Ovidiu Haţegan a fost "la centru" în şocul serii din Champions League. Şahtior a răpus-o pe Real Madrid! Mesajul arbitrului român
De Antena Sport
Publicat: 1.12.2020, 19:05
Actualizat: 12.05.2021, 12:55
Haţegan a fost primul arbitru din istorie care a arbitrat 5 meciuri în primele 5 etape din grupele Ligii Campionilor. Ziua României l-a prins în Ucraina, acolo unde a împărţit dreptatea în Şahtior – Real Madrid.
Galacticii lui Zidane au suferit un eşec surprinzător şi au cedat cu 0-2. Dentinho (57) şi Solomon (87) au marcat golurile cu care „minerii” au răpus-o pe campioana Spaniei.
Ovidiu Haţegan, la „centru” în Şahtior Doneţk – Real Madrid
„Pe 2 decembrie ajung acasă. Acum, sper ca soţia să îmi facă o surpriză placută şi să avem fasolea şi ciolanul. M-a sprijinit şi şi-a dedicat viaţa ca să mă ajute. Mi-a dăruit doi copii minunaţi, aşa că îi mulţumesc încă o dată şi îi spun că o iubesc„, a declarat Haţegan pentru AS.ro.
Anul acesta, Haţegan a fost arbitru de rezervă la finala Ligii dintre Bayern Munchen şi PSG.
„Cu siguranţă mi-am propus şi o finală de cupă europeană, sunt ţeluri pe care sper să le ating. Este o mândrie extraordinară, sunt un patriot. Nu m-am gândit niciodată să plec din ţară, am vrut să realizez ceva aici şi am fost sigur că se poate realiza şi la noi în ţară„, a transmis arbitrul FIFA.
Haţegan a terminat Facultatea de Medicină şi preda la Universitatea de Vest. La 25 de ani, a decis să se dedice total arbitrajului.
„Am realizat că nu pot să fac ambele lucruri. Ca să fii medic trebuie să fii permanent lângă oameni, să fii foarte bine pregătit şi să îţi dedici viaţa medicinei şi omului„, a mai spus Haţegan.
- Şahtior Doneţk - Real Madrid 2-0
- Recordul stabilit de Ovidiu Haţegan
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY