Rafael Nadal i-a transmis un mesaj superb lui Novak Djokovic, după ce sârbul a câştigat Roland Garros 2023. Campionul iberic l-a felicitat pe Nole, după ce acesta a devenit cel mai titrat jucător din istoria tenisului masculin.
Novak Djokovic a câştigat cel de-al 23-lea titlu de Grand Slam din cariera sa. Sârbul a cucerit marele trofeu la Roland Garros 2023, după ce l-a învins în finală pe Casper Ruud, în trei seturi.
Rafael Nadal, mesaj superb pentru Novak Djokovic după ce sârbul a câştigat Roland Garros 2023
Rafael Nadal nu a ratat şansa de a-l felicita pe Novak Djokovic, după ce sârbul a stabilit un record absolut.
Campionul iberic, care nu a putut participa la ediţia din acest an a Openului Francez, din cauza unei accidentări, s-a arătat bucuros de reuşita sârbului.
“Rafa” a transmis faptul că în urmă cu ceva ani, titlul cu numărul 23 de Grand Slam părea ceva imposibil, însă Nole a reuşit să şi-l treacă în cont.
“Multe felicitări pentru această reuşită, Novak Djokovic! 23 era un număr care în urmă cu câţiva ani părea imposibil. Dar ai reuşit. Bucură-te de asta alături de familia şi echipa ta”, se arată în mesajul transmis de Rafael Nadal, pe contul oficial de Instagram.
După succesul înregistrat la ediţia din acest an a Openului Francez, Nole a devenit cel mai titrat jucător din istoria tenisului masculin, cu 23 de turnee de Grand Slam.
Nole a câştigat de trei ori Roland Garros-ul (2016, 2021, 2023), de 10 ori Australian Open (2008, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016, 2019, 2020, 2021, 2023), de şapte ori Wimbledon (2011, 2014, 2015, 2018, 2019, 2021, 2022) şi de trei ori US Open (2011, 2015 şi 2018). Pe lângă finalele câştigate, Nole a mai bifat alte 13 finale pierdute, în turneele de Grand Slam.
Prima reacţie a lui Novak Djokovic, după ce a devenit cel mai titrat jucător de tenis din istorie
Prima reacţie a lui Novak Djokovic, după ce a devenit cel mai titrat jucător de tenis din istorie, nu a întârziat să apară. Sârbul a câştigat turneul de la Roland Garros pentru a treia oară şi a ajuns la cota de 23 de titluri de Grand Slam.
„Vă mulţumesc pentru această atmosferă foarte plăcută. Sunt foarte fericit că sunt în compania dumneavoastră. Sunt fericit că am ajuns la acest număr de turnee de Grand Slam câştigate. Acum am multe emoţii. Sunt onorat, dar şi foarte mândru de performanţa mea. Sunt mulţumit. Eşti unul dintre cei mai buni oameni din tur şi nu mă refer doar la jocul din teren, ci în afara lui. Ştiu că aveţi valori morale extraordinare, întotdeauna aţi fost apropiaţi de minte. Am un mare respect pentru echipa lui Casper Ruud.
Îmi pare rău pentru rezultatul tău de astăzi. Ai jucat finala anul trecut aici, poate o să câştigi odată. E multă calitate în tenisul tău. Ştiu că poţi învinge toţi jucătorii din lume, cu excepţia mea (n.r. – râde). Vă mulţumesc că aţi avut răbdare cu mine, ştiu că v-am torturat în ultima perioadă (n.r. – către echipa sa)”, a spus Novak Djokovic după ce a câştigat pentru a treia oară în istorie Roland Garros şi a devenit cel mai titrat jucător de tenis din istorie.
- Novak Djokovic, felicitat de Rafael Nadal
- Ce mesaj i-a transmis campionul iberic lui Nole
- Play-off-ul din NHL e exclusiv în AntenaPLAY
- Cursa Marelui Premiu al Principatului Monaco e duminică, 7 iunie, de la ora 15:45, live în AntenaPLAY
- Sorana Cîrstea a făcut anunţul despre retragere, după parcursul excelent de la Roland Garros: “A fost un turneu grozav”
- Când se joacă Sorana Cîrstea – Mirra Andreeva, sfertul de finală de la Roland Garros? Românca poate scrie istorie
- Mirra Andreeva abia aşteaptă meciul cu Sorana Cîrstea, din sferturile Roland Garros: “Cel mai bun tenis din viaţa ei”
- Istorie în sfertul Soranei Cîrstea de la Roland Garros! De 35 de ani nu s-a mai întâmplat așa ceva
- Sorana Cîrstea și-a aflat adversara din sferturile Roland Garros. Meci istoric “de foc” pentru româncă

































