Jelena Ostapenko, cap de serie numărul 20 la ediţia din 2025 de la Wimbledon, a părăsit turneul de pe iarba londoneză încă din primul tur. Campioana din 2017 de la Roland Garros a fost învinsă de Sonay Kartal, locul 23 WTA.
Jucătoarea din Marea Britanie s-a impus cu 7-5, 2-6, 6-2, după o oră şi 58 de minute de joc. Aceasta a fost a doua întâlnire dintre cele două jucătoare şi prima victorie pentru britanică.
Jelena Ostapenko şi Ons Jabeur, out din primul tur de la Wimbledon 2025
Jucătoarea tunisiană de tenis Ons Jabeur, dublă vicecampioană la Wimbledon, s-a retras accidentată luni după meciul din primul tur împotriva bulgăroaicei Viktoria Tomova, scrie DPA, potrivit agerpres.ro.
Jucătoarea de 30 de ani, care a fost învinsă în finalele din 2022 şi 2023, era condusă luni cu 7-6 (7-5), 2-0 de bulgăroaica aflată pe locul 111 WTA. Tunisianca era în lacrimi înainte de a primi îngrijiri medicale în timpul unui timeout în primul set al meciului de pe terenul 14.
Tunisianca, finalistă şi la US Open 2022, a trecut printr-o perioadă dificilă din cauza accidentărilor şi a ajuns pe locul 59 WTA.
O problemă la umăr a dus la încheierea prematură a sezonului ei din 2024 şi, la doar trei luni de la revenire, Jabeur a părăsit terenul şchiopătând la Miami Open din acest an, după ce a suferit o entorsă la picior.
- Mesajul publicat de Simona Halep, la 7 ani de la triumful istoric de la Wimbledon
- „Alcaraz și Sinner nu pot rămâne de neatins”. Mats Wilander a dat verdictul despre Zverev după finala Wimbledon
- Jannik Sinner, discurs de mare campion după triumful de la Wimbledon: „Nu iau niciodată lucrurile de-a gata”
- Jannik Sinner este campion la Wimbledon! Italianul l-a învins pe Zverev, cel care a avut o singură minge de break tot meciul
- Linda Noskova e noua campioană de la Wimbledon! A început să plângă după triumful carierei



































