Australian Open 2024 | Novak Djokovic, victoria cu numărul 90 la Melbourne! Meci de 4 ore contra unui jucător din afara Top 150

Alex Masgras Publicat: 14 ianuarie 2024, 14:50

Comentarii
Australian Open 2024 | Novak Djokovic, victoria cu numărul 90 la Melbourne! Meci de 4 ore contra unui jucător din afara Top 150

Novak Djokovic, în primul tur de la Australian Open 2024 / Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Australian Open 2024 | Novak Djokovic a obţinut victoria cu numărul 90 la Melbourne! Sârbul, de 10 ori campion la Australian Open, a avut mult de muncă în primul tur al turneului de la Antipozi.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

„Nole” l-a întâlnit pe croatul de 18 ani Dino Prizmic, numărul 178 ATP, pe care l-a învins cu 6-2, 6-7(5), 6-3, 6-4, la capătul a patru ore de joc.

Australian Open 2024 | Novak Djokovic, victoria cu numărul 90 la Melbourne!

Meciul a început cum nu se putea mai bine pentru sârb. Cuprins de emoţia unui meci contra liderului clasamentului ATP pe Rod Laver Arena, Prizmic a cedat pe propriul serviciu încă din primul game al partidei. Sârbul s-a impus cu 6-2 în primul set şi părea că va avea o misiune uşoară în primul tur de la Australian Open.

Lucrurile nu au stat deloc aşa, deoarece Prizmic a fost al jucător în setul secund. Croatul a servit mult mai bine în debutul setului, după care a realizat şi primul break. Djokovic a răspuns imediat şi a restabilit echilibrul într-un set care a ajuns în cele din urmă la tie-break. Sigur pe el, Prizmic a reuşit să îşi treacă în cont setul, după ce s-a impus în tie-break cu 7-5.

Setul al treilea a fost şi cel mai echilibrat şi cel mai lung set al meciului. Djokovic a început foarte bine, cu un break, ducând scorul la 2-0. Prizmic nu a cedat şi şi-a recuperat break-ul un game mai târziu. La 2-2, pe serviciul lui „Nole”, Prizmic a avut trei şanse de break nefructificate, în cel mai lung game al partidei, de 16 minute.

Reclamă
Reclamă

După această oportunitate ratată, Prizmic a clacat, iar Djokovic a realizat două break-uri la rând pentru a-şi adjudeca al treilea set cu 6-3.

Oboseala şi lipsa de experienţă şi-au spus cuvântul în setul al patrulea pentru Dino Prizmic. Croatul a pierdut pe propriul serviciu de două ori, iar Djokovic s-a distanţat rapid la 4-0. Chiar dacă misiunea era aproape imposibilă, Prizmic nu s-a dat bătut şi a recuperat un break. Mai mult, croatul nu i-a făcut viaţa uşoară lui Djokovic, sârbul având nevoie de şapte mingi de meci pentru a obţine calificarea în turul secund de la Australian Open.

Reclamă

Andre Agassi a urmărit din tribune partida lui „Nole”. Sârbul, mesaj genial pentru fostul său antrenor

Aceasta a fost victoria cu numărul 90 pentru Novak Djokovic la Australian Open şi a 29-a victorie la rând de la Melbourne.

În turul secund, Novak Djokovic va juca împotriva câştigătorului din duelul australian dintre Alexei Popyrin (43 ATP) şi Marc Polmans (156 ATP). Rămâne de văzut cât de mult îl vor afecta cele patru ore pe jucătorul sârb, mai ales că s-a confruntat cu câteva probleme înaintea turneului. Acesta a suferit o mică accidentare la încheietură în debutul acestui an, la United Cup.

Andre Agassi, de patru ori câştigător la Australian Open şi fost antrenor al lui Novak Djokovic, a urmărit din tribunele Rod Laver Arena partida. La finalul celor patru ore de joc, sârbul a avut un mesaj genial pentru fostul jucător american:

„Andre, e grozav să te avem aici. Îţi mulţumim foarte mult pentru prezenţa ta la Australian Open. Nu te-am văzut de ani de zile. Era 4-0 şi egallitate şi am reuşit un forehand câştigător. Am zâmbit către tine şi am zis că a fost aproape ca returul tău. După aceea am pierdut trei game-uri la rând (n.r. râde). Nu a fost vina ta. Am fost inspirat de prezenţa ta şi sunt copleşti să te văd”, a declarat Novak Djokovic, potrivit eurosport.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va ajunge Dan Petrescu antrenorul FCSB în era "Gigi Becali"?
Loading ... Loading ...
Citește și:
0:12

Nota primită de Andrei Raţiu după ce a reuşit un assist în meciul Real Madrid – Rayo Vallecano 4-1!

0:12

Daniel Pancu nu s-a ferit de cuvinte după 2-1 cu Voluntari: „Sunt puțin îngrijorat! S-ar putea să fie o problemă”

23:55 12 sept.

Real Madrid – Rayo Vallecano 4-1. Raţiu, assist în meciul cu echipa lui Mourinho! Mbappe, dublă şi assist

23:52 12 sept.

„Aştepţi convocarea?” Răspunsul lui Moruţan după ce a fost iar decisiv pentru Rapid! Mesaj pentru Gică Hagi

23:40 12 sept.

Florin Pîrvu: „Meritam să plecăm cu un punct şi din Giuleşti.” Unde l-a surprins Daniel Pancu

23:22 12 sept.

Rapid – FC Voluntari 2-1. Succes cu emoții pentru echipa lui Daniel Pancu

1 Pleacă mâine de la FCSB! Gigi Becali a decis să-l lase să plece 2 Cutremur în fotbal! FIFA face schimbări importante după transferul ratat al lui Alvarez la Barcelona 3 Două milioane de euro pentru transferul titularului de la FCSB. Ce oferte a primit jucătorul 4 335.000.000 de euro: Neymar, rege în Brazilia! Cum a dat lovitura Santos datorită fostului star de la Barcelona 5 Ciprian Marica a identificat următorul ”produs” de export de la Dinamo: „Se pot obține bani pe el” 6 Jucătorul de la Dinamo care l-a impresionat pe Ilie Dumitrescu, după o nouă victorie clară: „Excelent”
Citește și