Victor Pițurcă, „săgeți” directe către Răzvan Burleanu: „Mă consideră un selecționer slab”. Anunț clar despre revenirea în fotbalul românesc
De Cosmin Cioboată
Publicat: 24.07.2022, 9:23
Victor Pițurcă a trimis „săgeți” directe către Răzvan Burleanu, când a fost întrebat despre o posibilă revenire pe banca naționalei României. Fostul selecționer spune că, la ora actuală, un astfel de scenariu este imposibil.
Pițurcă a recunoscut că președintele FRF nu i-a făcut vreo ofertă de a prelua din nou cârma naționalei. Fostul mare atacant este de părere că Burleanu îl evită deoarece n-are încredere în calitățile sale de selecționer.
Victor Pițurcă, „săgeți” către Răzvan Burleanu: „Mă consideră un selecționer slab”
Relația dintre Victor Pițurcă și Răzvan Burleanu nu este cea mai strălucită, iar antrenorul de 66 de ani nu se ferește să recunoască acest lucru. În plus, „Piți” l-a „taxat” pe șeful Federației în privința rezultatelor slabe înregistrate de națională în mandatul său, început în 2014:
„Ofertă de nerefuzat nu cred că va exista de la echipa națională pentru Victor Pițurcă! Acum, eu cred că președintele Federației și cei care conduc fotbalul românesc știu cel mai bine ce au de făcut. El trebuie să ia măsurile cele mai bune pentru bunul mers al echipei naționale.
Relația mea cu el și cei care conduc nu e una prea bună, nu am avut nicio ofertă din partea Federației. Ori înseamnă că sunt un selecționer prea slab pentru echipa națională, ori problemele acestea (n.r. – relația cu FRF). Așa se spune, că rezultatele vorbesc (râde). Dar nu știu dacă asta e valabil pentru toți, mă refer la cei care conduc acum. Vom vedea. Deocamdată, nu asta e problema.”, a declarat Victor Pițurcă, pentru Antena 3.
Victor Pițurcă a pregătit naționala României în 3 mandate: 1998-1999, 2004-2009 și 2011-2014.
Pițurcă nu mai vrea să antreneze în România: „Nu am nicio motivație!”
Victor Pițurcă exclude din start o revenire în fotbalul românesc, acolo unde de-a lungul timpului a pregătit Steaua și Craiova.
În ultima perioadă, fostul internațional a primit mai multe oferte de la echipe din străinătate, însă le-a refuzat din cauza contractului pus pe masă. Pițurcă își dorește o înțelegere pe termen lung, care să se întindă pe cel puțin 3 ani:
„Au fost unele oferte pe care le-am primit din străinătate. Dacă exista o ofertă bună, probabil aș fi mers acolo. În campionatul românesc, nu mai revin, nu am nicio motivație. Ce aș putea să realizez aici? Nu văd perspective.
M-au căutat echipe multe de afară, echipe de mijlocul clasamentului sau care luptau la retrogradare. Au fost și echipe bune care m-au căutat, dar nu m-am înțeles cu ele, fiindcă eu am un principiu: nu merg pe 3 luni, pe 6 luni, pe un an. Vreau să merg undeva unde să am un contract pe 3 ani, pe termen lung”, a mai spus fostul selecționer.
Ultima oară, tehnicianul de 66 de ani a antrenat Universitatea Craiova, în sezonul 2019-2020.
- Victor Pițurcă, „săgeți” directe către Răzvan Burleanu
- Anunț clar despre revenirea în fotbalul românesc
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY