„Am fost superiori!”. Xavi, reacţie categorică după Bayern – Barcelona 2-0. Discuţie „aprinsă” cu arbitrul: „I-am zis să fie sincer şi să recunoască”

De Iulian Focșăneanu
Publicat: 14.09.2022, 8:49

Xavi, antrenor Barcelona

Xavi, reacţie categorică după Bayern - Barcelona 2-0

Xavi, la conferinţa de presă / Profimediaimages

Xavi a avut o reacţie categorică la finalul meciului Bayern – Barcelona, scor 2-0, din faza grupelor Champions League. Antrenorul grupării blaugrana este sigur că jucătorii săi meritau să câştige.

Reclamă

Xavi anunţă că este o creştere evidentă în jocul Barcelonei, ţinând cont de ceea ce s-a întâmplat în ultimele partide împotriva bavarezilor. Anul trecut, catalanii au cedat cu 0-3 ambele meciuri directe. În 2020 au încasat 8 goluri într-o singură partidă cu campioana Germaniei!

Reclamă

Xavi, reacţie categorică după Bayern – Barcelona 2-0

„Am fost mai buni decât Bayern în multe privințe. Am fost mai buni la aspectul fizic și am dominat în prima parte a jocului. Nu putem să iertam asta, sunt supărat pentru că a fost o zi în care trebuia să câștigăm. Sentimentul a fost foarte bun, e de învățat din asta, dar e greu. Nu am marcat deși am avut șapte ocazii foarte clare. Trebuie să le iei în considerare. Sunt supărat, dar mândru. I-am egalat ca şi nivel. Putem spune că am fost mai buni, dar aici e vorba de cine câștigă. Noi suntem la început de drum, spre deosebire de ei.

Anul trecut au fost superiori, cred că acum suntem mai buni. Am fost cu mult superiori. Dar este Champions League!”, a spus antrenorul Barcelonei la conferinţa de presă, potrivit marca.com.

Tehnicianul catalanilor a vorbit şi despre faza care putea schimba soarta partidei. Pe finalul primei reprize, Alphonso Davies a avut o intervenţie în careu asupra lui Ousmane Dembele, care se putea solda cu penalty. Arbitrul a considerat că nu a fost fault.

„Nu am văzut faza. Toată lumea mi-a zis că a fost penalty. Arbitrul mi-a spus că nu a fost penalty. I-am zis să fie sincer şi să recunoască, dar mi-a spus că nu este”, a declarat Xavi.

Bayern a rezolvat soarta partidei în numai patru minute. Hernandez a deschis scorul în minutul 50, iar Leroy Sane a dublat avantajul la scort timp distanţă. Bavarezii au 6 puncte după primele două meciuri din grupa C. Barcelona şi Inter sunt la egalitate, cu câte 3 puncte. Plzen este ultima, fără punct.

Robert Lewandowski, două ocazii uriașe în debutul meciului Bayern – Barcelona

Robert Lewandowski a ratat două ocazii uriașe în debutul meciului Bayern – Barcelona, din grupele UEFA Champions League. Starul polonez a fost foarte aproape să deschidă scorul la Munchen, împotriva fostei sale echipe, mai întâi cu un șut din câțiva metri, apoi cu o lovitură periculoasă de cap la care Neuer a făcut minuni.

Lewandowski a fost extrem de activ încă din primele minute ale confruntării „de foc” dintre Bayern și Barcelona, din etapa a doua a grupelor UCL.

Atacantul catalanilor, plecat de la Bayern în această vară, a ieșit la rampă prima oară în minutul 18, când a fost lansat pe contraac de puștiul Gavi, cu o pasă minunată. „Lewa” a finalizat cu un șut cu șiretul, din voleu, dar mingea a trecut puțin peste transversală, spre ușurarea fanilor nemți.

Robert Lewandowski și-a mai încercat o dată norocul 3 minute mai târziu, la centrarea expediată de Marcos Alonso. Polonezul a reluat cu capul din unghi, dar Manuel Neuer a reușit o paradă miraculoasă și și-a menținut poarta intactă.

Fanii lui Bayern n-au uitat de performanțele fabuloase bifate de Lewandowski în tricoul echipei lor și l-au aplaudat la scenă deschisă înaintea meciului din această seară. Unii dintre suporterii bavarezi i-au dedicat și un banner cu mesajul „Mulțumim, Robert!”. Starul polonez le-a întors favorul și le-a mulțumit pentru căldura cu care l-au primit pe stadionul unde a scris istorie în ultimii ani.

Reclamă
Recomandări

Care va fi finala UEFA Champions League?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
21:29 Erling Haaland, cifre fabuloase la Manchester City! Starul norvegian a făcut show și a marcat patru goluri 21:00 VIDEOProgramul complet al F1 Academy™ de la Miami! Abby Pulling a câștigat prima cursă, live în AntenaPLAY 20:42 „S-au înțeles!” Mihai Stoica a anunțat transferul lui Florinel Coman! Ultimele detalii despre negocieri 20:35 U Cluj – Dinamo 3-3! „Câinii”, egalați în minutul 90+1! Au nevoie de un miracol pentru a nu retrograda 20:29 Motivul pentru care Ianis Hagi nu a revenit la Farul, înainte de EURO 2024: „Era huiduit de 200-300 de spectatori” 20:12 VIDEOImagini de colecție cu Zinedine Zidane, la cursa de sprint de la Miami! Ce gafă a fost aproape să comită, la decernarea premiilor 20:05 VIDEOSporting – Portimonense 3-0 a fost LIVE VIDEO în AntenaPLAY! „Leii”, tot mai aproape de titlu în Liga Portugal 19:53 VIDEOIpswich Town a promovat în Premier League, după 22 de ani! Nebunie pe străzi şi în vestiar 19:40 VIDEOBernadette Szocs a pierdut partida cu Natalia Bajor, la Saudi Smash 2024. Diaconu şi Dragoman, eliminate 19:07 Kyren Wilson, primul finalist al Campionatului Mondial de snooker 2024! A câştigat 8 dintre ultimele 10 frame-uri Vezi toate știrile

Zodii care se pot muta din țară după Paște. Nativii care au luat o decizie importantă pentru viața lor

Zodii care vor avea parte de un Paște de vis. Nativii care își creează amintiri alături de cei dragi

Citește și