Wimbledon 2023 | Holger Rune s-a calificat în sferturile de finală! Danezul de 20 de ani l-a învins în optimi pe Grigor Dimitrov, scor 3-6, 7-6(6), 7-6(4), 6-3, după aproape trei ore şi jumătate de joc.
Holger Rune a obţinut pentru a treia oară calificarea într-un sfert de finală al unui turneu de Grand Slam. Cele două sferturi de până acum au fost la Roland Garros, în timp ce la Wimbledon a mai jucat doar anul trecut, atunci când nu a reuşit să treacă de primul tur.
Wimbledon 2023 | Holger Rune s-a calificat în sferturile de finală! Victorie în patru seturi în faţa lui Dimitrov
Grigor Dimitrov a început mai bine partida şi a reuşit să se impună cu 6-3, după ce în ultimele două game-uri pe propriul serviciu a fost nevoit să salveze cinci mingi de break.
Partida de pe terenul cu numărul 1 de la All England Club a continuat să fie echilibrată. Seturile 2 şi 3 au fost câştigate de Holger Rune la tiebreak.
După un început de set 4 echilibrat, Rune a rupt echilibrul la prima minge de break pe care a avut-o la dispoziţie, la 3-2. Danezul a mai pierdut de atunci un singur game şi a reuşit să închidă partida în patru seturi.
În sferturile de finală, Holger Rune se pregăteşte pentru un duel cu câştigătorul dintre Carlos Alcaraz şi Matteo Berrettini.
Wimbledon 2023 | Mirra Andreeva, reacţie dură după ce a fost penalizată cu un punct: „Nu a fost decizia corectă”
Wimbledon 2023 | Mirra Andreeva, reacţie dură după ce a fost penalizată cu un punct. Tânără de 16 ani din Rusia a fost eliminată de Madison Keys în optimile de finală de la Wimbledon.
După ce a câştigat primul set, rusoaica a pierdut următoarele două seturi. În ultimul game, Andreeva a fost penalizată cu un punct, după ce arbitrul de scaun a considerat că a trântit racheta de pământ. În urma acestei decizii, Keys a primit cadou o minge de meci şi a obţinut calificarea în sferturile de finală.
La finalul partidei, Mirra Andreeva a dat mâna la fileu cu adversara sa, dar a refuzat să dea mâna şi cu arbitrul de scaun. La conferinţa de presă, tânăra de 16 ani a explicat că nu consideră că decizia arbitrului a fost corectă şi din acest motiv nu a vrut să dea mâna cu oficialul partidei:
„Din punctul meu de vedere este un punct controversat. Nu ştiu ce decizie ar fi fost corectă. Arbitrul ia decizia, dar sincer, nu am avut nici cea mai mică intenţie de a arunca racheta. Am alunecat şi am crezut că o să cad. Poate că a părut că am aruncat racheta. Nu ştiu de ce, nu am văzut imaginile încă. Pentru mine nu a fost decizia corectă, de aceea nu am dat mâna cu arbitrul de scaun”, a declarat Mirra Andreeva, la finalul partidei cu Madison Keys, potrivit puntodebreak.com.
- Holger Rune l-a învins pe Grigor Dimitrov în optimile de finală de la Wimbledon
- Danezul de 20 de ani ajunge pentru a treia oară în sferturile de finală ale unui turneu de Grand Slam
- Deportivo La Coruna - Real Madrid e live în AntenaPLAY, pe 12 august, de la ora 22:00
- Europe Smash - Sweden 2026 e live în AntenaPLAY în perioada 8-18 august
- Mesajul publicat de Simona Halep, la 7 ani de la triumful istoric de la Wimbledon
- „Alcaraz și Sinner nu pot rămâne de neatins”. Mats Wilander a dat verdictul despre Zverev după finala Wimbledon
- Jannik Sinner, discurs de mare campion după triumful de la Wimbledon: „Nu iau niciodată lucrurile de-a gata”
- Jannik Sinner este campion la Wimbledon! Italianul l-a învins pe Zverev, cel care a avut o singură minge de break tot meciul
- Linda Noskova e noua campioană de la Wimbledon! A început să plângă după triumful carierei



































