Daniel Oprița, în depresie după ce CSA Steaua a fost umilită de Csikszereda cu 4-0, în Ghencea: „Cel mai rușinos rezultat! Nu avem dăruire!”

De Cosmin Cioboată
Publicat: 23.08.2022, 22:35

Daniel Opriţa este antrenorul celor de la CSA Steaua

Daniel Opriţa, în timpul unui meci disputat de CSA Steaua / Mediafax Foto / Alexandru Dobre via Hepta

Daniel Oprița s-a arătat complet descumpănit după ce CSA Steaua a fost umilită de Csikszereda cu 4-0, în etapa a 3-a din Liga a 2-a. Antrenorul „militarilor” consideră că înfrângerea suferită în Ghencea, în această seară, reprezintă „cel mai rușinos rezultat” al echipei sale.

Reclamă

Oprița și-a criticat jucătorii pentru lipsa de dărurie și atitudine din meciul cu Csikszereda.

Reclamă

Daniel Oprița, în depresie după ce CSA Steaua a fost umilită de Csikszereda cu 4-0

„Când pierzi de maniera asta, umilința asta, nu îmi mai găsesc cuvintele. Trebuie să uităm ce s-a întâmplat în seara asta. Jucătorii trebuie să înțeleagă că Steaua e altceva, nu avem dăruire, nu se mai apără nimeni când pierdem mingea.

E cel mai rușinos rezultat al nostru, se întâmplă și lucrurile astea, am avut rezultate pozitive de când am venit. O să fie greu să spălăm rușinea asta. Ce pot să fac? La ei orice șut pe poartă a fost aproape gol. Nu știu ce să mai spun de ghinion la scorul ăsta, ne-am creat situații, încercăm să jucăm fotbal.

Sunt jucători care ne lipsesc, cu experiență. Ar trebui să fie motivați să joace, mă deranjează atitudinea, lipsa de dăruire, să se bată pentru fiecare minge. Nu mă gândesc la meciul cu Dinamo, mai avem două jocuri, trebuie să găsesc soluții”, a declarat Daniel Oprița, după înfrângerea umilitoare din Ghencea.

Adi Popa, complet debusolat după înfrângerea rușinoasă din Ghencea: „Scorul e foarte dureros!”

La rândul său, Adi Popa a fost extrem de supărat după eșecul rușinos din etapa a 3-a a ligii secunde. Experimentatul mijlocaș a amintit că nu este prima oară când CSA Steaua încasează 4 goluri în Ghencea, în Liga a 2-a.

De asemenea, fostul jucător de la FCSB a vorbit și despre subiectul sensibil legat de dreptul de promovare:

„Am mai luat patru și cu Hermannstadt anul trecut, e un rezultat rușinos, scorul e foarte dureros. Tot noi trebuie să o scoatem la capăt, noi am fost pe teren. Trebuie să reparăm ce am stricat în seara aceasta. Am arătat multe lacune din punct de vedere al atitudinii, am avut trei sau patru bare, am avut ocazii.

Eu vreau să cred că a fost un accident, trebuie să demonstrăm. Tratăm cu lejeritate în față. Asta se vede. Echipele bune nu ne iartă, ne-au prins pe contraatac și ne-au dat patru goluri. Fani au fost, ne-au încurajat, depinde și de noi să aducem fani la stadion, este greu să aduci.

Nu este ceva bătut în cuie că nu putem promova. Se poate schimba Legea Sportului în mai, dar dacă suntem pe 5-6 ce am rezolvat? Trebuie să arătăm că merităm să fim la acest club. (N.r. – Despre meciul cu Dinamo) Ar ieși o atmosferă incendiară, ca la un adevărat derby, depinde de ei dacă reușesc să meargă acolo”, a declarat Adi Popa.

CSA Steaua – Csikszereda, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe ale ultrașilor „roș-albaștri”

Meciul CSA Steaua – Csikszereda, din etapa a 3-a din Liga a 2-a, a fost întrerupt din cauza scandărilor xenofobe ale ultrașilor „roș-albaștri”. Partida din Ghencea s-a reluat după două minute, fiind nevoie de intervenția jucătorilor lui Daniel Oprița pentru a-i calma pe fanii din Peluza Sud.

În minutul 71, la scorul de 3-0 pentru Csikszereda, meciul a fost întrerupt din cauza scandărilor cu tentă xenofobă la adresa Ungariei ale galeriei CSA Steaua.

Scandările interzise pe stadion s-au auzit în mod repetat și în prima repriză. Crainicul stadionului a intervenit și a făcut un anunț la stațiile de amplificare, văzând că lozincile anti-Ungaria continuă și după pauză. Acesta le-a transmis celor aproximativ 1000 de spectatori prezenți în Ghencea că meciul va fi oprit dacă scandările xenofobe vor continua.

Ultrașii din Peluza Sud n-au ținut cont de avertisment și au recurs la aceleași scandări în minutul 71, moment în care arbitrii au întrerupt partida, existând riscul să fie oprită definitiv.

Bogdan Chipirliu, căpitanul CSA Steaua, s-a dus la galerie și a încercat să calmeze spiritele. În cele din urmă, după două minute tensionate, meciul din Ghencea s-a reluat.

Ungaria n-a fost singura „țintă” a ultrașilor steliști. Fanii din Peluza Sud au continuat protestele la adresa conducerii clubului, pe care o consideră principala responsabilă pentru că echipa lor nu a primit dreptul de promovare în Liga 1.

Csikszereda a mai lovit o dată după reluarea partidei și a obținut o victorie răsunătoare în Ghencea, scor 4-0. Gal-Andrezly (15′), Jebaru (45+2, 56′) și Jelena (84′) au marcat golurile oaspeților.

Reclamă
Recomandări

Care va fi finala UEFA Champions League?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
22:18 Românii atacă tabloul principal la Saudi Smash 2024! Trei români joacă vineri, LIVE în AntenaPLAY 22:15 „Nu l-am sunat pe Gigi Becali că nu am fost în halul ăla de beat!” Tamaş, dezvăluiri colosale: „Aoleu, iar s-a îmbătat Găbiță!” 22:08 Coreea de Sud – România LIVE VIDEO (vineri, ora 13:30). „Tricolorii” vor o nouă victorie la CM de Hochei, LIVE în AntenaPLAY 21:50 România s-a calificat în finală la Campionatul European de gimnastică de la Rimini. Alte trei finale pe aparate pentru tricolore 21:40 Claudiu Keşeru, categoric după ce FCSB a cucerit titlul: „E momentul să plece”. Ce şanse le dă roş-albaştrilor în Europa 20:53 Prima reacţie a lui Marius Şumudică, după întâlnirea de taină cu Dan Şucu: „Nu se gândește decât la binele Rapidului!” 20:52 Victor Piţurcă, şocat de „perla” Universităţii Craiova: „După 10 minute era sufocat. Patronul ar trebui să îşi pună întrebarea” 20:20 Programul complet al Marelui Premiu de la Miami (3-5 mai, AntenaPLAY)! Calificările şi cursele sunt şi pe Antena 3 CNN 20:18 Marius Lăcătuş a dat verdictul, după titlul câştigat de FCSB! „Fiara” ştie unde s-a făcut diferenţa 20:16 VideoTeodora, fiica lui Mihai Stoica, dezvăluiri emoţionante despre tatăl său şi FCSB: „E ca o altă familie pentru mine!” EXCLUSIV Vezi toate știrile

Calendarul fazelor lunii în mai 2024. Luna Plină pică în zodia Săgetător

5 zodii ale căror relații se confruntă cu o transformare semnificativă până la sfârșitul lunii mai 2024

Citește și