Închide meniul

Constantin Budescu a rupt tăcerea! Cum a fost forțat să se despartă de fosta echipă: „Mi-au zis că trebuie să plec, altfel e groasă!”

Cosmin Cioboată Publicat: 29 noiembrie 2022, 12:54

Constantin Budescu a rupt tăcerea! Cum a fost forțat să se despartă de fosta echipă: „Mi-au zis că trebuie să plec, altfel e groasă!

Constantin Budescu a dezvăluit cum a fost forțat să plece de la Astra Giurgiu / Profimedia

Constantin Budescu a rupt tăcerea, la 3 ani de la despărțirea de Astra Giurgiu. Mijlocașul de 33 de ani, ajuns între timp la Petrolul Ploiești, a explicat că a fost obligat de conducerea Astrei să „rupă” contractul, pentru a ușura situația financiară a clubului.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Astra Giurgiu a ajuns pe marginea „prăpastiei”. Campioana României din 2016 se află la un pas de faliment din cauza problemelor financiare uriașe.

Constantin Budescu a rupt tăcerea, la 3 ani de la despărțirea de Astra Giurgiu

Clubul patronat de Ioan Niculae a intrat în insolvență în 2021, iar în prezent se află în Liga a 4-a.

Constantin Budescu este unul dintre oamenii care au contribuit la performanța fantastică din 2016, când Astra a devenit în premieră campioană în Liga 1.

Budescu a jucat în 3 perioade diferite la formația din Giurgiu, iar ultima despărțire s-a produs în 2021. La vremea respectivă, conducătorii Astrei l-au anunțat pe internaționalul român că insolvența este iminentă.

Reclamă
Reclamă

Oficialii giurgiuveni l-au forțat pe Budescu să plece de la echipă deoarece salariul său era mult prea „piperat” pentru situația financiară teribilă a echipei.

„(N.r. – Cum îţi alegi echipele?) Mai mult au venit de la sine, niciodată nu am fost disperat să plec în străinătate sau să mă mut de la o echipă. Aici (n.r. – la Petrolul), când am început, am stat şase ani.

Am fost la Astra, iar am prins cinci ani, adică nu am plecat după şase luni de la echipă. De la Astra, când am plecat, aveau nevoie de bani, pentru că intrau în insolvenţă.

Reclamă

Eu am zis că nu îmi doresc neapărat să plec, ei au zis <<trebuie neapărat să pleci, că altfel e groasă>>. Lucrurile au venit de la sine în mare parte”, a declarat Constantin Budescu, pentru orangesport.ro.

Constantin Budescu s-a aflat pe „radarul” lui Gică Hagi

Constantin Budescu a fost pe „radarul” lui Gică Hagi! Mijlocaşul de la Petrolul a dezvăluit că a purtat negocieri cu „Regele” pentru un transfer la echipa constănţeană, managerul de la Farul insistând pentru mutarea sa.

Budescu a semnat cu Petrolul la începutul sezonului, după o scurtă aventură la Voluntari. În momentul în care se afla fără angajament, „Magicianul” a fost în vizorul lui Gică Hagi, care îl dorea „la pachet” cu Denis Alibec.

Constantin Budescu a dezvăluit că a preferat să semneze cu Petrolul, pentru a fi mai aproape de casă, în ciuda dorinţei lui Gică Hagi de a-l transfera la Farul. „Regele” l-a mai avut pe listă pe mijlocaşul ajuns la 33 de ani şi pe vremea când evolua la Astra, însă clubul giurgiuvean a cerut o sumă mult prea mare în schimbul său.

„(n.r. Gică Hagi te-a dorit la Farul) Ştiu asta. Am vorbit şi asta cu dânsul, când a fost aici, mi-a zis te mai aştept mult?

I-am zis că a fost mai bine pentru mine aici aproape de casă, dânsul chiar a vrut să mă ia când aveam o perioadă mai delicată la Astra, când eram trimis la echipa a doua şi chiar şi atunci am vorbit şi mi-a zis că vrea să mă ia. Cei de la Astra au zis că nu mai au nevoie de mine, dar când au auzit că cei de la Viitorul mă doreau, au avut ceva pretenţii şi nu s-a mai făcut atunci transferul”, a declarat Constantin Budescu, pentru sursa citată anterior.

În vară, Gică Hagi l-a transferat pe Denis Alibec, jucător alături de care Constantin Budescu a jucat la Astra. Atacantul a „renăscut” sub comanda „Regelui”, marcând şase goluri, în 13 partide bifate. De cealaltă parte, Budescu s-a confruntat cu o accidentare în debutul sezonului, şi a evoluat în doar cinci partide, în toate competiţiile, pentru Petrolul.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Se va califica FCSB în grupa Ligii Campionilor?

Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
0:23

Claudiu Petrila, dezvăluiri din vestiar! Ce le-a spus Marius Şumudică la pauza meciului: „Suntem trişti”

23:56 12 mai

Marian Aioani, la pământ după Dinamo – Rapid 0-0: „Ce să mai spunem?”

23:45 12 mai

Dennis Politic, răspuns pentru Gigi Becali. Jucătorul dorit de FCSB şi-a decis soarta

23:31 12 mai

Marius Şumudică s-a dezlănţuit la adresa jucătorilor! Atac furibund după meci: „Am capotat, e josnic”

23:31 12 mai

„Atât am putut” Marius Şumudică, mesaj dur pentru conducere după Dinamo – Rapid 0-0: „Mai sunt 2 săptămâni”

23:18 12 mai

Denis Ciobotariu, la capătul puterilor după egalul cu Dinamo: „Judecăm rău fazele” + Mesaj pentru fani

1 Programul şi rezultatele meciurilor de la Campionatul Mondial de hochei (9 – 25 mai, AntenaPLAY) 2 Gigi Becali a reacţionat după postarea controversată a lui Daniel Bîrligea! Mesaj clar al patronului FCSB 3 „De ce eşti prost?” Gigi Becali, derapaj la adresa lui Marius Şumudică! Ce i-a transmis antrenorului Rapidului 4 Suma pe care o va încasa Istvan Kovacs după ce va arbitra finala Ligii Campionilor, Inter – PSG 5 Adrian Mititelu i-a stabilit preţul lui Blănuţă! Dezvăluiri de la negocierile cu Gigi Becali şi Dan Şucu 6 EXCLUSIVRăzvan Marin forţează plecarea de la Cagliari! La ce echipă de Serie A poate ajunge internaţionalul român
Citește și