuri”! Ce i-a propus lui Florin Tănase

0:22

Gigi Becali i-a făcut praf pe majoritatea jucătorilor, dar a avut un preferat după FCSB – Oţelul 0-2: „A fost cel mai bun”

0:06

Gigi Becali a „distrus” un jucător, după FCSB – Oţelul 0-2: „Te nenoroceşte! El a pierdut meciul!”

23:50 26 iul.

FCSB – Oţelul 0-2. Roş-albaştrii au suferit prima înfrângere a sezonului! Gălăţenii au trecut pe primul loc în Liga 1

1 FotoFotografie de colecţie cu Gică şi Ianis Hagi, pe ringul de dans! Elena Hagi a postat totul: „Ne-am distrat!”s 2 FotoScoţienii anunţă că Ianis Hagi s-a înţeles că noua echipă: „Este clar!” Salariul uriaş pe care îl va aveas 3 FotoGeorgina Rodriguez a încins internetul alături de Cristiano Ronaldo. Imaginea virală cu cei dois 4 VIDEOLando Norris, pole-position în Marele Premiu al Ungariei! Cursa e duminică, de la ora 15:45, pe Antena 1 şi în AntenaPLAYs 5 FotoKira Hagi, mesaj emoţionant la 10 zile de la nunta lui Ianis Hagi: „Puterea unui ‘pentru totdeauna’ rostit în şoaptă!”s 6 FotoNeymar a devenit tată pentru a treia oară! Helena s-a născut la începutul acestei lunis

Horoscopul lunii august 2024. Nativii sunt tot mai dornici să-și găsească marea dragoste

Zodii norocoase care pot experimenta abundență financiară pe 27 iulie 2024. Conturile lor vor crește considerabil

Citește și