Ionuț Chirilă ştie ce îi lipsește lui Cristi Chivu de nu este cel mai mare antrenor român din istorie

Radu Constantin Publicat: 26 mai 2026, 18:36

Comentarii
Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Cristi Chivu a făcut eventul în Italia, iar multe voci din fotbalul românesc au spus că această performanţă îl propulsească deja pe primul loc în ierarhia celor mai buni antrenori români. Şi asta pentru că este primul tehnician român care reuşeşte să cucerească cel mai important trofeu într-un campionat de Top 5 mondial.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ionuţ Chirilă nu împărtăşeşte această opinie şi ştie ce îi lipseşte lui Cristi Crivu de nu este cel mai mare antrenor român din istorie.

„Fără dar și poate! Campion al Italiei și câștigător de Cupa Italiei, nu? Dar… îi trebuie Champions League”, a spus Chirilă pentru iamsport.ro.

Dacă Cristi Chivu reuşeşte să câştige şi Liga Campionilor, cu Inter, Chirilă crede că abia atunci ar fi cel mai bun antrenor român din toate timurile:

„Fără discuție! Ca performanță, nu? Peste Piști Kovacs. Și având în vedere vârsta”.

Reclamă
Reclamă

Piști Kovacs este recunoscut drept singurul antrenor român care a câștigat Cupa Campionilor Europeni de două ori la rând, cu Ajax Amsterdam. Performanţa lui este considerată cea mai mare reuşită de un antrenor român.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va fi Denis Drăguş golgheterul FCSB la finalul sezonului?
Loading ... Loading ...
Citește și:
18:26

Reacția lui Russell după ce a pierdut cursa în fața lui Antonelli: „Când au auzit că a urcat pe 5…”

18:12

Kimi Antonelli, copleşit de emoţii după ce a scris istorie şi a câştigat Marele Premiu al Italiei: „Nu mi-am imaginat”

17:54

VIDEOAntonelli câștigă la Monza, după ce a plecat de pe penultimul loc! Cursă incredibilă și prima victorie italiană după 60 de ani

17:42

Veste excelentă pentru Cristi Chivu, înaintea confruntării cu Real Madrid. „Mutarea” oficializată de Inter

17:14

LIVE SCOREValencia 0-2 Barcelona e ACUM. Raphinha înscrie și el

17:08

„N-am mai discutat”. Marius Şumudică a dat cărţile pe faţă despre relaţia cu Denis Drăguş, după transferul la FCSB

1 Gigi Becali a anunţat un nou transfer la FCSB, după înfrângerea din derby-ul cu Dinamo: „S-a închis” 2 Marius Șumudică i-a cerut lui Gigi Becali un jucător de la FCSB, în schimbul lui Karlo Muhar. Pe cine vrea CFR Cluj 3 Gigi Becali a făcut anunțul: ce se întâmplă cu transferul lui Karlo Muhar la FCSB 4 UPDATERăsturnare de situaţie! Gigi Becali s-a răzgândit imediat, după ce i-a anunţat plecarea lui Marius Baciu 5 Antrenorul român pe care Gigi Becali l-a sunat pentru a-l înlocui pe Marius Baciu: „Scandal mare” 6 Veste bună pentru FCSB. S-a semnat contractul înaintea derby-ului cu Dinamo
Citește și