Carlo Ancelotti a adus metode revoluționare la Real Madrid! Și-a pus jucătorii să se antreneze cu măști speciale

De Alexandru Ivan
Publicat: 9.07.2021, 17:13

Carlo Ancelotti, antrenamente inedite la Real Madrid

Carlo Ancelotti, antrenamente inedite la Real Madrid

Profimedia

Măștile purtate de jucătorii lui Real Madrid aveau rolul de a crea o stare de hipoxie, adică să le reducă din oxigen.

Reclamă

Carlo Ancelotti, antrenament inedit la Real Madrid

Scopul unor astfel de antrenamente este acela de a îmbunătăți performanțele atletice, aclimatizarea la altitudine și sănătatea fizică.

Reclamă

Atunci când organismul este expus într-un mediu lipsit de oxigen, acesta se luptă să producă o cantitate necesară de energie cu oxigen disponibil mai puțin. Astfel, se declanșează o serie de adaptări fiziologice orientate spre creșterea eficienței sistemelor respiratorii, cardiovasculare și de oxigen ale corpului.

Jucătorii lui Real Madrid au efectuat înainte o vizită medicală, deoarece purtarea acestor măști implică riscuri pentru cei care au hipertensiune arterială sau probleme cardiace. Singurul care nu a participat la aceste teste a fost francezul Ferland Mendy, aflat încă în recuperare.

Beneficiile antrenamentelor în stare de hipoxie

Thomas Neubert, antrenamente dure la FCSB

Florin Gardoș, în prezent la Clinceni, și-a adus aminte cu plăcere de perioada în care a lucrat cu Thomas Neubert, dar a recunoscut că l-a înjurat mult la viața lui.

„Cu Tommy m-am reîntâlnit acum, prima oară. Mi-e drag, Tommy, chiar dacă l-am înjurat mult la viața mea. Nu pot să zic că mi-e dor de pregătirea lui, dar simt că-mi lipsește. Nu chiar cât am făcut noi atunci, dar cam 60 – 70% mi-aș dori să mai fac.

Aș vrea să mai fac o pregătirea așa. Ca volum, era prea mult ceea ce făceam noi atunci, dar a recunoscut și el. Acum a lăsat-o mai moale. Atunci a fost o perioadă în care a mai experimentat și el. Rămâne un preparator fizic foarte bun.

Am avut un antrenament la minus nu știu câte grade și mi-a dat sângele pe nas. Prima și singura dată în viața mea. Era mult mai greu cu Tommy, față de ce era în Anglia”, a dezvăluit Florin Gardoș într-un interviu pentru AntenaSport.

Reclamă
Recomandări

Va termina Bayer Leverkusen sezonul fără înfrângere?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
7
mai
22:49
Reacția premierului Marcel Ciolacu după ce Gloria Buzău a promovat în Liga 1! Mesaj după finalul partidei cu Unirea Slobozia
7
mai
22:21
Reacţia lui Ion Crăciunescu după ce Darius Olaru i-a strigat „Băi, prostule!” centralului meciului Universitatea Craiova – FCSB!
7
mai
22:02
„Mă simt extenuat!” Andrei Prepeliță și-a găsit cu greu cuvintele după ce a promovat cu Gloria Buzău în Liga 1!
7
mai
21:52
Anunţul lui Florin Manea despre transferul lui Denis Drăguş: „Cluburile s-au înţeles”
7
mai
21:46
„N-a înțeles nimic! O prostie!” Mihai Stoica i-a dat replica lui Andrea Compagno! „MM” a răspuns, după atacul italianului
7
mai
21:14
„A greșit!” Mihai Stoica, verdict despre ocazia irosită de Octavian Popescu în Universitatea Craiova – FCSB 2-0!
7
mai
20:57
Surprizele pregătite de selecționerul Belgiei pentru EURO 2024. Cu ce jucători se pot duela „tricolorii” lui Edi Iordănescu
7
mai
20:56
FotoGloria Buzău a promovat în Liga 1! Focuri de artificii la Buzău, după performanţa uriaşă!
7
mai
20:35
Ce a spus Mihai Rotaru despre Gigi Becali, după ce Universitatea Craiova a învins-o cu 2-0 pe FCSB!
7
mai
20:32
Ana Bogdan s-a calificat în turul 2 al turneului de la Roma! A învins-o pe Leylah Fernandez în două seturi
Vezi toate știrile

Horoscopul săptămânii 6 mai – 12 mai 2024. Descoperă ce îți rezervă astrele

5 perechi zodiacale care simt o atracție irezistibilă. Secretele unui parteneriat durabil, potrivit astrologilor

Citește și