Reacția FRF după ce naționala României s-a “prăbușit” pe locul 54 mondial. Care este noul obiectiv al Federației: “Ținta e să ajungem pe poziția asta”
De Cosmin Cioboată
Publicat: 24.06.2022, 9:13
Reacția FRF n-a întârziat să apară, după ce naționala României s-a “prăbușit” până pe locul 54 mondial. Andrei Vochin, consilierul lui Răzvan Burleanu, a vorbit despre regresul uriaș făcut de reprezentativa noastră și a dezvăluit care este noul obiectiv al Federației.
Naționala României se află în cădere liberă. În urma eșecurilor din ultima perioadă, “tricolorii” au coborât până pe locul 54 în clasamentul mondial. Prin comparație, în 2015 naționala noastră se număra printre primele 10 echipe ale lumii, înainte de Euro 2016.
Reacția FRF după ce naționala României a ajuns pe locul 54 în lume
Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF, spune că noul obiectiv al Federației este clasarea pe locul 24 la nivel european.
La ora actuală, România se află pe locul 32 în Europa.
„În anul în care ne-am calificat la EURO 2016, în 2015, eram în primele 10. Dacă ai un parcurs bun pe o perioadă scurtă, te duci sus. Dacă ai o perioadă mai lungă de insuccese, te duci la vale mai mult. Important e să ajungi într-o zonă de platou.
La FRF a venit directorul de scouting al federaţiei belgiene şi a spus că sunt pe locul doi, dar a zis că sunt conştienţi că nu pot rezista pe locul secund. Ţinta lor e să fie în primele 10.
La federaţia noastră ţinta e să fim pe locul 24 european. La nivel european suntem la limită între urna B şi C, suntem pe 32. Trebuie să găsim un platou şi după să urcăm, cu o gestionare corectă a resurselor a jucătorilor tineri.
Poate că noi am avut rezultate mai bune decât lotul până acum. Dacă Dzeko, Pukki sunt sub noi… Dacă ei cu jucători de Champions League, iar noi cu niciunul în Champions League, e posibil să fi făcut lucruri proaste ei”, a declarat Andrei Vochin, pentru orangesport.ro.
România a coborât 6 poziții în clasamentul FIFA față de luna martie, după înfrângerile din Liga Națiunilor. În prezent, „tricolorii” lui Edi Iordănescu au 1.427,84 puncte.
România a pierdut 3 din primele 4 meciuri din campania din Liga Națiunilor și se află pe ultimul loc în grupă. “Tricolorii” riscă să retrogradeze în Liga C, după rezultatele slabe din această vară.
Rezultatele naționalei României în Liga Națiunilor:
- România – Muntenegru 0-3
- România – Finlanda 1-0
- Bosnia – România 1-0
- Muntenegru – România 2-0
Victor Pițurcă, chemat la națională în locul lui Edi Iordănescu
Victor Pițurcă e selecționerul ideal pentru echipa națională, crede Dumitru Dragomir. Fostul șef de la LPF își dorește să-l vadă pe „Piți” în locul lui Edi Iordănescu.
Ba mai mult, acesta a anunțat că e gata să facă „chetă” pentru a putea să-i plătească salariul lui Victor Pițurcă la națională.
„Trebuie să aducă un profesionist, unul cu performanță în spate, unul care are calificări. Sunt atâția. Chiar dacă sunt bătrâni. Dacă au minte, de ce să nu îi pună? Alții afară caută bătrânii, iar noi îi ducem la cimitir.
Îi plătesc eu salariul lui Pițurcă. Îi dau 20.000 de euro pe lună, timp de un an. Poate mai găsesc pe cineva, pe Viorel Păunescu, Giovanni Becali, pe Borcea sau Nețoiu și îi dăm 40.000. Mă, dacă Pițurcă nu califică echipa, să mă împușcați, mă fraților! Omul sfințește locul, bă. Băi fraților, ne-a calificat de trei ori și nu îl pui măcar consilier? Din acești tineri, Pițurcă scoate sigur 2-3”, a spus Dumitru Dragomir, conform sport.ro.
- Reacția FRF după ce naționala României s-a “prăbușit” pe locul 54 mondial
- Care este noul obiectiv al Federației
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY