Închide meniul

Wimbledon 2023 | S-a tras la sorţi tabloul principal. Româncele şi-au aflat adversarele din primul tur

Alex Masgras Publicat: 30 iunie 2023, 12:57

Comentarii
Wimbledon 2023 | S-a tras la sorţi tabloul principal. Româncele şi-au aflat adversarele din primul tur

Sorana Cîrstea / ProfiMedia

Wimbledon 2023 | S-a tras la sorţi tabloul principal. România va fi reprezentată de patru jucătoare pe tabloul feminin de simplu: Irina Begu, Sorana Cîrstea, Ana Bogdan şi Jaqueline Cristian.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Vineri a avut loc tragerea la sorţi a turneului de la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului. Întrecerea de la All England Club va avea loc în perioada 3-17 iulie 2023.

Wimbledon 2023 | S-a tras la sorţi tabloul principal. Româncele şi-au aflat adversarele din primul tur

Sorana Cîrstea o va întâlni în primul tur de la Wimbledon pe Tatjana Maria, semifinalistă în urmă cu un an pe iarba londoneză. Jucătoarea din Germania nu a mai reuşit însă să se apropie de performanţa din urmă cu un an, ea nereuşind să mai treacă de primul tur la ultimele trei turnee de Grand Slam. În ceea ce priveşte întâlnirile directe, Sorana Cîrstea conduce cu 3-1, dar singura victorie a jucătoarei din Germania a venit chiar la Wimbledon, anul trecut, în turul al doilea.

Irina Begu o va întâlni în primul tur de la Wimbledon pe Rebecca Marino din Canada, locul 83 WTA. Partida din turul inaugural de la All England Club va reprezenta prima întâlnire directă dintre cele două jucătoare.

Ana Bogdan va juca împotriva numărului 15 WTA, Liudmila Samsonova. Aceasta va fi prima întâlnire directă dintre cele două jucătoare.

Reclamă
Reclamă

Jaqueline Cristian, a patra româncă de pe tabloul principal de la Wimbledon, va juca în primul tur de la All England Club cu Lucia Bronzetti din Italia, numărul 65 WTA. Românca are două victorii în cele două întâlniri cu Bronzetti, dar ambele au venit pe zgură. Italianca are un parcurs bun pe iarbă, ea urmând să joace finala de la Bad Homburg. Bronzetti s-a calificat în ultimul act al turneului din Germania după ce Iga Swiatek, cea pe care trebuia să o întâlnească în semifinale, s-a retras înaintea partidei din cauza unor probleme medicale.

Iga Swiatek este cap de serie numărul 1 la Wimbledon 2023

Iga Swiatek o va întâlni în primul tur de la Wimbledon pe Zhu Lin, locul 33 WTA, în timp ce Elena Rybakina, campioana de anul trecut, va juca împotriva americancei Shelby Rogers, locul 46 WTA. Aryna Sabalenka, a doua jucătoare a lumii, va juca în primul tur cu Panna Udvardy din Ungaria, locul 82 WTA.

Tot în primul tur, Venus Wiliams o va întâlni pe Elina Svitolina, în timp ce Coco Gauff va juca cu Sofia Kenin.

Reclamă

În cazul în care capii de serie îşi vor respecta statutul, vom avea parte de următoarele dueluri în optimile de finală de la Wimbledon 2023, pe tabloul feminin:

  • Swiatek-Bencic
  • Gauff- Kasatkina
  • Pegula-Samsonova
  • Garcia-Kudermetova
  • Rybakina-Haddad Maia
  • Jabeur-Kvitova
  • Sakkari-Krejcikova
  • Sabalenka-Muchova
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va fi titular de drept Ianis Hagi la Alanyaspor?
Loading ... Loading ...
Citește și:
11:21
Rapid pregăteşte încă un transfer pe final de mercato! Giuleştenii mai au trei zile la dispoziţie
10:27
Lionel Messi, anunţ-şoc: “Nu cred că voi mai juca la încă o Cupă Mondială”
10:00
EXCLUSIVDecizia care poate fi decisivă luată de Mircea Lucescu la naţionala României
9:59
Sancţiuni uriaşe după imaginile şocante din America de Sud: “Fotbalul a pierdut, iar violenţele au câştigat”
9:39
Julian Nagelsmann şi-a pus la zid jucătorii, după Slovacia – Germania 2-0: “S-ar putea să chemăm jucători mai puţin talentaţi”
9:10
Încă 3 echipe au obţinut calificarea la World Cup 2026
1 Mircea Lucescu a numit jucătorul care are „ușa închisă” la echipa națională: “Prefer să nu-l mai chem” 2 Spania a dat recital cu Bulgaria. Germania, eșec cu Slovacia. Rezultatele serii din preliminariile CM 2026 3 “E ultimul preţ” Suma pe care i-a cerut-o Neluţu Varga lui Gigi Becali, pentru un nou transfer de la CFR la FCSB 4 Dinamo Kiev, reacție fermă după scandalul uriaș provocat de Vladislav Blănuță în Ucraina: „Greșeli din trecut” 5 Mesajul transmis de Vladislav Blănuță, după scandalul provocat în Ucraina. Ce a postat Dinamo Kiev 6 Dinamo a „pus ochii” pe un fundaș de la CFR Cluj! Anunțul lui Andrei Nicolescu: “Suntem interesați”
Citește și