Borna uriaşă atinsă de Novak Djokovic, după victoria de la Roland Garros! La ce capitolul l-a depăşit pe Rafael Nadal

Viviana Moraru Publicat: 30 mai 2024, 21:42

Comentarii
Borna uriaşă atinsă de Novak Djokovic, după victoria de la Roland Garros! La ce capitolul l-a depăşit pe Rafael Nadal

Novak Djokovic, în timpul unui meci/ Profimedia

Borna uriaşă atinsă de Novak Djokovic, după victoria din turul secund de la Roland Garros a fost dezvăluită de specialişti. Liderul ATP a făcut un meci perfect contra lui Roberto Carballes Baena şi a obţinut biletele pentru turul al treilea al Grand Slam-ului de la Paris.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Novak Djokovic a obţinut a 94-a victorie a sa pe tabloul principal de la Roland Garros. Grand Slam-ul de la Paris a devenit astfel turneul ATP la care Nole a înregistrat cele mai multe victorii, în întreaga sa carieră, alături de Australian Open.

Borna uriaşă atinsă de Novak Djokovic, după victoria de la Roland Garros

Cifrele lui Novak Djokovic sunt uluitoare, sârbul ţintind al 25-lea trofeu de Grand Slam, la actuala ediţie de la Roland Garros. Sârbul este campionul en-titre de la Paris, după ce anul trecut l-a învins Casper Ruud, în trei seturi.

Totodată, pe lângă numărul record de victorii înregistrate pe zgura de la Paris, Novak Djokovic a obţinut a 19-a calificare în turul trei de la Roland Garros. Niciun alt jucător din Era Open nu a atins această bornă impresionantă la Grand Slam-ul parizian, Rafael Nadal reuşind să se califice în turul trei de 18 ori, în timp ce Roger Federer de 16 ori.

Reclamă
Reclamă

În turul al treilea de la Roland Garros, Novak Djokovic se va duela cu învingătorul partidei dintre Gael Monfils şi Lorenzo Musetti.

În acest an, Novak Djokovic nu a câştigat niciun titlu. La Australian Open, sârbul a fost învins în finală de Jannick Sinner, iar în sezonul de zgură, a fost eliminat în semifinalele de la Monte Carlo de Casper Ruud, în turul secund de la Roma de Alejandro Tabilo şi în semifinalele de la Geneva de Tomas Machac.

Novak Djokovic s-a calificat în turul 3 la Roland Garros

Novak Djokovic s-a calificat în turul 3 la Roland Garros. Sârbul l-a învins pe jucătorul clasat pe locul 63 ATP, Roberto Carballes Baena, cu 6-4, 6-1, 6-2.

Reclamă

Novak Djokovic se află în căutarea celui de al patrulea trofeu la Roland Garros. Sârbul a cucerit Grand Slam-ul francez în anii 2016, 2021 şi 2023.

Djokovic a cucerit 24 de turnee de Grand Slam în carieră, deţinând recordul all-time. Spaniolul Rafael Nadal se află pe locul 2 în acest clasament, cu 22 de turnee de Grand Slam cucerite. 14 dintre acestea au fost la Roland Garros.

Djokovic se află pe primul loc şi în topul câştigurilor all-time din tenis. Sârbul a obţinut premii în valoare de peste 182 de milioane de dolari. Pe 2 în această ierarhie este tot Rafael Nadal (cu peste 134 de milioane de dolari din tenis). Pe 3 e Roger Federer, cu peste 130 de milioane de dolari.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Reușește Cristi Chivu să facă dubla campionat - Cupa Italiei cu Inter?
Loading ... Loading ...
Citește și:
23:17

Momentul care a declanșat rivalitatea crâncenă dintre Anglia și Argentina: „Nu schimbăm tricouri cu animale!”

23:15

Iuliu Mureșan, deranjat de decizia luată de Neluțu Varga: „Momentul este total nepotrivit”

22:59

LIVE VIDEOSporting – Guimaraes 3-0. Meci crucial al fostei campioane contra echipei românului Tony Strata

22:58

Anunţul lui Pancu despre viitorul lui! Ce promisiune le-a făcut fanilor Rapidului după ce a câştigat în Giuleşti

22:43

Andrei Cordea știe de ce Rapid a căzut și în acest sezon în play-off: „Își doreau să fie campioni”

22:25

Rapid – CFR Cluj 1-2. Ardelenii își consolidează locul pe podium

1 Prima decizie luată de Kyros Vassaras, după scandalul de arbitraj de la Universitatea Craiova – Dinamo 2-1 2 Miraculos! O nou-promovată din Europa a cucerit titlul și primul trofeu din istoria de 128 de ani a clubului 3 Verdictul specialistului, după faza scandaloasă din care Craiova a marcat golul victoriei cu Dinamo! 4 “Ce-aveţi, mă?” Dialog halucinant între arbitrii din camera VAR la faza golului oltenilor, marcat din offside! 5 Cristi Chivu a plecat din conferinţă, după ce a devenit campion cu Inter. Cum şi-a explicat gestul rar: “Aţi înţeles momentul” 6 FotoDavid Miculescu și-a cumpărat o mașină de lux. Octavian Popescu și-a însoțit colegul de la FCSB
Citește și