Gigi Becali îl transferă pe Dorin Rotariu la FCSB! „Trădarea” anului în fotbalul românesc. Detalii de ultimă oră
De Viviana Moraru
Publicat: 10.10.2023, 14:27
Gigi Becali îl transferă pe Dorin Rotariu la FCSB! Patronul roş-albaştrilor e aproape de o nouă lovitură pe piaţa transferurilor, şi e gata să-şi întărească echipa jucătorul de 28 de ani, care de-a lungul carierei a evoluat şi la rivala Dinamo.
Gigi Becali s-a declarat nemulţumit de randamentul jucătorilor de pe partea dreaptă a atacului, în special de cel al lui Octavian Popescu. În acest context, patronul roş-albaştrilor a trecut la fapte şi aproape s-a înţeles cu Dorin Rotariu.
Gigi Becali îl transferă pe Dorin Rotariu la FCSB
Conform fanatik.ro, Gigi Becali va bate palma cu Dorin Rotariu. Patronul de la FCSB îi va oferi un salariu de 8000 de euro fostului jucător de la Dinamo.
Dorin Rotariu a revenit în vară la Ludogoreţ, după împrumutul la Atromitos, de sezonul trecut. Mijlocaşul şi-a încheiat însă contractul cu bulgarii, şi s-a antrenat cu Poli Timişoara, pe parcursul verii.
Odată cu revenirea în Liga 1, Dorin Rotariu speră să revină şi în atenţia echipei naţionale. Mijlocaşul a bifat zece selecţii sub „tricolor”, ultima în februarie 2021. Acesta are şi un gol marcat la naţională, într-un amical cu Suedia, din 2018.
De la Club Brugge, Dorin Rotariu a fost împrumutat la Mouscron, AZ Alkmaar, şi ulterior vândut la Astana în iarna lui 2019. Doi am mai târziu, mijlocaşul se transfera la Ludogoreţ, echipă de care s-a despărţit în această vară.
Gigi Becali anunţa noi transferuri la FCSB, după victoria cu Botoşani
Gigi Becali anunţă noi transferuri la FCSB, după victoria cu Botoşani. Patronul roş-albaştrilor a declarat că şi-ar dori să mai transfere un mijlocaş închizător, deoarece consideră că Mihai Lixandru nu este potrivit pentru acest rol.
Gigi Becali a dat de înţeles că vrea să transfere şi un mijlocaş de bandă dreaptă, în cazul în care Octavian Popescu nu va reveni la forma sa bună. De asemenea, patronul de la FCSB a mai oferit o serie de declaraţii şi la adresa lui Alexandru Băluţă, extrema dreapta din meciul cu Botoşani.
„Nu suntem periculoși pe partea dreaptă deloc. E posibil, dacă își revine Tavi, să nu mai iau. Nu pot să stau după Tavi în dreapta acolo, deși de Băluță îmi place, poate nu mai iau nimic acolo pe dreapta.
Îmi place, e activ, chair dacă nu și-a intrat bine în mână, e activ, e acolo are viteză, e în joc. E spin, așa e. E posibil, dacă e să aducem un închizător. Am văzut că Lixandru nu e închizător.
Lixandru nu e închizător, dovadă că nu stăpâneam mijlocul terenului. Sunt multe secrete în fotbal. Sunt multe secrete, oamenii zic că sunt mari specialiști, eu nu sunt specialist, dar dacă nu am mijlocul terenului mă întreb ce problemă am”, a declarat Gigi Becali, conform fanatik.ro.
- Dorin Rotariu, aproape de FCSB
- Gigi Becali e gata de o nouă lovitură
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY