Petrolul – Dunărea Călărași 4-1. „Lupii gabeni”, 11 victorii la rând în Liga 2. Reacția lui Nicolae Constantin
De Alexandru Ivan
Publicat: 6.11.2021, 15:28
Petrolul a deschis scorul încă din minutul 7, prin albanezul Armando Vajushi, din penalty. Dunărea a egalat în minutul 16, prin căpitanul Alexandru Stoica, după o gafă în apărarea ploieștenilor.
Petrolul – Dunărea Călărași 4-1
Doar patru minute s-au bucurat însă oaspeții de golul egalizator. Vajushi a făcut „dubla” dintr-un penalty pe care tot el l-a scos.
După pauză, Petrolul a mai lovit de două ori, prin Ibrahim Diarra și Mario Bratu. „Lupii galbeni” au avut și un gol anulat pentru un ofsaid la Cebotaru.
Până la finalul meciului putea marca și japonezul Takayuki Seto, care a trimis balonul mult peste poartă din situație de unu versus unu cu portarul advers.
Nicolae Constantin: „E o perioadă frumoasă!”
Victoria cu Dunărea Călărași a fost a 11-a consecutivă pentru Petrolul în acest sezon al Ligii 2. Nicolae Constantin vrea să extindă seria impresionantă.
„Greșeli vor fi și le fac și echipele mari. Nu stau să comentez prea mult pe seama greșelilor. Ne ajută și lucrurile aste mai puțin bune și să le evităm pe viitor.
Am greșit, n-a fost meci fără greșeală, în multe momente am avut noroc. Avem două săptămâni liniștite. Așteptăm a 12-a victorie. E o perioadă interesantă și frumoasă, sunt meciuri bune, meciuri tari, care aduc emoții. Le așteptăm din poziția de lider, ăsta e un lucru bun. Toți au jucat bine, n-aș putea să scot doar pe unul în evidență”, a spus Nicolae Constantin, la finalul meciului.
Petrolul e lider în Liga 2, cu 36 de puncte, la 8 lungimi în fața lui Hermannstadt, ocupanta poziției secunde, care are un meci mai puțin disputat.
- Petrolul – Dunărea Călărași 4-1
- „Lupii gabeni”, 11 victorii la rând în Liga 2
- Panaitolikos - PAOK e duminică, de la ora 17:00, exclusiv în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY