Închide meniul

România a obţinut o medalie de aur, una de argint şi una de bronz la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe de la Duisburg

Bogdan Stănescu Publicat: 27 august 2023, 16:56

Comentarii
România a obţinut o medalie de aur, una de argint şi una de bronz la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe de la Duisburg

Un aur, un argint şi un bronz au obţinut românii la Campionatele Mondiale de la Duisburg / colaj Profimedia Images

România a obţinut o medalie de aur, una de argint şi una de bronz la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe de la Duisburg. AntenaPLAY a transmis LIVE exclusiv Campionatele Mondiale de kaiac-canoe de la Duisburg în perioada 25-27 august. Toate cursele de medalie au fost transmise în AntenaPLAY.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cătălin Chirilă a obţinut medalia de aur vineri în proba de 500 de metri. Românul s-a luptat pentru medalia de aur cu favoritul publicului, Conrad Scheibner. Chirilă a înregistrat timpul de 01:45.373, în timp ce germanul a terminat finala cu timpul de 01:45.723.

România a obţinut o medalie de aur, una de argint şi una de bronz la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe de la Duisburg

Proba de 500 de metri nu era cea preferată de Cătălin Chirilă, dar românul a reuşit să devină campion mondial şi la această probă, după ce anul trecut a devenit campion mondial la 1.000 de metri.

„Mă simt foarte bine, vă mulţumesc tuturor pentru încurajări. Iubesc această zonă. Cursa de 1000 de metri rămâne favorita mea. Dar o iubesc şi pe cea de 500 de metri, doar sunt campion mondial acum”, a declarat Cătălin Chirilă, după ce a cucerit aurul la 500 de metri.

Vezi mai jos finala de la 500 de metri, în care Cătălin Chirilă a cucerit aurul

Reclamă
Reclamă

Cătălin Chirilă, argint la 1.000 de metri după ce a cucerit aurul la 500

După aurul senzaţional de la 500 de metri, Cătălin Chirilă a obţinut sâmbătă medalia de argint în proba lui preferată, cea de 1.000 de metri.

Cătălin Chirilă a încheiat proba de 1.000 de metri pe locul 2, cu timpul 03:45.958, după cehul Martin Fuksa, care a avut timpul 03:45.124. Pe locul 3 s-a clasat germanul Sebastian Brendel, cu timpul 03:46.581.

Argintul de la 1.000 de metri i-a adus lui Cătălin Chirilă şi calificarea la Jocurile Olimpice 2024 de la Paris. Românul trebuia să termine pe unul dintre primele 6 locuri în finala de la 1.000 de metri pentru a îndeplini baremul pentru Jocurile Olimpice, ceea ce, la valoarea lui, părea o simplă formalitate. Condiţia a fost îndeplinită.

Reclamă
  • Aici poți vedea cursele românilor de la CM kaiac-canoe — https://campionatele-mondiale-de-kaiac-canoe.as.ro/

Cătălin Chirilă nu a mai reuşit să obţină aurul mondial anul acesta la 1.000 de metri, dar performanţa sa este una uriaşă. Adversarul său din finală, cehul Martin Fuksa, este deosebit de titrat. Cel mai probabil Cătălin Chirilă se va duela cu ceh şi pentru aurul olimpic de la 1.000 de metri, la Paris.

Vezi mai jos finala de la 1.000 de metri, care i-a adus lui Cătălin Chirilă argintul mondial

Ilie Sprincean şi Oleg Nuţă au obţinut medalia de bronz la 1.000 de metri

Tot sâmbătă, cu puţin timp înaintea finalei de argint a lui Cătălin Chirilă de la 1.000 de metri, Ilie Sprincean şi Oleg Nuţă au cucerit medalia de bronz în proba de C2 1000.

Românii au obţinut dramatic medalia de bronz, după o luptă senzaţională cu reprezentanţii Spaniei, Pablo Crespo şi Martin Jacome Couto.

Ilie Sprincean şi Oleg Nuţă au încheiat proba cu timpul 03:36.490, în timp ce spaniolii au avut timpul 03:36.530.

Primul loc a fost ocupat de Daniele Santini şi Nicolae Crăciun (canotor de origine moldoveană), iar locul doi a fost ocupat de germanii Moritz Adam şi Nico Pickert.

Clasarea românilor pe podium este o performanţă uriaşă. Ilie Sprincean şi Oleg Nuţă au obţinut şi ei biletele pentru Jocurile Olimpice de la Paris în finala la 500 de metri, transmisă şi ea LIVE exclusiv în AntenaPLAY. Finala de 500 de metri Ilie Sprincean şi Oleg Nuţă au încheiat-o pe locul 6, suficient pentru a îndeplini criteriul pentru Paris. Acesta era o poziţie între primele 6.

Vezi mai jos finala de la 1.000 de metri, care le-a adus lui Ilie Sprincean şi Oleg Nuţă bronzul mondial

Despre AntenaPLAY

AntenaPLAY oferă abonaților canale LIVE pentru competitii sportive, canale live exclusive si canale live pentru posturile TV ale Antenei TV Group, emisiuni TV în ediții integrale, conținut exclusiv și producții originale, zeci de filme românești premiate la cele mai importante festivaluri internaționale, competiții sportive, LIVE exclusiv, pentru toți iubitorii sportului, animații pentru cei mici și știri de ultima oră.

Aplicația AntenaPLAY este disponibilă pe toate dispozitivele: smartphone, smart TV, PC, tabletă și laptop. AntenaPLAY este singurul loc în care se pot urmãri edițiile integrale din emisiunile produse de Antena TV Group, din orice colţ al lumii şi de pe orice dispozitiv.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ce echipă va încheia anul pe primul loc în Liga 1?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
17:45
„O mare parte din merit îi revine lui”. Titularul lui Inter a dezvăluit ce s-a schimbat la echipă după venirea lui Cristi Chivu
17:36
Eintracht Frankfurt, pedepsită de UEFA pentru comportamentul fanilor pe Camp Nou! Sancțiuni uriașe pentru nemți
17:26
VideoAntena Sport Update. Cele mai tari ştiri ale zilei de 18 decembrie
17:17
Dinamo vrea să-l transfere pe George Pușcaș. Zeljko Kopic a confirmat: „E pe lista noastră”
17:10
Daniel Pancu i-a cerut direct transferuri lui Neluţu Varga: “Şi în trecut au fost probleme”
16:57
Kylian Mbappe îi calcă pe urme lui Cristiano Ronaldo! Starul francez, la un gol de istorie
1 FotoCine este marea dragoste a lui Mircea Lucescu. Anunţul făcut de Neli Lucescu după 58 de ani de căsnicie 2 Doliu în lumea fotbalului din România! Leontin Chiorpec a murit în accident 3 Pensia “ruşinoasă” pe care o primeşte Cornel Dinu. Dovada că România nu-şi respectă legendele: “Dreptate mioritică” 4 Reacţia categorică a lui Gigi Becali după ce Istvan Kovacs a fost delegat la FCSB – Rapid: “La revedere” 5 Claudiu Keșeru a plecat de la FC Bihor. De ce şi-a dat demisia 6 Valeriu Iftime anunţă primul plecat de la FCSB. Fotbalistul abia a semnat: “Vorbim din ianuarie”
Citește și