Închide meniul
NEWS ALERT

Simona Halep – Nastasja Schunk 6-4, 1-6, 6-1. Campioana noastră s-a calificat în turul 2 la Roland Garros! Victorie cu emoţii

Dan Roșu Publicat: 24 mai 2022, 21:49 / Actualizat: 29 ianuarie 2024, 22:15

Reclamă
Simona Halep – Nastasja Schunk 6-4, 1-6, 6-1. Campioana noastră s-a calificat în turul 2 la Roland Garros! Victorie cu emoţii

Simona Halep, victorie în primul tur la Roland Garros / Profimediaimages

Simona Halep – Nastasja Schunk 6-4, 1-6, 6-1. Campioana noastră, aflată pe locul 19 WTA, a început cu dreptul Roland Garros 2022. Românca a eliminat-o în primul tur pe Nastasja Schunk, locul 167 WTA, prezentă pe tabloul principal ca lucky-loser.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

„Simo” a dat semne de slăbiciune în startul partidei. A fost condusă cu 3-0 şi 4-2, dar a avut o revenire de senzaţie. A câştigat patru game-uri la rând şi şi-a adjudecat cu 6-4 primul set. În actul secund a avut probleme uriaşe şi a cedat cu 1-6. În „decisiv”

Simona Halep se va duela cu Qinwen Zheng în turul 2 la Roland Garros 2022. Ele se vor întâlni pentru a doua oară în carieră. Primul meci dintre cele două a avut loc la începutul anului, la Melbourne Summer Set 1, turneu pe care „Simo” l-a câştigat. Atunci, în semifinale, Simona s-a impus cu 6-3, 6-2. Ea a avansat în finala de la Antipozi, unde a trecut de Kudermetova, obţinând singurul ei trofeu de până acum, din 2022.

Calificarea în turul al doilea la Roland Garros este recompensată cu un premiu de 86.000 de euro şi cu 70 de puncte WTA. Învinsele în primul tur primesc câte 62.000 de euro şi 10 puncte fiecare.

LIVE TEXT Simona Halep – Nastasja Schunk 6-4, 1-6, 6-1

Update 21.48: Simona Halep – Nastasja Schunk 6-4, 1-6, 6-1. Victorie! Simona Halep s-a calificat în turul 2 la Roland Garros 2022.

Reclamă
Reclamă

Update 21.48: Simona Halep – Nastasja Schunk 6-4, 1-6, 5-1. Schunk şi-a făcut serviciul şi continuă să spere.

Update 21.45: Simona Halep – Nastasja Schunk 6-4, 1-6, 5-0. Românca noastră este la un singur game de câştigarea meciului!

Update 21.40: Simona Halep – Nastasja Schunk 6-4, 1-6, 4-0. Halep joacă din ce în ce mai bine şi s-a distanţat la patru game-uri. Schunk nu mai contează pe teren!

Reclamă

Update 21.35: Simona Halep – Nastasja Schunk 6-4, 1-6, 3-0. „Simo” e de neoprit. A făcut 3-0 şi a e tot mai aproape de calificarea în turul 2!

Update 21.33: Simona Halep – Nastasja Schunk 6-4, 1-6, 2-0. BREAK Simona! Campioana noastră a mărit ritmul şi pune o presiune uriaşă pe Nastasja!

Update 21.27: Simona Halep – Nastasja Schunk 6-4, 1-6, 1-0. Simona Halep a câştigat, cu emoţii, primul game. Şi-a făcut serviciul după ce a salvat două mingi de break!

Update 21.18: Simona Halep – Nastasja Schunk 6-4, 1-6. Halep a pierdut al doilea set fără drept de apel. Schunk a profitat de erorile Simonei şi a trimis meciul în „decisiv”!

Update 21.14: Simona Halep – Nastasja Schunk 6-4, 1-5. „Simo” şi-a trecut în cont primul game din actul secund.

Update 21.09: Simona Halep – Nastasja Schunk 6-4, 0-5. Incredibil! Simona Halep a mai pierdut un game şi riscă să piardă setul la zero. Nu i s-a mai întâmplat asta la Roland Garros din 2011, dintr-un meci cu Samantha Stosur (2-6, 0-6).

Update 21.07: Simona Halep – Nastasja Schunk 6-4, 0-4. Probleme tot mai mari pentru Simona. Nu se mai regăseşte după ce a câştigat primul set.

Update 21.03: Simona Halep – Nastasja Schunk 6-4, 0-3. Actul secund este în „oglindă” cu primul. Nastasja a dus scorul la 3-0. A reuşit o „scurtă” aplaudată în picioare de publicul prezent în tribunele arenei.

Update 20.59: Simona Halep – Nastasja Schunk 6-4, 0-2. Break Schunk. Cel mai lung game al meciului! Simona a avut mereu iniţiativa şi a reuşit cea mai frumoasă lovitură a confruntării. A avut trei şanse de a egala scorul în actul secund, dar adversara ei a profitat de două greşeli neforţate şi a dus scorul la 2-0.

Update 20.49: Simona Halep – Nastasja Schunk 6-4, 0-1. Start în forţă pentru Nastasja în setul secund. Şi-a făcut serviciul după ce a reuşit lovituri impresionante în faţa fostului lider WTA.

Update 20.43: Simona Halep – Nastasja Schunk 6-4. SET HALEP!

Update 20.33: Simona Halep – Nastasja Schunk 5-4. BREAK Simona! Constănţeanca trece printr-un moment excelent şi serveşte pentru câştigarea primului set!

Update 20.33: Simona Halep – Nastasja Schunk 4-4. Halep şi-a făcut serviciul şi este pentru prima dată egalitate pe tabelă, în acest meci!

Update 20.30: Simona Halep – Nastasja Schunk 3-4. Rebreak Simona! Halep joacă din ce în ce mai bine şi pune presiune pe adversară!

Update 20.25: Simona Halep – Nastasja Schunk 2-4. Break Schunk! Nemţoaica surprinde în primul tur la Roland Garros.

Update 20.22: Simona Halep – Nastasja Schunk 2-3. „Simo” şi-a recuperat break-ul şi poate stabili imediat egalitatea!

Update 20.18: Simona Halep – Nastasja Schunk 1-3. Primul game al Simonei! Românca dă semne de revenire şi şi-a făcut serviciul.

Update 20.15: Simona Halep – Nastasja Schunk 0-3. Halep nu îşi revine şi a pierdut şi al treilea game al meciului.

Update 20.09: Simona Halep – Nastasja Schunk 0-2. Break pentru sportiva din Germania. Probleme pentru „Simo”!

Update 20.05: Simona Halep – Nastasja Schunk 0-1. Prim game pentru adversara campioanei noastre.

Update 20.00: Nastasja Schunk serveşte prima!

Update 19.58: Începe meciul Simonei Halep! Toate informaţiile vor fi aici!

Update 19.25: Meciul Simonei ar urma să înceapă în jurul orei 20.00.

Update 18.55: O nouă amânare a partidei dintre Simona Halep şi Nastasja Schunk. Ora de start estimată este 19.25.

Update 17.00: Cel mai probabil, meciul Simonei Halep nu va începe înainte de ora 19:00.

Update 14.45: Meciul Simonei Halep cu Nastasja Schunk fusese inițial programat al treilea pe terenul Simone-Mathieu (15.30), dar organizatorii l-au mutat al patrulea. În acest moment, este în desfășurare partida Paire – Ivashka, după care, înainte de lupta Simonei, vor intra pe teren Tiafoe și Bonzi. Astfel, Simona va debuta în jurul orei 18.30.

Simona Halep este favorită certă la calificarea în turul secund de la Roland Garros și românca și-a aflat deja adversara cu care ar putea lupta pentru runda a treia. Qinwen Zheng a bătut-o pe Maryna Zanevska, cu 6-3, 6-1, și așteaptă lupta cu Halep.

Ar fi a doua întâlnire dintre cele două jucătoare. Prima a fost adjudecată de Simona, la Melbourne Summer Set 1, la începutul anului. A fost 6-3, 6-2, în semifinalele de la Antipozi.

”La unele mingi i-am simțit forța. Nu e ușor să le returnezi. Am jucat mai bine astăzi, inclusiv la serviciu, mi-am relaxat brațele mai mult”, spunea Halep, după victoria în fața lui Zheng.

Simona Halep vrea al doilea titlu la Roland Garros

Simona Halep este a doua favorită a specialiștilor, la câștigarea Roland Garros 2022, după Iga Swiatek. Numărul 1 WTA a trecut deja în turul secund, după o victorie scurtă cu Lesia Tsurenko, 6-2, 6-0.

Simona s-a impus la Openul francez în 2018, după o finală cu Sloane Stephens. Ea și-a mai trecut în cont alte două finale, pierdute la Maria Sharapova (2014) și la Jelena Ostapenko (2017).

„Voi avea întotdeauna amintiri plăcute de la titlul cucerit în 2018, pentru că a fost primul meu Grand Slam şi totdeauna am visat să câştig Roland Garros. A fost o atmosferă extraordinară, mulţi fani m-au încurajat şi m-am simţit bine. Nu voi uita niciodată acel moment.

Dacă voi câştiga din nou, va fi un nou moment special, pentru că de fiecare dată câştigi un Grand Slam este foarte special. Am 30 de ani şi nu mai pun presiune pe mine. Dar de aceea sunt aici şi muncesc mult pentru că visez să câştig din nou. Vom vedea dacă se va întâmpla”, a spus Simona Halep, citată de eurosport.com.

Simona Halep, la un pas de retragere

Simona Halep a dezvăluit recent pentru CNN cât de aproape a fost de retragere. Simo a fost copleșită de prima accidentare gravă a carierei, cea de la Roma de anul trecut. Mai mult, pandemia a scos-o din ritmul obișnuit, fiind obligată să suporte condiții speciale la turneele la care a participat.

”Am fost foarte aproape de retragere, pentru că m-am confruntat cu cea mai serioasă accidentare a carierei! Nu am știut cum să o gestionez, eram speriată și aveam încrederea scăzută, deoarece mă temeam că nu mai rezist fizic. A fost și pandemia, bulele de la turnee și chiar am suferit. Nu mai vedeam luminița de la capătul tunelului”, a spus Simona.

Totul s-a schimbat însă după ce Halep s-a antrenat la Academia lui Patrick Mouratoglou. Ulterior, cei doi au anunțat colaborarea, iar lucrurile au revenit la normal pentru campioana noastră. Ea a arătat un joc solid la Madrid, unde le-a învins pe Zhang, Badosa și Gauff.

”El mi-a reaprins focul interior foarte repede! Nu mă așteptam, pentru că nu sunt atât de deschisă cu oamenii și am greu încredere în cineva. Dar atunci, când am încredere, pot face schimbări! Metodele sale și modul în care vorbește cu mine mă fac să fiu mai profesionistă decât înainte. Muncind zilnic, cred că am șanse să revin în top.

Credeam că voi termina cu tenisul la 30 de ani și voi avea copii și familie, dar m-am înșelat. Iar acum nu vreau să mă opresc. Vreau să mai joc câțiva ani! Nu am o explicație pentru asta. Dar începe a doua parte a carierei mele și mă simt încrezătoare, am oameni extraordinari lângă mine”, a mai spus Simona Halep.

Simona Halep – Nastasja Schunk LIVE TEXT | Schimbarea Simonei

Colaborarea Simona Halep – Patrick Mouratoglou a schimbat-o pe campioana noastră! Martina Navratilova o vede pe Simo printre favoritele de la Roland Garros, fiind schimbată în bine de antrenorul francez.

„Simona arată mai fericită pe teren și joacă un tenis bun. Va fi încrezătoare la Paris deoarece a mai câștigat acest turneu și zgura este suprafața pe care se simte cel mai bine.

Cu Mouratoglou antrenor, ea are ceva nou și, de multe ori, sportivii evoluează mai bine cu un nou antrenor pentru că vor să arate ce pot face. În plus, primesc informații noi”, a spus Navratilova.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Câţi bani va încasa FCSB pentru transferul lui Daniel Bîrligea?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
23:42 18 ian.

„Sunt şocat că PSG vrea să plătească 50 de milioane de euro!” Verdict despre viitorul lui Radu Drăguşin

23:41 18 ian.

Mihai Stoica pune „tunurile” pe arbitri: „VAR-ul nu a fost introdus pentru asta!”. Haţegan şi Kovacs, vizaţi de criticile lui MM

22:58 18 ian.

„Execuție în direct!” Constantin Budescu continuă atacurile după scandalul de la U Cluj – Gloria Buzău 2-1! A cerut rejucarea meciului

22:28 18 ian.

Vali Crețu își umple conturile după golul din FCSB – Hermannstadt 1-1! Dezvăluirea lui Mihai Stoica: „Îi mărim și îi prelungim!”

22:23 18 ian.

„Nu stau să îşi bată joc de noi!” Constantin Budescu a vorbit despre retragere, după scandalul din meciul cu U Cluj

22:07 18 ian.

VIDEORio Ave – Sporting 0-3. „Leii”, victorie importantă în Liga Portugal. Benfica – Famalicao 4-0

1 Gest incredibil făcut de Constantin Budescu, după ce U Cluj a primit două penalty-uri cu VAR. Cum a încercat să oprească meciul 2 Doliu în fotbalul românesc! Clubul a făcut anunțul. Mihai Stoica, devastat: „Am pierdut cel mai bun prieten!” 3 „Hai să-i furăm și p-ăștia!” Constantin Budescu, atac fără precedent la arbitri: „Îţi baţi joc de mine? Dacă mă iei la mişto…” 4 Alexandru Stoian, prezentat oficial la FCSB! Anunţul de ultim moment făcut de campioană 5 NEWS ALERTAntrenorul lui Rangers, veste şoc despre Ianis Hagi! „Prinţul” poate deveni LIBER DE CONTRACT: „Nu am idee ce cifre are în minte!” 6 FotoAaron Boupendza a revenit în România, după ce a fost exclus din lot de Rapid! Cum a fost surprins la aeroport
Citește și