FCSB a început cu stângul anul 2026, după ce a pierdut meciul din etapa cu numărul 22 de la Mioveni, cu FC Argeş, scor 0-1. Campioana României rămâne pe locul 9 în Liga 1 şi începe să tremure serios în privinţa calificării în play-off.
Aşa cum a obişnuit, FCSB a efectuat trei schimbări la pauză. Miculescu, Stoian şi Radunovic au fost introduşi pe teren în locul lui Cisotti, Toma şi Pantea.
Basarab Panduru consideră că Gigi Becali a greşit când l-a scos pe Juri Cisotti la pauza meciului FC Argeş – FCSB 1-0
Fostul internaţional Basarab Panduru este de părere că Gigi Becali a luat o decizie greşită atunci când l-a scos pe Juri Cisotti după doar 45 de minute. Panduru a fost de acord cu schimbările lui Pantea şi Toma, dar consideră că Cisotti ar fi trebuit să joace şi în repriza a doua de la Mioveni:
„Cisotti nu trebuia schimbat niciodată! Pantea şi cu Toma, da, e corect, dar Cisotti, nu!”, a declarat Basarab Panduru, potrivit primasport.ro.
„Mie mi s-au părut schimbările normale, fireşti. La Cisotti poţi spune că e un semn de întrebare”, a spus şi Marius Baciu, potrivit sursei menţionate anterior.
În urma acestui prim meci din 2026, FCSB rămâne pe locul 9, 31 de puncte, în timp ce FC Argeş şi-a consolidat locul 5, cu 37 de puncte. Campioana României se află acum la 2 puncte de locurile de play-off, dar diferenţa se poate mări, dacă Oţelul Galaţi se va impune în meciul din Gruia, cu CFR Cluj.
Pentru FCSB urmează acum deplasarea din penultima etapă Europa League, cu Dinamo Zagreb, după care va juca două meciuri pe teren propriu. Este vorba despre duelurile cu CFR Cluj şi Fenerbahce, partida contra turcilor fiind din ultima etapă a grupei principale Europa League.
- Motivul pentru care întârzie revenirea lui George Puşcaş pe teren
- David Miculescu, ofertă de ultim moment! Atacantul poate pleca de la FCSB
- Dinamo, aproape să-l vândă pe Mamoudou Karamoko. Suma de necrezut cerută pentru transfer
- Suma cerută de Universitatea Craiova pentru transferul lui Ştefan Baiaram la PAOK
- Transferul verii în Liga 1: jucătorul de la Real Madrid a semnat!

































