Fratele lui Lionel Messi, reacţie incredibilă: „Dacă ne întoarcem la Barcelona, îl dăm afară pe Joan Laporta!”

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 8.02.2023, 21:30
Actualizat: 8.02.2023, 22:52

Lionel Messi s-a despărţit cu ochii în lacrimi de Barcelona

Fratele lui Lionel Messi a avut o reacţie incredibilă

Lionel Messi s-a despărţit cu ochii în lacrimi de Barcelona / Profimediaimages

Fratele lui Lionel Messi a avut o reacţie incredibilă pe un cont de Twitch. Matias Messi a răbufnit când a fost întrebat dacă există vreo şansă ca starul lui PSG să revină pe Camp Nou.

Reclamă

Matias a lansat un atac dur la adresa preşedintelului liderului din La Liga, Joan Laporta. A ţinut să asigure că, în cazul în care Lionel Messi ar reveni la gruparea blaugrana, Laporta ar fi imediat demis!

Reclamă

Fratele lui Lionel Messi a avut o reacţie incredibilă la adresa lui Joan Laporta

Nu ne vom întoarce la Barcelona. Și dacă ar fi să o facem, vom face o curățenie bună. Printre cei vizaţi, l-am da afară pe Joan Laporta, nerecunoscător pentru tot ce i-a dat Messi Barcelonei„, a spus Matias Messi, potrivit marca.com.

Mai mult decât atât, fratele legendei Barcelonei a avut o reacţie acidă la adresa fanilor catalani care l-au criticat pe Leo în momentul în care a semnat cu PSG. I-a numit „trădători”!

Oamenii nu l-au ajutat, ar fi trebuit să iasă în marș sau așa ceva, să plece Laporta și să rămână Messi. Catalanii sunt trădători. Mama i-a spus odată, lui Lionel, că va păţi ca Ronaldinho.

Cine are oportunitatea de a călători la Barcelona, intră în muzeu şi acolo este Messi. Pentru mine, Barcelona a devenit cunoscută datorită lui Messi. Nimeni nu o ştia înainte!„, a declarat Matias.

Messi este singurul jucător din istoria fotbalului care a primit de şapte ori Balonul de Aur (2009, 2010, 2011, 2012, 2015, 2019 şi 2021).

Ce a spus Joan Laporta despre revenirea lui Lionel Messi la Barcelona

Joan Laporta a vorbit despre o posibilă revenire a lui Lionel Messi la Barcelona, după ce argentinianul a câștigat Cupa Mondială la turneul final din Qatar.

Laporta a anunțat că Barcelona îl vrea înapoi Messi și este convins că „La Pulga” este cu gândul doar la catalani. În președintele formației de pe Camp Nou este reticent. Crede că, în contextul situației financiare delicate de la club, va fi dificil să-l facă să plece de la PSG.

Leo este jucătorul lui PSG și a câștigat Cupa Mondială, lucru de care catalanii sunt foarte bucuroși, pentru că a fost un titlu care i-a lipsit și l-a meritat… Dar nu vreau să generez așteptări false.

Messi este cel mai bun din toate timpurile, a devenit mare la Barcelona și sunt convins că inima lui este aici. Va fi mereu legat de Barça… Dacă vine sau nu ? Ni-l dorim mult, dar asta vom vedea, pentru că acum este jucătorul lui PSG”, a spus Joan Laporta, citat de Mundo Deportivo.

Lionel Messi a scris istorie pe Camp Nou

Lionel Messi este, fără discuție, cel mai mare jucător care a jucat vreodată pentru Barcelona. Are cele mai multe goluri pentru club, cele mai multe meciuri disputate, cele mai multe titluri câștigate și cele mai multe victorii în istoria de 121 de ani a clubului.

7 Baloane de Aur. Leo Messi este singurul jucător din istoria fotbalului care a câștigat cel mai prestigios premiu la nivel individual în atâtea rânduri

3 Baloane de Aur la 24 de ani. Messi este cel mai tânăr jucător din istorie care a ajuns la 3 Baloane de Aur. La aceeași vârstă, Cristiano Ronaldo și Eden Hazard reușeau abia primul hat-trick.

91 de goluri într-un singur an. Se întâmpla în 2012, când Messi înscria de 84 de ori pentru Barcelona (59 de goluri în La Liga, 13 în Champions League, 5 în Copa del Rey și 2 în Supercupa Spaniei) și de 12 ori pentru naționala Argentinei.

474 de goluri în La Liga. Lionel Messi este cel mai bun marcator din istoria campionatului Spaniei.

672 de goluri pentru Barcelona. Messi este cel mai bun marcator din istoria clubului blaugrana.

17 sezoane la Barcelona. Alături de Xavi și Carles Rexach, Messi este jucătorul care a îmbrăcat tricoul catalanilor în cele mai multe sezoane

38 de echipe împotriva cărora a înscris. În istoria La Liga, doar Messi a marcat împotriva unui număr atât de mare de echipe diferite.

26 de goluri în El Clasico. Lionel Messi a înscris cele mai multe goluri în istoria derby-urilor Barcelona – Real Madrid.

Reclamă
Recomandări

Care va fi finala UEFA Champions League?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
22:26 Marius Ștefănescu, anunțul momentului despre transferul la FCSB. Ce a spus despre declarațiile lui Laszlo Dioszegi 22:16 VIDEOProgramul complet al F1 Academy™ de la Miami! Abbi Pulling, pe primul loc în a doua sesiune de antrenamente, live în AntenaPLAY 21:59 Farul – Sepsi 1-4! Umilință uriașă pentru echipa lui Gică Hagi! Safranko a făcut spectacol la Ovidiu 21:29 România – Japonia LIVE VIDEO în AntenaPLAY (13:30). Ultimul meci de la Campionatul Mondial de hochei pentru tricolori 21:27 OFICIAL! Edi Iordănescu poate convoca 26 de jucători pentru EURO 2024. Decizia luată de UEFA 21:08 Scandări xenofobe și decizii controversate la Farul – Sepsi! Fanii au „luat foc” după hattrick-ul lui Safranko 21:01 FotoMihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare pentru ea!” 20:52 FotoCum a fost surprins Gică Hagi după ce Pavol Safranko a marcat un hattrick în prima repriză din Farul – Sepsi 20:28 „Îi vei lua locul lui Daniel Niculae la Rapid?” Dani Coman a dat cărțile pe față! Răspunsul a uimit pe toată lumea 20:12 VideoOlaru a primit cel mai emoţionant mesaj de la mama sa: „Am o latură mai sensibilă!” Anunţ uriaş: „Vreau titlul şi anul viitor” Vezi toate știrile

Calendarul fazelor lunii în mai 2024. Luna Plină pică în zodia Săgetător

5 zodii ale căror relații se confruntă cu o transformare semnificativă până la sfârșitul lunii mai 2024

Citește și