Româncele şi-au aflat primele adversare de la Roland Garros. În urma tragerii la sorţi de joi, Sorana Cîrstea, Irina Begu şi Ana Bogdan au aflat cu cine vor evolua în primul tur al celui de-al doilea turneu de Grand Slam al anului.
Roland Garros se va desfăşura în perioada 28 mai – 11 iuni. Simona Halep ratează Openul Francez din cauza suspendării pentru dopaj.
Româncele şi-au aflat primele adversare de la Roland Garros
Sorana Cîrstea, locul 31 WTA este cap de serie şi se va duela cu Jasmine Paolini în primul tur. Cele două s-au mai duelat o singură dată, în 2021, iar jucătoarea din Franţa s-a impus în trei seturi, la turneul de la Portoroz.
Dacă va reuşi să treacă de Paolini, Cîrstea se va duela în turul secund cu învingătoarea dintre Kateryna Baindl şi o jucătoare venită din calificări.
De cealaltă parte, Irina Begu o va întâlni pe Anna Bondar. Cele două nu s-au mai întâlnit până acum, iar duelul din primul tur de la Roland Garros va reprezenta o premieră.
Dacă va trece de Bondar, Begu se va duela în turul secund cu învingătoarea partidei Sara Errani – Jil Teichmann.
A treia româncă prezentă pe tabloul principal de la Roland Garros este Ana Bogdan, locul 60 WTA. Aceasta se va duela cu Caty McNally, ocupanta locului 54 WTA. De asemenea, şi pentru Bogdan duelul este unul în premieră, deoarece nu s-a mai întâlnit până în prezent.
Patricia Ţig anunţase iniţial că va participa la Roland Garros, folosind clasamentul protejat, însă aceasta a decis să se retragă de pe tabloul principal de la Openul Francez.
Get ready for these potential quarter-final match ups in the women’s draw 💥
Swiatek vs. Gauff
Rybakina vs. Jabeur
Sakkari vs. Pegula
Garcia vs. Sabalenka#RolandGarros
— Roland-Garros (@rolandgarros) May 25, 2023
În primul tur se anunţă două dueluri extrem de interesante, Victoria Azarenka – Bianca Andreescu şi Karolina Pliskova – Sloane Stephens.
Iga Swiatek, liderul mondial, se va duela cu Cristina Bucşa în primul tur.
Paula Badosa ratează turneul de la Roland Garros
Paula Badosa ratează turneul de la Roland Garros. Jucătoarea spaniolă de pe locul 29 WTA nu va juca la turneul de la Paris şi probabil nici la Wimbledon, din cauza unei noi accidentări, conform unei postări proprii pe reţelele de socializare, citată de EFE.
„Când totul părea că mergea bine, noi ştiri proaste chiar înaintea unui Grand Slam. În turneul de la Roma am suferit o fractură de stres la coloana vertebrală. A fost o veste dură după un început de an atât de dificil din cauza accidentărilor.
Voi sta câteva săptămâni în afara turneelor. Mulţumesc tuturor celor care au fost mereu alături de mine”, a scris, joi, Badosa, sfertfinalistă la Roland Garros în 2021.
După un început de an marcat de accidentări, Badosa a revenit la nivelul său obişnuit la Madrid şi Roma, unde a atins optimile respectiv sferturile de finală.
Turneul de Grand Slam de la Roland Garrod debutează duminică şi se va încheia pe 11 iunie.
Înapoi la Homepage- Româncele şi-au aflat primele adversare de la Roland Garros
- Cu cine vor juca Sorana Cîrstea, Irina Begu şi Ana Bogdan
- Panaitolikos - PAOK e duminică, de la ora 17:00, exclusiv în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
- „A fost o muncă incredibilă!” Carlos Alcaraz, prima reacție după ce a câștigat finala Roland Garros!
- „E incredibil! Va fi în Hall of Fame!” Alexander Zverev, discurs superb la adresa lui Carlos Alcaraz după finala Ronald Garros!
- Carlos Alcaraz a câștigat finala de la Roland Garros 2024! Victorie fabuloasă în fața lui Alexander Zverev, în set decisiv!