Cristi Borcea, semnal de alarmă pentru Adrian Mititelu: „Face o mare greșeală!”
De Cosmin Olteanu
Publicat: 25.02.2023, 18:30
Cristi Borcea a lansat un semnal de alarmă pentru Adrian Mititelu! Fostul acționar majoritar de la Dinamo a vorbit despre „războiul” dintre Adrian Mititelu și ultrașii FC U Craiova, care pare departe de a se fi terminat.
În prezent, FC U Craiova se află pe locul 7 din Liga 1, cu 36 de puncte obținute după 27 de meciuri jucate.
Cristi Borcea, semnal de alarmă pentru Adrian Mititelu
Cristi Borcea consideră că Adrian Mititelu face o mare greșeală, deoarece investește sume importante la FC U Craiova, deși este contestat vehement de suporterii olteni.
„Adrian Mititelu face o mare greșeală. Să fii înjurat și când bagi 3-4 milioane de euro mi se pare ceva… Eu tot timpul am zis că m-am luptat și am avut războaiele mele cu Mititelu.
Eu n-aș mai face asta niciodată, să bag bani și să fiu înjurat. Dacă Mititelu pleacă de la Craiova, se desființează imediat echipa”, a declarat Cristi Borcea, pentru orangesport.ro.
Cristi Borcea: „Dan Șucu este un manager extraordinar!”
Fostul finanțator din „Ștefan cel Mare” a vorbit și despre Dan Șucu, noul coacționar de la Rapid, pe care îl consideră un manager extraordinar.
„Cine? A, Dan Șucu. Pe mine nu m-a surprins că a intrat în fotbal. Este un manager extraordinar. El a investit pentru început în baza de antrenament, dar am văzut că a băgat bani și în infrastructura pentru copii și juniori.
Dar fotbalul în care a intrat necesită foarte mulți bani și foarte multe investiții”, a mai spus Cristi Borcea.
Dumitru Dragomir îl învață pe Adrian Mititelu cum să se împace cu liderul galeriei FC U Craiova
Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, consideră că Adrian Mititelu ar trebui să stea de vorbă cu Andrei Preda, liderul galeriei FC U Craiova, și să găsească o modalitate prin care să facă pace cu ultrașii olteni.
„Mă îndoiesc că e totul o strategie. El (n.r. Adrian Mititelu) a crezut că poate să domine mulţimile. Nu se poate. Aici trebuie diplomaţie. Trebuie să împaci şi capra, şi varza. Trebuie să le dai şi lor puţin din ce vor. Trebuie să cedezi şi tu. Altfel, dacă o ţii aşa, îţi dai seama că nu poţi ajunge la niciun rezultat favorabil.
În principiu, el (n.r. Adrian Mititelu) are dreptate (n.r. că a ajuns să se teamă în Craiova). În principiu are dreptate, dar te uiţi şi la comportamentul tău în decursul vieţii.
Pe stadion nu ai ce să le faci. Pe mine mă înjurau 55.000 de oameni. Mă trimiteau la puşcărie, la brutărie, peste tot, dar ştiam să le fac de aşa natură încât să pară ca o glumă, ca un răsfăţ din partea lor. Una e cu duşmănie, când te aşteaptă şi îţi dau în cap, şi alta e când este ca o glumă totul.
Păi, asta vor cei din galerie (n.r. ca Mititelu să-şi menţină decizia de a scoate echipa de pe teren în meciul cu Rapid Bucureşti). Face jocul galeriei, dar şi cei din galerie sunt oameni.
Tot aud despre Gogoaşă (n.r. Andrei Preda) ăsta. Păi, Gogoaşă nu e şi el un om? Nu trebuie sensibilizat? Trebuie să stai de vorbă cu el. «Băi, băiatule, ce ai tu cu mine? Ce vrei tu de la mine?». Poate sunt nişte lucruri unde are dreptate şi Gogoaşă. Amândoi au fost şefi de galerie. Ce Dumnezeu?”, a declarat Dumitru Dragomir, recent, pentru orangesport.ro.
- Cristi Borcea, semnal de alarmă pentru Adrian Mititelu
- 53 de ani are Cristi Borcea
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY