Închide meniul

CM 2022 | Ce a declarat Raphael Varane după finala pierdută de Franţa: „Am dat totul, ţinem capul sus!”

Iulian Focșăneanu Publicat: 18 decembrie 2022, 22:39

Reclamă
CM 2022 | Ce a declarat Raphael Varane după finala pierdută de Franţa: „Am dat totul, ţinem capul sus!

Raphael Varane, după finala Argentina - Franţa, de la CM 2022 / Profimediaimages

Raphael Varane a avut prima reacţie după finala pierdută de Franţa la Campionatul Mondial 2022 din Qatar. Jucătorul de 29 de ani de la Manchester United a fost pe teren 113 minute în confruntarea cu Argentina, pierdută la lovituri de departajare.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Fundaşul francez a declarat, duminică seară, că este foarte mândru de jucătorii din naţionala Franţei care, deşi au pierdut finala Cupei Mondiale în faţa Argentinei, au luptat până la capăt.

Ce a declarat Raphael Varane după finala pierdută de Franţa la CM 2022

Suntem foarte dezamăgiţi. Noi am dat totul. Ne-am confruntat cu multe obstacole în timpul competiţiei, ne-am luptat până la final. Nu ne-am dat bătuţi. Astăzi, timp de o oră, nu am fost în joc. Ne-am întors şi am fi putut câştiga şi noi. Foarte mândru de francezi, de acest grup. Am dat totul, ţinem capul sus. Am revenit în meci, a fost complicat. S-a întâmplat foarte repede.

Ne-am revenit fizic, eram mai buni decât ei. Nu am fost departe de a reuşi să răsturnăm meciul, care începuse prost. Există o putere mentală în acest grup, multă inimă. Ne-a permis să ajungem în finală. Dar asta nu a fost suficient pentru a câştiga„, a declarat Raphael Varane, potrivit news.ro.

Lionel Messi a fost desemnat cel mai bun jucător al Cupei Mondiale din Qatar, duminică seară, la Doha. Este pentru a doua oară când Messi este desemnat cel mai bun jucător al competiţiei, după ce a mai primit acest trofeu şi în 2014, la finala pierdută cu Germania.

Reclamă
Reclamă

Ce a spus Lionel Messi după ce a devenit campion mondial

Lionel Messi a anunțat că nu se va retrage din naționala Argentinei, cu care a cucerit cele mai importante două trofee în ultimii doi ani. Cupa Mondială vine după Copa America 2021.

Messi vrea să joace din postura de campion mondial. Asta după ce a fost declarat cel mai bun jucător al turneului, după cele 7 goluri marcate. El a devenit și jucătorul cu cele mai multe prezențe la Cupa Mondială.

E o nebunie. E frumos acest trofeu. Acesta este trofeul pe care l-am dorit toată viața mea. Este visul meu de când eram copil. Nu mă retrag de la naționala Argentinei. Vreau să joc în continuare din postura de campion.

Reclamă

Am suferit mult, dar am reușit. De-abia așteptăm să ajungem în Argentina să vedem ce nebunie va fi. E o nebunie că s-a întâmplat așa. Mi-am dorit foarte mult trofeul. Știam că Dumnezeu mi-l va da și acum mă bucur de el”, a spus Messi.

Argentina a învins-o la lovituri de departajare pe Franţa

Argentina – Franța 3-3 (4-2 d.l.d). Argentina este câştigătoarea Campionatului Mondial din 2022. Lionel Messi a câştigat singurul trofeu care îi mai lipsea după ce a reuşit o “dublă” de senzaţie în finala cu Franţa, decisă la lovituri de departajare.

Angel Di Maria a impresionat în startul finalei. Fotbalistul lui Juventus a fost de neoprit de fundaşii lui Didier Deschamps. În minutul 22, Angel “Di Magia” a scos un penalty, după ce a fost faultat de Dembele. Lionel Messi a executat de la 11 metri şi a deschis scorul pe Lusail Iconic Stadium.

Di Maria nu s-a oprit şi a reuşit să îşi treacă şi el numele pe tabelă, până la pauză. A finalizat un contraatac “fulger” al Argentinei. Servit ideal de Mac Allister, extrema stânga nu i-a dat nicio şansă lui Lloris.

Când fanii Franţei îşi pierduseră orice speranţă s-a făcut remarcat Kylian Mbappe. Kolo Muani a fost faultat în careu de Otamendi, iar starul lui PSG a redus din diferenţă, în minutul 80. La faza imediat următoare, Mbappe a restabilit egalitatea. Kylian a înscris superb, în minutul 81, şi a trimis meciul în prelungiri.

În minutul 109, Messi a dus-o din nou pe Argentina în avantaj. Golul a fost validat cu VAR şi s-a declanşat sărbătoarea în rândul fanilor “pumelor”. Mbappe nu a fost de acord şi a reuşit hat-trick-ul în minutul 117.

Meciul fabulos s-a decis, în cele din urmă, la lovituri de departajare. Messi şi Mbappe au marcat de la 11 metri. Coman şi Tchouameni au ratat şi au făcut-o pe Argentina campioană mondială.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Va ajunge Cristiano Ronaldo la borna 1.000 de goluri marcate în carieră?

Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
20:37

Laurențiu Reghecampf, gata de o nouă aventură „exotică”! Țara în care este dispus să antreneze

20:27

Controversă uriaşă la clubul lui Aaron Boupendza, după decesul fotbalistului: „Să vă fie ruşine”

20:15

Real Madrid – Arsenal și Inter – Bayern Munchen LIVE TEXT (22:00), în sferturile Champions League. „Galacticii” vor remontada

20:08

Ruben Amorim, anunț de ultimă oră despre Andre Onana. Ce se va întâmpla la returul cu Lyon

19:51

Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentului

19:41

Dinamo, apel către suporteri după ultima sancțiune primită: „Veniți la meci cu respect, nu ură!”

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestat 2 Echipa din Liga 1 care vrea să-l transfere pe Marius Ştefănescu. Cât cere Gigi Becali în schimbul lui 3 Sorin Cârţu cere ca Florin Tănase şi Ştefan Târnovanu să fie chemaţi la Comisii: „Astea ce înseamnă?” 4 PSG şi Barcelona au tremurat, dar s-au calificat în semifinalele Champions League! Dramatism total în sferturi 5 Dinamo a câștigat procesul cu Vasile Șiman! Ce se întâmplă cu ieșirea din insolvență 6 VideoAl Sharjah, echipa lui Cosmin Olăroiu, a întors dramatic soarta semifinalei Ligii Campionilor Asiei 2
Citește și