Foto

Job de vis? Țara cu 4.400 de locuitori caută selecționer pe Facebook

Ionuţ Axinescu Publicat: 7 aprilie 2026, 17:45

Comentarii
Job de vis? Țara cu 4.400 de locuitori caută selecționer pe Facebook

Montserrat este pe locul 175 în clasamentul FIFA

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Țara cu cea mai mică populație dintre toate cele 211 membre FIFA caută selecționer într-un mod neconvențional. Montserrat, teritoriu britanic de peste mări, cu doar 4.400 de locuitori, a postat un anunț de angajare direct pe pagina de Facebook a Federației.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Micuța insulă din Caraibe vrea un antrenor care să conducă echipa națională și a „sărit” peste agenți și intermediari. Toți candidații interesați pot trimite un email la mfa.technicaldept@gmail.com, iar data limită pentru aplicanți este 17 aprilie.

Montserrat, locul 175 în clasamentul FIFA

Montserrat ocupă locul 175 în clasamentul FIFA, imediat sub Andorra și Taiwan, dar peste Nepal și Cambodgia. Aflată aproape de Puerto Rico și Antigua & Barbuda, Montserrat are un lot format în majoritate din fotbaliști din ligile regionale din Anglia.

Fără rezultate deosebite de-a lungul istoriei, teritoriul din Caraibe este totuși într-o creștere în ultima perioadă. În preliminariile Cupei Mondiale din 2026, zona Concacaf, Montserrat a fost eliminată în faza a doua, dar a reușit totuși o victorie. A câștigat cu 1-0 în fața celor din Belize, pierzând însă cu Panama, Nicaragua și Guyana.

Cine va fi urmașul lui Lee Bowyer?

Între 2023 și 2025, Montserrat a avut un selecționer cu nume, pe englezul Lee Bowyer. Fostul jucător de la Leeds sau Newcastle a câștigat patru meciuri pe banca micuței naționale. În afara succesului cu Belize, a învins Republica Dominicană, Barbados și Bonaire.

Reclamă
Reclamă

Noul selecționer trebuie să aibă experiență între trei și cinci ani în fotbal, potrivit anunțului de pe Facebook. Nu este obligatorie licența PRO, ci o licență UEFA B, pentru cei din Europa, respectiv Concacaf B sau CONMEBOL B, pentru alți aplicanți.

● Nico Gordon (fundaș central, 23 de ani, de la Monterey Bay din MLS) e cel mai valoros jucător din Montserrat, cotat la 200.000 de euro de Transfermarkt.
● Alex Dyer (35 de ani, de la St Albans City, liga a șaptea engleză) este decanul de selecții al echipei naționale, cu 36 de selecții.
● Capitala oficială a statului Montserrat este Plymouth, oraș abandonat în 1997, după erupția vulcanului Soufrière Hills! În prezent, instituțiile funcționează la Brades până când va fi gata noua capitală, Little Bay.

 

Reclamă

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va câştiga Dinamo primul titlu de campioană a Ligii 1 după 20 de ani?
Loading ... Loading ...
Citește și:
8:27

„E un şoc”. Ilie Dumitrescu a anunţat ce antrenor ar putea semna cu FCSB şi e convins că Gigi Becali ar da lovitura

8:00

Adrian Georgescu vine cu câteva întrebări și răspunsuri legate de Monza

23:55 7 sept.

EXCLUSIV„Problemele de fond nu s-au schimbat” Ce a spus Ionuţ Lupescu de naţională înainte de primele meciuri oficiale ale lui Hagi

23:42 7 sept.

Mbappe, distrus în presa din Franța: „Nimeni nu crede că ești cel mai bun! Când nu câștigi nimic, taci!”

23:38 7 sept.

Jucătorul de 3.000.000 de euro, în negocieri cu Universitatea Craiova! Oltenii au găsit înlocuitor pentru Ştefan Baiaram

23:23 7 sept.

Emoţii pentru Gică Hagi înaintea meciurilor naţionalei! Fiul lui, Ianis, s-a accidentat în meciul cu echipa lui Mihăilă

1 Lovitură de teatru la FCSB! Gigi Becali a ales noul antrenor, în locul lui Baciu: „Îmi zice lumea să-l iau că e bun!” 2 Este incredibil ce s-a întâmplat cu Gaziantep, în primul meci după plecarea lui Mirel Rădoi 3 Marius a fost arestat cu două săptămâni înainte de nuntă! Poliția îl acuză de crimă: otravă! 4 „Plătesc eu, nu mă interesează”. Karlo Muhar, gest impresionant pentru a putea semna cu FCSB. Ce a făcut jucătorul 5 Decizia luată de UEFA în privința lui Istvan Kovacs, după derby-ul cu scandal dintre Dinamo și FCSB 6 OUT de la Rapid! Daniel Pancu nu-l mai vrea pe jucătorul care a semnat în vară
Citește și